Surprins de această manieră de a vedea, de a observa și
de a judeca lucrurile și încântat de descoperirea făcută de prinți, împăratul
Vahram al Persiei îi invită la palatul său pe prințul Balakrama din Serendip și
pe frații acestuia.
Pe de altă parte, împăratul se îndrăgostește de glasul Delirantei, o fată
găsită în pădure, căreia îi oferă ospitalitate la palat și îi declară pasiunea
pe care i-o poartă. El o alungă însă într-un moment de furie, când, asemenea
unui copil sălbatic, fata spune cu adevărat ceea ce gândește, în ciuda
etichetei. La scurt timp după aceea, împăratul își regretă fapta și o caută
zadarnic pe câmpii și prin păduri, ajungând să se îmbolnăvească de supărare.
Prințul Vijaio din Serendip va salva viața împăratului dejucând un complot pe
care îl bănuiește. Apoi, prin perceperea comunicării nonverbale, el
zădărnicește manevra trădătorului și, drept răsplată, primește promisiunea că o
va lua de soție pe frumoasa prințesă Purandocht - cu condiția să împiedice
apariția malefică pe cer a „unei mâini înfricoșătoare și amenințătoare" și
să găsească și să aducă „oglinda dreptății", păzită de o altă regină, pe
nume Parvathi.
Oglinda are darul de a face dreptate, pentru că răufăcătorul sau mincinosul
care se privește în ea se înroșește (de rușine) și culoarea feței sale redevine
normală doar după ce el își mărturisește și își îndreaptă greșeala.
Acest gen de „căutare a Graalului", pe care regele tată le-o cerea fiilor
săi pentru a descoperi secretul puterii dragonilor, implică găsirea unui
document secret, ascuns într-un mic sul de argint, aflat în posesia unui bătrân
cerșetor care își schimbă înfățișarea, devenind uneori un soi de pasăre
strălucitoare.
Căutarea, lipsită de chei pentru reușită și de un „fir al Ariadnei", este
presărată cu obstacole și piedici: un demon care citește gândurile în ochi și
le împrăștie capcane pe drum.
Din fericire, un călugăr le oferă prinților drept talisman trei pene de păun,
care îi permit fiecăruia dintre ei să-și ascundă ochii și să meargă mai
departe.
Prinții descoperă urma cerșetorului Aphoenicius grație unui desen pe care îl
observă descifrând un sul de argint și, de asemenea, datorită unui verset
enigmatic: „Putem căuta, dar nu putem împrumuta Acest mister fiind aproape de
tristețe și de moarte."
Călugărul îi binecuvântează și le spune că pot urma un precept obscur de-a
lungul unei porțiuni de drum; prinții își continuă atunci călătoria.
Ajunși în Indii, la tânăra și frumoasa regină Parvathi, cei trei prinți o
însoțesc, la răsăritul soarelui, pe plaja unde apărea mâna înfricoșătoare:
tânărul prinț Rajahsingha oprește coborârea mâinii amenințătoare printr-un
gest, printr-o simplă mișcare a mâinii sale drepte, ținând trei degete ridicate
și două îndoite (ca în binecuvântările sacre). În fața acestui gest, „mâna
amenințătoare" se micșorează și dispare în apă - ca și cum adevăratul
curaj cu mâinile goale îi ținea la distanță chiar și pe demoni. Prințesa vrea
să afle mai multe și tânărul prinț îi spune că, după părerea lui, cele două
degete îndoite reprezentau două persoane iubitoare, unite în virtute și în
curaj pentru a o proteja pe prințesă și că acei doi protectori erau, probabil,
tatăl și mama ei.
Oricare ar fi fost explicația, vraja e ruptă. Pacea și liniștea revin în țară. |