| De reținut
-
A fi supradotat este, înainte de orice, un fel de a fi inteligent, un mod
atipic de funcționare intelectuală, o activare a resurselor cognitive ale căror
fundamente cerebrale diferă și a căror organizare arată particularități
neașteptate.
- Nu este vorba despre a fi mai inteligent cantitativ, ci de a dispune de o
inteligență diferită din punct de vedere calitativ. Nu este același lucru!
- Statutul de supradotat asociază un nivel foarte înalt de resurse
intelectuale, o inteligență în afara normelor, capacități enorme de înțelegere,
analiză, memorare ȘI o sensibilitate, o emotivitate, o receptivitate afectivă,
o percepție prin cele cinci simțuri, o clarviziune a cărei amploare și
intensitate invadează câmpul gândirii. Cele două fațete sunt PERMANENT
împletite.
- A fi supradotat este un mod de a fi ce colorează întreaga personalitate.
- A fi supradotat înseamnă să te ghidezi mereu după emoții și să te gândești
permanent la frontierele infinitului.
Pentru a înțelege mereu cele două fațete ale supradotatului: intelectul și
partea emoțională
A
nu lua în calcul particularitățile de funcționare ale supradotatului pe acești
doi versanți, intelectual și afectiv, care vor construi întreaga sa
personalitate, care vor marca toate etapele dezvoltării sale și construcția
întregii vieți, înseamnă să neglijăm o întreagă parte a populației sub
pretextul unor ideologii depășite și al neînțelegerii. A fi supradotat nu este
nici o șansă din naștere, nici o binecuvântare a zeilor, nici un dar
privilegiat, nici ceva de invidiat.
Este o personalitate specială, cu multiple resurse intelectuale și afective, al
cărei potențial nu se va putea materializa decât dacă și numai dacă această
componentă este cunoscută, înțeleasă și recunoscută. Integrarea sa aduce
posibilitatea de a construi o viață ce ne place, în care ne simțim bine, așa
cum își dorește oricare dintre noi. A o ignora sau, mai rău, o a nega,
presupune asumarea riscului de a trece pe lângă noi înșine și de a ne petrece
viața cu un sentiment profund de lipsă și neîmplinire ce poate duce, în cea mai
gravă formă a sa, la o inadaptare socială dureroasă sau la tulburări psihice
severe.
Să tragem un semnal de alarmă!
În
prezent, constatările clinice sunt alarmante: copiii supradotați au un parcurs
școlar adesea extrem de haotic, sunt fragili din punct de vedere psihologic, au
repere narcisiace volatile, suferă de o conștientizare dureroasă a realității.
într-o dinamică pozitivă a vieții, în funcție de personalitatea lor, vor reuși
să-și dezvolte mecanisme de apărare și resurse pentru a-și transforma
particularitatea în atu. Dar, în cazul persoanelor a căror dezvoltare este
marcată de dificultăți afective multiple, se vor manifesta tulburări psihice.
În adolescență, decompensările psihologice sunt frecvente, cu tablouri clinice
atipice, cu responsabilizări dificile și un prognostic uneori sumbru.
Dificultățile vor fi mai mult sau mai puțin marcate, în funcție de cum va fi
sau nu depistat copilul și de vârsta la care se stabilește diagnosticul. Când
cel mic crește fără a ști cine este el cu adevărat, riscurile de tulburări
psihice devin cu adevărat amenințătoare. La vârsta adultă, personalitatea va fi
construită inegal, pe baza unor renunțări și a unor răni, a unor credințe
eronate despre sine și despre lume sau pe niște mecanisme rigide concepute
pentru a se proteja de intensa ei vulnerabilitate. Haotic, inconfortabil,
sinuos, parcursul adultului supradotat este deseori tulburat. Bineînțeles, unii
adulți supradotați vor găsi un echilibru de viață confortabil, își vor construi
proiecte satisfăcătoare, vor avea o viață reușită. Dar, deși există specialiști
care afirmă că persoanele care au reușit în viață reprezintă o amplă
majoritate, cum am putea să ignorăm totuși toți acești adulți rătăcitori a
căror problemă centrală ține de faptul că nu știu ce sunt? |
Adevăr Divin
