Un călugăr și prietena lui

Kartik, tânărul călugăr, știe că trebuie să aleagă între viața de la mănăstire și iubirea lui pentru Moyana. Știe bine că încă nu reușește să scape de dorințele tinereții sale și de dragostea față de ea. O revoltă împotriva tradițiilor sfinte ale călugărilor din Pangchi îl poate pune sub blestemul maeștrilor însă își dorește libertatea mai mult decât orice altceva și într-o zi fuge de la mănăstire pentru a o găsi pe fata pe care o iubea.
Această nuvelă fascinantă a lui Maxin James este povestea călătoriei lui Kartik, tânărul călugăr care-și urmează chemarea, se luptă cu îndoielile sale și în final se abandonează destinului, regăsindu-și propria ființă.

„Capitulează, fiul meu! Nu poți lupta cu necunoscutul. Abandonează-i-te. Bătălia asta nu te va duce nicăieri. Învață să renunți la tine... devino una cu tăcerea si eliberează-te.”
Își aduse aminte de cuvintele învățătorului său.
Privi în jos spre mănăstirea sa. Era acolo.
Văile din Pangchi au protejat mănăstirea de asprimea Himalayei, poate pentru că aparținea călugărilor ei preaiubiți. Timp de secole, sălbăticia și vastitatea zăpezilor au ocrotit grația și pacea învățătorilor ei.
Și au ocrotit și rămășițele călugărilor care au locuit acolo.
Călugărul privi din nou spre cer. Era încă pictat cu roșu, precum veșmântul alb al unei tinere virgine care încă sângerează. Tânărul călugăr se uită spre ținutul îndepărtat al Tibetului și văzu ridicându-se aburi de camfor, lemn de santal, tămâie si smirnă, amestecate cu ulei pur de busuioc, yin-yin și cedru, folosite ca ofrandă în rugăciunile de seară în mănăstirile tibetane. închise ochii, își întinse mâinile și umerii, privi spre ceruri și își aplecă puțin corpul pe spate. Ascultă muzica abia perceptibilă a chimvalelor tingsha și a clopotelor tibetane.
Lacrimile i se revărsară pe obrajii rozalii, care deveniră roșiatici.
Își aduse aminte de preaiubita sa mamă care nu adormea niciodată fără să audă vocea singurului ei fiu. încă putea simți mirosul Moyanei, poate pentru că nu era capabil s-o uite. Încă putea zâmbi la Abhash cu care sărea zidurile facultății. Încă putea să vadă ochii prietenilor săi care se uitau după fetele frumoase din facultate.
„Decizia mea a fost greșită. Mi-a fost hărăzit să trăiesc cu ea, cu Moyana. Poate că mi-ar fi acceptat iubirea dacă aș fi avut curajul să i-o mărturisesc. Acum poate că aparține vreunui străin. Vai! De ce mi-am părăsit lumea?”
Tânărul călugăr se aplecă și îl mângâie pe Chittu.
- Hm... blana ta este caldă, dar fulgii de zăpadă de pe ea par mici cristale de cuarț alb. De ce nu te scuturi de ei?
Pantera himalayană nu voia să se scuture de ci. De ce ar fi facut-o? Nu dorea să-și irosească energia înlăturându-i.
Pantera își mișcă coada lungă, punctată și o puse pe piciorul gol al tânărului călugăr, ca și cum se întreba „cum puteți voi călugării să stați în zăpadă fără blană?”.
Tânărul călugăr știa că nimeni nu îl înțelegea mai bine decât această panteră, căci în ultimii doi ani ea fusese singurul prieten căruia îi vorbise despre Moyana.
Tânărul călugăr alese să nu intre în mănăstire. Se cațără pe piscul înzăpezit Shangula.