În scurtă vreme, ea s-a umflat de plâns. Focul lor
încrucișat a durat vreo oră, până când, într-un final, au ajuns la un
armistițiu. După ce s-au împuns bine unul pe altul cu insulte, au realizat care
era durerea cea mai mare: puteau să călătorească împreună până la capătul lumii
și tot să stagneze blocați în războiul pe care-l declanșaseră cu 15 ani în
urmă, reluând aceleași bătălii din nou și din nou.
Vă sună familiar? Sau voi faceți parte dintre acele cupluri care evită
neînțelegerile cu orice preț? Poate că sunteți la fel ca un alt cuplu care mi-e
cunoscut: au mers în vacanță acolo unde a vrut partenerul, au cedat dorințelor
celuilalt, s-au dat la o parte din calea oricărei furtuni care se întrezărea la
orizont, și-au îngropat vechile dezamăgiri, și-au înghițit orice urmă de
nemulțumire, ignorând fiece imbold de revoltă. Dacă voi doi vă purtați așa,
atunci există o probabilitate mare ca niciunul să nu spună ce-l apasă; în felul
acesta, nu apar fricțiuni și nimeni nu va fi rănit. Asemenea perechi trăiesc în
pace - cu excepția unor chinuitoare accese de neliniște (ocazionale și
imprevizibile). Acestea ar putea ieși la suprafață, să zicem, când el își
aruncă haina pe umăr cu un gest anume sau când ea își reașază cu dosul mâinii o
șuviță care i-a intrat în ochi. În astfel de gesturi mici, familiare, se ascund
amintirile: „Pe vremuri, avea mai multă vlagă”. Te întrebi unde au
dispărut toate acele râsete și toată afecțiunea. Când a devenit viața voastră
așa de ternă și de plată?
Sau, poate, măcar din când în când, căsnicia voastră arată ca cea a unui alt
cuplu cunoscut de mine. Duminica după-amiaza, amândoi ies împreună, în oraș. Ea
vrea să colinde prin magazine; el devine vizibil nerăbdător. Ea se îmbufnează,
gândind: „De fapt, nu vrea să-și petreacă timpul cu mine. E așa de
nepăsător...” în același timp, el rumegă: „Cheltuie prea mult. E așa de
egoistă... De ce nu se poate bucura, pur și simplu, de plimbare?” Și,
pentru tot restul după-amiezii, cei doi devin prizonierii propriilor ruminații
despre deficiențele celuilalt.
Sau poate că voi doi sunteți ca un alt cuplu pe care-l știu. Aceștia nici nu
mai petrec așa de mult timp împreună. Vine duminica, dar ea e prinsă într-un
morman de treburi casnice, îi ajută pe copii cu temele de la școală, încercând
să termine de spălat toate rufele murdare și să țină casa cât de cât în ordine.
El e de mult afară, la un fotbal cu băieții; uneori, meșterește ceva la mașină;
sau se uită la un meci difuzat la TV; ori își pierde vremea, plecat pe undeva. Dacă
relația voastră arată mai mereu așa, se poate spune că voi doi trăiți în
universuri paralele - sub același acoperiș.
Și totuși, aceasta e ființa pe care ai iubit-o așa de mult încât ai luat-o cu
acte, să-ți fie alături pe veci. Persoana lângă care ai spus că vrei să stai „la
bine și la greu”. Însă, în ciuda tuturor dorințelor tale, sunt momente
când asta pare imposibil. E ca și cum un puternic curent invizibil vă ia pe sus
pe amândoi și vă aruncă în direcții diferite - lăsându-vă pe o potecă abruptă
plină de gânduri negative, emoții distructive, acțiuni și reacții supărătoare,
alunecând în derivă spre izolare și singurătate.
Ce poate fi curentul acesta misterios? Azi, când vedem cum se dizolvă atât de
multe căsnicii, devine mai important ca oricând să găsim un răspuns. Iar
găsirea acelui răspuns a fost scopul cercetărilor mele din ultimele două
decenii. Prin observare atentă și sârguincioasă a multor sute de cupluri ca
cele despre care v-am vorbit, am identificat curenții emoționali invizibili
care circulă între un soț și o soție, precum și fluxurile subterane de
sentimente - ce ies la suprafață ori ca un izvor de apă dulce, ori ca o gură de
canal.
În căutarea adevărului despre ce anume sfâșie în două un mariaj sau îl
păstrează bine legat, am descoperit că multe dintre principiile psihologiei
convenționale (răspândite chiar și în rândurile a numeroși terapeuți de cuplu)
sunt prost interpretate sau de-a dreptul eronate.
|
Adevăr Divin
