Ființa noastră rămâne perpetuu întredeschisă
și nu putem ști cine suntem, unde suntem, fără a ne întreba în același timp de
unde venim și încotro ne îndreptăm. Căci persoana devine personalitate pe
fondul unei totalități virtuale care se întinde deopotrivă în tot trecutul său
proiectându-se totodată în viitor. O totalitate în care i se reunesc și cele
trei componente indisolubile: trup, psihic și spirit, componente care prin
interacțiunea lor cu infinita multitudine a combinațiilor posibile dau
unicitate caracterului și, în final, personalității.
De altfel, cartea este construită tocmai pe
această conștientizare a aportului pe care fiecare dintre componente îl are în
constituirea unui întreg sănătos, în sens fizic, moral și social, pe deplin
realizat, la nivelul întregului potențial (moștenit și autogenerat), și
valorificat printr-o integrare optimă în ansamblul social în care trăiește.
Vladimir Alexandrescu
* * *
Dorința de a surprinde ființa umană din toate
unghiurile sale – pluridimensional și interdisciplinar –, de a-i desena un
tablou aproape sinoptic, uzând de un limbaj simplu, direct, accesibil și
inteligibil, de un bagaj informațional impresionant, mai ales pentru vârsta
autorului (născut în 1979), este meritorie și este de apreciat ca un real
succes.
Dumitru Constantin-Dulcan
* * *
Stimate cititor,
Conștientizează-ți potențialul și
gestionează-l responsabil și
eficient; întreține sănătatea trupului, folosește-ți
predispozițiile psihicului și eliberează-ți energiile spiritului. Descoperă-ți și valorifică-ți
resursele printr-o viață de relație armonioasă, spre împlinirea propriilor
aspirații și
folosul oamenilor printre care trăiești.
Fiecare se naște ca persoană; doar prin
cunoașterea, dezvoltarea și valorificarea sinelui poate deveni personalitate.
Sorin Negruți
* * *
Sorin
Negruți s-a născut la 4 februarie 1979, în București.
Și-a făcut studiile universitare la Academia de Studii Economice, Facultatea de
Management, specializarea Management de proiect. A debutat cu trilogia De la PERSOANÃ la PERSONALITATE, primele două
volume văzând lumina tiparului în 2011 – PERSONALITATEA, o explorare multidimensională și
interdisciplinară –, respectiv,
2012 – RELAȚIONAREA, o explorare
multidimensională și interdisciplinară –, ultimul volum, cel de față, purtând numele întregului
proiect.
În prezent este Expert la Institutul Național
de Statistică, unde coordonează proiectul Istoria României în date statistice.
* * *
Noua Spiritualitate este emanația unei Noi Ș;tiințe care s-a conturat îndeosebi
către sfârșitul secolului abia încheiat. Sunt aduse tot mai multe argumente care
pledează pentru originea spirituală a Universului.
Viziunea materialistă asupra lumii a permis crearea unei civilizații tehnologice avansate, cu
indubitabile avantaje pentru ameliorarea condiției umane. În același timp însă filosofia care a motivat-o nu a reușit să evite actuala criză
globală. Suntem tot mai nesiguri pe destinul nostru, mai angoasați, mai aproape de
autodistrugere.
Colecția noastră se deschide, așadar, tuturor cărților menite să propună o soluție de ieșire din impasul lumii contemporane, să avanseze o ipoteză coerentă sau să
adauge o nouă valență demersului spre o lume mai bună. Nimic nu se va schimba în drama lumii
actuale dacă rămânem la aceeași gândire. Acesta este motivul pentru care toți comentatorii fenomenului social optează pentru o
Nouă Spiritualitate. Respectul pentru viață, nevoia de schimbare a fiecăruia dintre noi în acord cu
Legea fundamentală a Universului, care postulează înfăptuirea binelui, a frumosului,
a armoniei, și nu a urii și a dezbinării, constituie esența Noii Spiritualități.
Dumitru Constantin-Dulcan
|