Până la sfârșit

Dintru începutul vremurilor, sufletele sunt menite să se caute, să se găsească, să se unească în ciuda opreliștilor, să se iubească... O forță irepresibilă le împinge unul către altul, pentru a reinstaura Armonia, pentru a învinge Frica.
Uneori, ne sperie minunea Întâlnirii, binecuvântările neașteptate pe care ea le aduce, schimbările de orânduială pe care le face necesare. Și ne îndoim de puterea Iubirii, ba chiar ne retragem câteodată din fața ei, gândindu-ne că nu o merităm, că nu suntem pregătiți. Însă fluturii din piept ne reamintesc cu blândețe și pasiune să ascultăm mesajul bătăilor de inimă...

Singurătatea și lipsa iubirii au aruncat-o pe Silvia, lipsită de orice sprijin sentimental, într-o depresie pe care nu reușea să o învingă. Găsise o evadare în consumul excesiv de alcool, începuse să bea din ce în ce mai mult și se certa tot timpul cu Matei. Mă simțeam captiv în povestea imposibilă dintre ei doi.
Într-o noapte, mama m-a sunat și mi-a spus să vin repede la ei, că tata se simte rău. Matei era plecat cine știe prin ce club sau își petrecea noaptea cine știe prin ce hotel cu vreo femeie, nu am reușit să dau de el. Am fugit înspre ei cât de repede am putut, gândindu-mă cu disperare că așa ceva nu se poate întâmpla, nu cu tata, care era sănătos tun. Ambulanța sosise deja când am ajuns eu la ai mei, dar tata nu a mai putut fi salvat. Făcuse infarct, exact ca bunica mea. Apucase doar s-o trezească pe mama și să-i spună că-i este rău și... atât. Totul se sfârșise în câteva clipe în brațele femeii pe care o adorase.
Matei și cu mine am fost devastați. Câteva zile, n-am fost capabili de nimic, parcă tot cerul se prăbușise peste noi. Am stat lângă mama, care spunea întruna că nu va putea trăi fără marea ei iubire și că nu poate accepta pierderea bărbatului ei, a jumătății ei. Părinții noștri au avut, într-adevăr, o relație de iubire perfectă. Tata fusese un bărbat adevărat, un domn, un familist convins și a iubit-o enorm pe mama. A respectat-o și a tratat-o mereu ca pe o regină. Și i-a oferit o viață și o poveste de vis.
Pe mine m-a alinat doar Irina, pe care o sunam și o ascultam povestind de-ale ei, tot fără să scot un sunet. Dar pe Matei nu-l consola nimeni. Căuta uitarea prin paturile altor femei, însă era mai nefericit și mai singur ca oricând. Iar eu, care-l cunoșteam cel mai bine, nu reușeam să-i alin durerea în niciun fel.
După câteva zile de la moartea lui tata, Matei i-a spus Silviei scurt și fără menajamente că vrea să divorțeze.
- Trebuia s-o fac mai demult, dar am stat atât în căsnicia asta de dragul lui tata, ca să nu-l supăr. Vreau să pleci, i-a spus Silviei. Copilul va rămâne aici.
- S-o crezi tu că-mi las copilul, e copilul MEU!
- Nu vei avea încotro, dragă Silvia. Îți voi face viața imposibilă și ție, și, dacă e nevoie, tuturor celor dragi ție. Nu uita că firma lu” tac-tu e în mâinile mele. Dacă nu vrei să rămâneți cu toții pe străzi, eu sunt de părere că e mai bine să nu mă superi. Mi-a ajuns că ți-ai bătut joc de mine și m-ai obligat să stau cu tine, să joc teatru față de toată lumea când știai prea bine - pentru că ți-am zis! - că nu te iubesc și că nu-mi doresc să mă însor. Acum primește ceea ce ai semănat, draga mea. Hârtia aceea pe care ți-ai dorit-o cu orice preț nu a schimbat absolut nimic între noi, nu ne-a legat și în curând nici nu va mai exista.
Silvia n-a vrut nici în ruptul capului să divorțeze, dar, așa cum deloc delicat i-a subliniat Matei, nu a avut încotro și a trebuit să fie de acord cu el. S-a opus cu vehemență și să i-o lase pe Cesara, dar el avea dovezi și martori că ea bea și a amenințat-o că o va acuza de alcoolism, că va susține că nu e capabilă să crească un copil și că oricum îi va lua fetița. Iar Silvia era conștientă că nici pe cale legală nu ar fi putut obține copilul. Nu avea o casă a ei, nu avea serviciu sau o sursă de venit, problemele cu depresia și cu alcoolul erau adevărate și, spre deosebire de Matei, care avea toate condițiile să crească un copil, ea nu era un părinte eligibil.
Am încercat să-l conving pe fratele meu să găsească o cale pentru ca Silvia să nu sufere, să o ajutăm să se vindece, însă a fost neînduplecat. Nu o putea ierta pentru că l-a atras în capcană, pentru că l-a forțat să fie cu ea. Și nu a mai fost nimic de făcut; hotărârea lui fusese deja luată și nu era deloc în favoarea ei.
La început, i-am dat Silviei apartamentul meu din București ca să stea acolo și m-am asigurat că nu-i lipsește nimic. Am aranjat și ca, atunci când Matei era plecat, să o ajutăm să vină și să stea cu Cesara. Suferea enorm că nu este noaptea lângă ea, însă o linișteam asigurând-o că Oli și cu mine ne ocupăm foarte bine de fetiță, că Matei o adoră, rugând-o în același timp să aibă grijă și să se facă bine, să facă pace cu Matei.