Cartea relațiilor

A fi într-o relație magică presupune a fi dispus să faci alegeri care să te scoată din confortul personal. Iar confortul poate fi al fricii, al suferințelor și al victimizării. Singura cale spre o relație de cuplu sănătoasă este lucrul cu tine! Trebuie să meriți ceea ce ai sau, dacă primești prin grație divină fără să muncești înainte, trebuie oricum să meriți ca să păstrezi! Munca vine în orice caz, dacă nu înainte, sigur după. De obicei, și înainte, și după.
Iar cea dintâi condiție ca să atragi povestea de iubire mult visată în realitate este să renunți. Prințul își lasă în urmă toată măreția sa regală, toate garanțiile, tot ceea ce-i venea ușor și prin alții, ca să se arunce înainte în propria viață, de unul singur, pe cont propriu! Se leapădă de el ca să-și înceapă o nouă viață. Pleacă înainte dezbrăcat de straturile sociale, doar cu ceea ce este în el. El pornește spre împlinirea în doi cu ceea ce ESTE, nu cu ceea ce ARE!
Frica de angajament apare la cei care se tem să-și trăiască viața din frica de a nu pierde ceea ce deja au! În cazul acelora care conștientizează că nu s-au născut în această viață pentru a trăi deliciile în doi vorbim despre asumarea altor roluri pentru care au venit pe lume. Ei nu au motive să fie frustrați și nici nu se frustrează. Dar la cei care se victimizează că nu sunt într-o relație fricile și fuga sunt evidente. Ei se iluzionează că mitul „Și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți...” este o realitate, idealizând relația pe care nu o au.. Ce nu înțeleg ei este că fericirea în doi chiar nu este un mit. Dar relația fericită se construiește și se întreține. Iar ca să ajungi la acea relație fericită, uneori trebuie să treci prin mai multe relații, care te învață și te pregătesc pentru Marea Iubire.

Argument 7

Capitolul 1 Dragoste, relație, cuplu 11
Capitolul 2 O singură cale: Calea Iubirii 19
Capitolul 3 Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de nebunie 27
Capitolul 4 Da! Femeia să se teamă de bărbat! 32
Capitolul 5 Rețeta fericirii în cuplu 37
Capitolul 6 Coeficientul de cuplare 42
Capitolul 7 Unde sunt bărbații? 47
Capitolul 8 Loviți de săgețile lui Cupidon 51
Capitolul 9 Femei contra femei 61
Capitolul 10 Disperarea de a fi într-o relație 65
Capitolul 11 Vrei să fii eroul meu? 69
Capitolul 12 Cea mai mare greșeală în relații 73
Capitolul 13 Cel mai mare curaj în relații 76
Capitolul 14 Iubirea în cuplu și dulcea otravă a vieții duble 80
Capitolul 15 Secretele infidelității 83
Capitolul 16 Păcatul care distruge viața în numele iubirii 93
Capitolul 17 Începutul de sfârșit în cuplu 98
Capitolul 18 Marele secret al nefericirii în cuplu 103
Capitolul 19 Semnele relației toxice 110
Capitolul 20 Eșecul în dragoste 117
Capitolul 21 Cum să ucizi Iubirea fără niciun efort 121
Capitolul 22 Principalul motiv de divorț 125
Capitolul 23 Umbrele despărțirii 130
Capitolul 24 Există viață după suferință 135
Capitolul 25 Stăm împreună pentru copii! 142
Capitolul 26 Victima, adevăratul călău 147
Capitolul 27 Femei care îi pedepsesc pe bărbați 153
Capitolul 28 Sufletele gemene 157
Capitolul 29 Romeo și Julieta 164
Capitolul 30 Cenușăreasa 169
Capitolul 31 Și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți 173
Capitolul 32 Devoratorii de suflete 178
Capitolul 33 Adevărul dureros din bancurile cu soacre 183
Capitolul 34 Hoții de identitate 191
Capitolul 35 Revelații pentru părinți și copii 198
Capitolul 36 Războinicul 209
Capitolul 37 Îndrăgostiții 215
Capitolul 38 Magicianul 221
Capitolul 39 Regele și Regina 228
Capitolul 40 Jocurile de rol în cuplu 236

Bibliografie 247

Ea începe acolo unde totul pare că se sfârșește. Începe și nu se termină niciodată...
Orice relație are o busolă al cărei ac indică permanent direcția corectă. Există numai două energii în întregul Univers: IUBIREA și FRICA. într-o relație de cuplu, sensul înaintării celor doi ar trebui să fie spre iubire. Când unul dintre cei doi sau ambii se rătăcesc, ajung să continue bântuind prin frică. În afara acestor două opțiuni, cale de mijloc nu există.
Iubirea este expansivă, aduce creștere, abundență, armonie și echilibru pe toate planurile. În cuplu, este imposibil ca doi parteneri să fie la locul potrivit unul lângă altul și numai unul să crească, pe când celălalt stagnează ori involuează. Creșterea este apanajul iubirii, al celor care dau permanent mai departe cu generozitate din binecuvântările lor. De exemplu, a crește copii sau alte viețuitoare ori a cultiva natura reprezintă un act de recunoștință prin care i se dăruiește înapoi vieții darul primit prin iubirea care i-a adus pe cei doi împreună.
Un cuplu fericit permanent crește ceva și, în primul rând, fiecare dintre cei doi parteneri se crește pe el: evoluează în studii și înțelegere, progresează la nivelul înțelepciunii, în plan social și profesional, dobândind mulțumire de sine, recunoaștere și apreciere din partea celorlalți. Proiectele de cuplu sunt esențiale pentru viața în doi, în paralel cu proiectele de viață individuale ale celor doi. Unul dintre parteneri poate să își încetinească ritmul pentru a-l ajuta pe celălalt, dar aceasta nu-i va produce frustrare, ci bucurie și împlinire.
Dacă se ajunge în punctul în care susținerea unuia deja a generat un dezechilibru pe care cel susținut nu-l mai poate corecta, înseamnă că simbioza celor doi îndrăgostiți de la început s-a transformat în relație de parazitare: unul este parazitul, iar celălalt este gazda. În altă terminologie, a luat naștere triunghiul psihologic salvator-victimă-agresor. Cel care salvează îl agresează cu binele pe cel care nu vrea de fapt să se ridice, iar aceasta se va ridica împotriva salvatorului, devenind la rândul său agresor și răzbunându-se pe preamultul primit cu forța.
Dincolo de relația de cuplu, la fel se întâmplă și în familiile în care copiilor li se oferă prea mult, iar părinții se sacrifică și dau tot, creând de fapt copii nemulțumiți și nerecunoscători, care se simt agresați de atâta preaplin, devenind călăii propriilor părinți. Căci cine dă mai mult decât e cazul greșește, întrucât creează un dezechilibru. Iar cine încalcă legea echilibrului plătește.
Nevoia de a da prea mult se justifică adesea prin conceptul de dragoste. Îi dăm totul partenerului sau copilului chipurile pentru că îl iubim. Greșit! Astfel creăm un handicapat care ajunge să nu se mai descurce fără noi. Facem asta din ORGOLIU! „Nu cumva să simtă că se poate descurca poate chiar mai bine fără mine.” La fel și în cuplu: cum ai făcut ceva pentru ca partenerul/partenera să nu găsească altceva mai bun la alta sau la altul, cum tocmai tu i-ai plantat sămânța de a căuta în exterior. Pentru că ai strecurat un gând de frică și ai nevoie de o lecție pe care ți-ai creat-o singur(ă) prin partener, ca să întorci frica în iubire. În al doilea rând, facem aceeași ispravă din cauza uneia dintre cele mai mari erori de gândire: INSUFICIENȚA! Avem impresia că nu facem destul, că nu dăm destul, că nu suntem destul. Este unul dintre exemplele clasice în care frica se deghizează în iubire.