Pinguinul
imperial are, de asemenea, capacitatea de a năpârli și de a-și schimba penajul
de vară fără să se hrănească între timp. El își mobilizează atunci echivalentul
unui kilogram din rezervele sale proteice!
După acest efort, femela se întoarce în
mare pentru a-și reface rezervele și îi încredințează oul masculului, care îl
adăpostește sub pilul său ventral. Abdomenul bombat al viitorului tată îi
servește acestuia drept depozit alimentar pentru mai mult de șaizeci și cinci
de zile, protejând, totodată, oul de temperaturile polare.
Apoi, fix înainte de epuizarea
rezervelor de grăsime paternale, puiul iese din găoace. Din acel moment,
pinguinul imperial începe să aștepte cu nerăbdare revenirea partenerei lui,
deoarece, după o sută cincisprezece zile de post, un semnal irezistibil îl
obligă să se întoarcă în mare pentru a se realimenta.
Dacă se întoarce la timp, femela își va
hrăni puiul cu peștele pe care îl poate stoca timp de mai multe zile în stomac.
Dar, dacă ea nu se întoarce, căzând victimă unui prădător, de exemplu, masculul
își va părăsi puiul - care nu poate supraviețui singur. Nevoia metabolică de
refacere a rezervelor este imperioasă pentru că, în Antarctica, supraviețuirea
unui pinguin adult este mai importantă pentru colonie decât aceea a unui pui.
Cu excepția primelor zile, consumul
energetic în repaus este redus pe toată perioada postului. Când rezervele de
grăsime ale pinguinului au scăzut atât de mult încât acesta mai dispune doar de
atâtea calorii cât să ajungă la mare, semnalele de alarmă emise de sistemul lui
nervos simpatic se intensifică: animalul devine nervos, metabolismul lui se
accelerează, consumul energetic în momentele de repaus crește, ceea ce îl
obligă să plece. Pe drumul către mare, pinguinul își utilizează ultimele rezerve
de grăsime și, în paralel, pe cele proteice. Acest fenomen este în întregime
reversibil, dacă reluarea alimentației are loc la timp.
EXISTÃ MAI MULTE TIPURI DE FOAME
Foamea este un semnal care indică faptul că
rezervele nutritive sunt pe sfârșite, asemănându-se cu semnalul produs de
indicatorul de benzină al mașinii când trecem pe modul rezervă. Foamea
obișnuită ne anunță că organismul a utilizat caloriile ultimei mese și că are
nevoie de hrană. Dacă nu mâncăm în ora următoare, foamea dispare, pentru că
organismul își mobilizează rezervele, trecând la un metabolism adaptat la
absența hranei. Pe perioada unui post, foamea încetează, deși uneori pot apărea
sporadic pofte specifice. în cazul unei persoane cu greutate normală, rezervele
corporale de grăsime, de proteine și de glicogen din ficat permit o perioadă de
post de circa patruzeci de zile. După acest interval, omul resimte ceea ce unii
specialiști în domeniu au numit „foamea reală”, o senzație descrisă ca
fiind copleșitoare și care se manifestă „cu violență nu doar la nivelul
stomacului, ci și prin grețuri și deglutiție dificilă la nivelul gâtului”.
Eu nu am avut niciodată ocazia să observ acest semnal care pare să indice
epuizarea rezervelor, pentru că perioadele de post din prezent sunt în general
destul de scurte. Din punct de vedere fiziologic însă, el indică o creștere a
nivelului hormonilor de stres și pare să corespundă cu semnalul descris în
cazul pinguinilor imperiali și al altor animale care își întrerup atunci
postul. Prezența unui semnal asemănător a fost descrisă și în faza terminală a
anorexiei. Din păcate, pacienții afectați de această boală devin incapabili să
se hrănească și sfârșesc prin a muri. |
Adevăr Divin
