Oamenii sunt mișcați de El, ce griji să-ți mai faci? Să
înțelegem că tot ce se întâmplă conflictual pe scena vieții este despre ego. Însă
înțelegem dacă putem, dar toată lupta pe care o vezi înaintea ta este a lui. Sufletul
divin nu știe decât să Iubească și nu este afectat de nimic, nu ține la cele
pământești, și nu vrea să câștige niciodată, el dă totul, iartă totul și
acceptă totul, pentru că nu aparține acestei lumi, este din alt țesut făcut. Înțelegi?
Nu are treabă cu ea. El este dincolo, fiind cu tine, aici. Dar egoul se supără
că împarte în plăcere/durere, câștig/pierdere, bun/rău, urât/frumos și apoi
absolutizează ceva și îi zice bun, după care dă naștere răului și îl
desconsideră. Dar fără să împărți, nu există bine și rău și nici suferință. Și
nici ego. Există doar o Acceptare totală și infinită. Viața în sine este neutră
și indiferentă la diferențiere. Ea doar curge ca un fluviu și tot timpul este
în armonie fiind mișcată de Creatorul lumilor. Ce probleme să-ți mai faci, când
nimic nu este sub controlul tău?
Această împărțire continuă în plus și
minus este eul.
Egoul mai este acuzația, critica,
reproșul, apărarea, lupta, rezistența, răutatea, toate sunt eu și multe alte
lucruri care se opun vieții și interesului tuturor. Egoul este împotrivirea la
ceea ce este. Este voia mea mai presus decât Voia Domnului. Dacă rămâi în acest
cerc al dualității nu ai cum să scapi de nefericire, pentru că un câștig va
aduce obligatoriu și pierderea. Egoul naște întotdeauna un dușman. Când alegi
un bine, sau plăcerea, vei avea parte automat și de un rău și de o neplăcere și
mai mare, care să poată să te desprindă. Câtă plăcere, atâta durere. Ele sunt
întotdeauna împreună, ca cele două fețe ale unei monede. Fericirile lumii aduc
suferința. Ele sunt „eu” (ego) și ridică adversari. Și nu te vor lăsa în
pace, până nu renunți la tine total. Pentru fiecare bucurie pământească trebuie
să suferi un chin și mai mare care să poată să te aducă înapoi, în liniște, în
lipsă, acolo unde Dumnezeu este. Satisfacțiile simțurilor sunt un chin fără
rost. Lipsa preocupărilor lumești este mai importantă decât a fi plin de lume,
pentru că este prezența Domnului. Trebuie să căutăm lipsa satisfacțiilor vieții
mai mult decât viața. Când dorești o plăcere, nu de ea ai nevoie, ci de lipsa ei,
care este desprinderea. Când vrei ceva din viața aceasta, de fapt ai nevoie să
te retragi. Dar dacă dorești ceva neapărat, înseamnă că vrei să mori. A dori
mai multe este a muri mai repede. Când lupți sau te aperi, nu de câștig ai
nevoie, ci de renunțare, de liniște. Când ești rău și orgolios, numai Dragostea
te vindecă. Tot timpul îți trebuie inversul a ceea ce își zice eul tău
încrâncenat. Și mai mult, Adevărul este întotdeauna opus interesului personal.
Adevărul este Iubire. Și mereu se va întâmpla contrariul a ceea ce crede egoul,
și viața ți se va opune. Nu este asta zădărnicie?
Și vrei ceva pe care apoi să-l pierzi? Dar
nu te poți abține. Dacă vei continua să fii trufaș, toate lucrurile pe care le
construiește egoul... se vor destrăma neapărat. Ele sunt destinate irosirii în
vânt. Știai asta? Opoziția la ceea ce vine spre tine ca o hotărâre de Sus,
aduce durerea. A pune condiții vieții cheamă suferința ca să ne desprindă. Sănătatea
și împlinirea înseamnă detașare, des pătimire. Dar totul este foarte potrivit
în lume. Când împărți în bine și rău devii orb pe loc și nu mai vezi viața așa
cum este, ci numai ceea ce vrei tu să vezi și astfel devii subiectiv. Nu
înțelegi decât ceea ce te interesează și ai pre împărțit tu, după interesul
propriu. Dacă reziști și te aperi, îți întărești orgoliul și dușmanul. Rezistența
cheamă suferința. Atunci când alegi să lupți, te aperi sau cauți numai binele
tău, tu de fapt vei atrage nenorocirile asupra ta. Pentru că ai un ego. El
singur cheamă forțele cerului ca să fii scăzut pentru că ridică întotdeauna un
adversar. Ai eu, ai dușman. Dar o minte liniștită nu are adversari și nu poate
să se supere niciodată. |
Adevăr Divin
