Electricitatea
este o formă de energie inteligentă. Altfel nu s-ar putea mișca cu aceeași
precizie, atât în electronii atomilor, cât și în soarele și planetele
universului cosmic. Dar ea poate avea o singură sursă: voința și inteligența
Creatorului sau așa cum îl numește Swedenborg, „marele soare central al
universului”. Dacă această inteligență supremă și-ar retrage energia,
încărcăturile și, împreună cu ele, atomii și elementele, întregul univers al
materiei ar dispărea într-o clipă.
De aici rezultă faptul că materia brută,
în loc să fie sursa vieții și a tuturor fenomenelor sale psihice și spirituale complexe
este o expresie a Forței Vieții, ea însăși o manifestare a marii Inteligențe
Creatoare pe care unii o numesc Dumnezeu, alții Natura, Sufletul Universal,
Brahma, Prana, fiecare după înțelegerea sa. Este acea putere supremă și
inteligentă care acționează în și prin fiecare atom, moleculă și celulă din
trupul uman, adevăratul vindecător. Este vis medicatrix naturae ce repară,
vindecă și restaurează. Tot ce poate face medicul este să înlăture obstrucțiile
și să restabilească condițiile normale în interiorul și în jurul pacientului,
astfel încât vindecătorul din fiecare să-și poată face munca în cele mai bune
condiții posibile.
Aici omul de știință creștin ar putea
spune: „Este exact ceea ce susținem noi. Totul este Dumnezeu, totul este minte!
Nu există materie! Atitudinea noastră față de boală se bazează pe aceste
lucruri”.
Ei bine, putem afirma că materia nu este
altceva decât vibrație, o expresie a minții și a Voinței divine. Aceasta însă
nu justifică ca noi ca vibrație să ne punem în calea unei locomotive care este
doar în minte și care se deplasează cu o viteză de o sută de kilometri pe oră.
întrebarea corectă este cum ne afectează materia, și nu ce este ea. Trebuie să
o luăm și să o considerăm ca atare. Să fim ascultători atât față de legile materiei
cât și de cele ale planurilor superioare ale ființei.
Viața este vibrație
Toate lucrurile din natură, gândurile,
emoțiile, chiar și cea mai dură bucată de diamant sunt moduri de mișcare sau
vibrații. Cu ani în urmă, știința fizicii a presupus că atomul este cea mai
mică parte imaginabilă a unui element dat. Care, deși extrem de mic este încă
materie solidă. în prezent, având în vedere dovezile recente avem motive
întemeiate să credem că nu există materie solidă. Că fiecare atom este compus din
încărcături electrice negative și pozitive care acționează în și printr-un eter
omniprezent. Că, diferența dintre un atom de fier și hidrogen sau orice alt
element, constă doar în numărul de sarcini electrice sau particule pe care le
conține și în viteza cu care acestea vibrează una față de cealaltă.
Astfel, atomul se dovedește a fi un mic
univers în sine, în care corpusculii de electricitate se rotesc sau vibrează
unul în jurul celuilalt ca și sorii și planetele din universul cosmic. Aceasta
ilustrează ce înțelegem noi atunci când spunem că viața și materia sunt
vibratorii.
încă din anul 1863, John Newlands a
descoperit atunci când a aranjat elementele materiei în ordinea greutății lor
atomice că ele au prezentat aceeași relație unele față de altele, ca și
tonurile de pe scara muzicală. Astfel, chimia modernă demonstrează
veridicitatea muzicii sferelor. Atomii individuali, prin ei înșiși, precum și
toți atomii materiei în relația lor unul cu altul, sunt construiți și aranjați
în corespondență exactă cu legile armoniei. Prin urmare, întregul univers
cosmic este construit conform legilor muzicii.
Ceea ce este ordonat, legitim, bun,
frumos, natural și sănătos vibrează în armonie cu armonicile acestui mare
„diapazon al naturii”. Cu alte cuvinte, este aliniat cu principiul
constructiv din Natură.
Ceea ce este dezordonat, anormal, urât,
nenatural și nesănătos vibrează în dezacord cu armonicile naturii și este
aliniat la principiul distructiv din Natură.
Ceea ce noi numim „Natură
neanimată” este frumoasă și ordonată deoarece interpretează corect
partitura Simfoniei Vieții. Numai omul poate reda un dezacord. Acesta este
puterea libertății sale de alegere și de acțiune. |