Iubirea ca sentiment și iubirea ca trăire
De fiecare dată când vorbim despre iubire,
trebuie să ținem seama de sens: iubire este numai ceea ce conduce spre iubirea
de a trăi, spre iubirea față de viață.
Gândind, înțelegând și reflectând în
această direcție, trebuie să vedem noțiunea de „iubire” ca având două
dimensiuni: iubirea ca sentiment și iubirea ca trăire.
Iubirea este un eveniment și nu un
scop.
Iubirea unește. Trăirea unește.
Simțul iubirii, însă, este mai degrabă o
dorință de a poseda sau un fel de invidie ambalată și mascată sub noțiunea
iubirii. Trăirea sentimentului de iubire te leagă pe tine de acei oameni sau de
acele lucruri față de care tu ești orientat: fie de natură, de un anumit om sau
de lume în general. Simțul nu unește, simțul înseamnă doar -acesta sunt EU.
Simțul discriminează un obiect, dar nu ne unește cu lumea. Deoarece simțul -
sunt Eu. Acesta este simțul meu, înseamnă că acesta sunt Eu.
Trăirea însă, frământarea lăuntrică,
este ceva diferit și reprezintă un al treilea lucru. Eu, ALTUL și acea a treia
forță care este iubirea. Trăirea unește. Iubirea unește.
Din acest motiv, se știe bine că, pentru
a forma o oarecare uniune, de la doi până la o comunitate de oameni, sunt
importante nu gândurile, ideile și nici măcar faptele, ci tocmai valoarea cea
mai mare este reprezentată de trăirile membrilor. Voi aveți trăiri comune care
să vă lege de iubit, iubită, copil, părinți?
Una este simțul iubirii și cu totul
altceva este trăirea iubirii. Simțul vine și pleacă. Dar trăirea, uite că, dacă
a venit, nu mai pleacă niciodată, va rămâne cu tine sau în tine tot timpul. Ceea
ce este trăit profund, împreună cu cineva, chiar dacă dorești să arunci afară
nu vei reuși, cu cât mai mult vei încerca, cu atât mai mult se va prinde acolo,
în spațiul interior.
Iubirea ca sentiment este o expandare;
ea este descrisă în literatură, psihologie și este mărturisită de artele
plastice.
Apelând, însă, la o astfel de noțiune
precum iubirea dumnezeiască, descoperim imediat iubirea ca și trăire, care este
posibilitatea de a te atinge de altul.
În acest sens, cineva a spus: iubirea este
eliminarea distanței. în iubirea ca trăire noi putem să ne descoperim adevărata
limită. Să ne descoperim în iubirea ca sentiment este imposibil,
iubirea-sentiment este un vector, este o acțiune și descoperim în aceasta numai
posibilitățile proprii; cu cât este mai complicată realizarea sentimentului, cu
atât mai mare este mobilizarea și cu atât mai multe posibilități diverse se
trezesc pentru funcționare.
Cultura trăirilor este o muncă; trăirea
reprezintă o muncă pentru spirit, în sens de creație. De aceea, cele mai mari
opere de artă sunt atât de valoroase, fiindcă sunt create de munca spiritului,
prin trăire spirituală. Acestea sunt adevărate creații ale spiritului uman.
Spiritul este îmbinarea tuturor
trăirilor. Totalitatea trăirilor formează spiritul. Aceasta este iubirea reală.
În iubirea ca trăire avem șansa să ne
descoperim pe noi înșine. Fără celălalt de lângă tine este imposibil să te
descoperi pe tine. Noi ne cunoaștem prin alții, prin comparații. Ceilalți
servesc ca element de comparație.
Ce înseamnă să te descoperi?
Înseamnă a ieși până la granița proprie,
măcar într-un singur aspect; numai dacă această trăire este totală, atunci te
poți descoperi pe tine în toate aspectele, poți să te trăiești pe tine și să te
atingi de alții. Aceasta este nașterea - o stare foarte fină ce constă în aceea
că, descoperindu-te pe tine, în trăirea ca realitate, vei descoperi și
realitatea altuia și, astfel, va veni un moment când voi doi deveniți unul,
rămânând, în același timp, doi. Cândva, se spunea că trăirea profundă este
locul unde trăiește Dumnezeu. Locul unde doi devin unul, rămânând, în același
timp - doi.
Trăiește iubirea, nu vorbi despre ea! În
iubirea ca trăire avem șansa să ne descoperim pe noi înșine.
|
Adevăr Divin
