Discuțiile purtate cu femei
Am început prin a sta de vorbă cu aproximativ
cincizeci de femei care nu erau implicate într-o relație. Toate erau
atrăgătoare, dezirabile, femei ale zilelor noastre, care aveau o mulțime de
lucruri de oferit unui bărbat. Am încercat să discut și cu cincizeci de femei
singure, divorțate și căsătorite, astfel încât să nu fie abordată doar o
singură latură a problemei. De asemenea, am ales femei din diferite regiuni, cu
un nivel de trai de asemenea diferit. Am pus cap la cap poveștile lor
referitoare la relații. Unele erau destul de extreme. Am ascultat cu atenție,
încercând să nu par șocat când îmi vorbeau despre bărbați în care avuseseră
încredere și care dispăruseră ca măgarul în ceață, fără să înțeleagă vreodată
de ce. Două dintre ele mi-au mărturisit că fuseseră părăsite în timp ce făceau
duș, iar bărbații respectivi plecaseră pur și simplu fără să mai dea vreodată
vreun telefon. Una mi-a povestit că logodnicul ei a plecat din camera hotelului
la care se cazaseră în Roma, ca să își ia un pachet de țigări, și nu se mai
întorsese niciodată. În niciuna dintre aceste situații nu existaseră certuri și
nici nu fuseseră aruncate cuvinte grele. In plus, nici nu mai știu numărul
celor care îmi povestiseră cum bărbații lor dispăruseră din peisaj chiar
înainte de căsătorie. Una dintre ele mi-â spus că bărbatul cu care urma să își
unească destinul se înscrisese în Corpul Păcii când mai era doar foarte puțin
până la data stabilită, iar cu două zile înainte plecase în Bangkok. Și dus a
fost. Altele mi-au redat relații în care bărbați care le curtaseră asiduu se
transformaseră practic în niște inamici tăcuți și plini de resentimente imediat
ce ele fuseseră de acord să se mute împreună, să se căsătorească sau să aibă
copii.
Toate aceste femei vorbeau în principiu
despre aceeași problemă: abandon și trădare a încrederii în relații în care
fuseseră încurajate de bărbații respectivi să se aștepte la intimitate
împărtășită și la tandrețe.
Discuțiile purtate cu bărbați
înarmat cu aceste povești și mărturisiri, am
început să stau de vorbă și cu bărbații. Primii cu care am discutat erau țipi
inteligenți și normali. Am folosit aceleași criterii ca și în cazul femeilor.
Mulți dintre ei avuseseră parte de o educație aleasă. Mulți sprijineau
mișcările inițiate de femei. Majoritatea susțineau chiar că înțeleg problemele
femeilor și sunt sensibili la ele. Întrebarea mea era următoarea: de ce acești
bărbați normali, bine crescuți și inteligenți tratau femeile în această manieră
lipsită de considerație? Ce le făceau și cum de erau în stare? Și, mai
important, de ce procedau așa?
Iată câteva dintre lucrurile pe care
voiam să le aflu: când începeau o relație, aveau scopuri ascunse? Manipulau în
mod deliberat? Erau conștienți de faptul că se temeau de simpla idee de a-și
lua un angajament? Frica îi făcea să anticipeze și să provoace ruperea
relației, găsind tot felul de scuze care să îi ajute să nu mai continue?
Îmi doream, în plus, și răspunsuri la
întrebări specifice: exista vreun bărbat care să fi curtat o femeie, iar
imediat ce se culcase cu ea, să nu o mai fi sunat deloc? Ceruse vreunul dintre
ei în căsătorie o femeie, doar ca să se răzgândească în ultima clipă? De ce? Ce
făcuseră atunci? Existase vreunul care să se mute cu o femeie, să se teamă apoi
de angajamentul luat și să reacționeze cu furie în fața acestei capcane - ca
proverbiala fiară din cușcă, supărată la culme și care se poartă abuziv cu
femeia pe care o percepe ca pe un temnicer? Bărbații se comportau în acest fel
doar pentru a se distanța?
|