Atenția
Atenția este, în primul rând, cea care ne
permite să fim conectați la simțurile noastre. Foarte adesea, suntem acaparați
de o mulțime de griji și, cu mintea astfel ocupată, nu mai suntem deloc atenți
la ceea ce trăim. Muncim gândindu-ne la altceva, la masa de seară ori la
următorul weekend. Gătim, dar gândurile noastre zboară către dosarele care se
îngrămădesc pe birou. Ne plimbăm, dar mintea ne este în altă parte. Or, dacă
admirăm un peisaj gândindu-ne la fișa de asigurări sociale pe care nu am
completat-o încă, există foarte puține șanse ca bucuria să apară!
Bucuria este adesea declanșată de o
experiență senzorială. Dacă privim același peisaj fiind atenți la armonia
formelor, la perspectivă, la culori, la lumină, la mirosuri, la zgomote (sau la
liniște), e posibil, pentru că nimic nu este garantat, să ne simțim cuprinși de
emoția bucuriei, fiindcă frumusețea na-turii ne impresionează în profunzime. Cele
mai mari bucurii pe care le-am trăit în viața mea s-au născut de multe ori în
felul acesta. Atunci când mă plimb, simțurile mele sunt treze; pândesc o rază
de lumină într-o pădurice, mișcarea unui val pe ocean, o perspectivă ce se
deschide întâmplător în timpul unei drumeții montane. A privi, a asculta, a
atinge, a simți, a gusta: toate acestea, mai presus de orice, ne predispun la
bucurie, oferindu-i oportunitatea de a apărea. De ce? Pentru că atunci când
suntem atenți, ne lăsăm stăpâniți de simțuri, de ceea ce auzim, simțim,
contemplăm. Suntem aici și acum. Mi se întâmplă adesea să ascult muzică în timp
ce lucrez sau mă ocup de altceva. În acele momente, rareori mă las transpus de
forța notelor muzicale. Mi se întâmplă însă, din fericire, să mă concentrez și
doar asupra muzicii. Și, cu ochii închiși, în întuneric, savurez Messa în Do
minor de Mozart, The Lamb Lies Down on Broadway a grupului Genesis, Miserere a
lui Allegri, Songsfrom a World Apart a lui Levon Minassian, Variations Goldberg
de Bach, Tubular Bells a lui Mike Oldfield, Corpus Christi II a lui Logos sau
Koln Concert a lui Keith Jarrett și încă multe altele. Mă las copleșit de
muzică. Și, uneori, bucuria țâșnește în mine.
Apreciez bucuriile senzoriale cu atât
mai mult cu cât am avut de străbătut un drum lung până să le sesizez. Copil
fiind, m-am confruntat cu unele suferințe de ordin afectiv care m-au determinat
să mă refugiez în gândurile mele, într-o lume imaginară. Prin urmare, m-am
deconectat parțial de emoțiile și de percepțiile mele senzoriale. Ca tânăr
adult, am fost nevoit să urmez o terapie a percepției, metoda Vittoz, și am
reînvățat să ating și să descriu această trăire, adică să accept și să
identific emoțiile care însoțesc percepțiile. Ieșisem din corpul meu și m-am
antrenat să sălășluiesc din nou în el. Pentru mine, acest lucru implica și
acceptarea suferinței, a percepțiilor dezagreabile, a emoțiilor negative de
care mă protejam evitându-le. Terapia m-a ajutat; zece ani mai târziu, am
completat-o cu o Gestalt terapie care mi-a permis să scot la suprafață emoții
refulate, îngropate în memoria mea corporală, să lucrez asupra lor, să simt
furii, tristeți, frici. Pentru că am trăit o astfel de experiență, sunt convins
că acesta este primul pas pe care trebuie să-l facem ca să simțim bucuria. Trebuie
să reînvățăm să vedem, să atingem, să privim, să simțim, dar și să resimțim
lăuntric, să nu pierdem contactul cu emoțiile noastre. Pentru aceasta, trebuie
să știm, de asemenea, să acordăm timp lucrurilor.
|
Adevăr Divin
