În ciuda eșecului în cazul animalelor, vitaminele
antioxidante au fost considerate sigure și suficient de promițătoare pentru
ființele umane. în anii ”80 și ”90, s-a efectuat Studiul de Prevenire a
Cancerului cu Alfa-tocoferol/beta-caroten (ATBC), un experiment gigantic din
Finlanda, cu sute de mii de bărbați fumători aleși întâmplător, cărora li s-au
administrat aleatoriu vitamine antioxidante sau pastile placebo. În 1994,
experimentul a relevat pentru prima dată că rata cancerului și rata de
mortalitate erau mai ridicate la bărbații care au primit antioxidanți, decât la
bărbații care au primit pastile placebo. Cercetătorii au fost complet
consternați, negăsind nicio explicație și suspectând că rezultatul este o
eroare metodologică neidentificată, întrucât era prea mare pentru a fi o
întâmplare statistică. În 1996, experimentul a fost sistat, fiindcă
cercetătorii au realizat că antioxidanții ucideau subiecții, deși încă nu
puteau înțelege de ce.
În afară de două excepții apropiate,
toată multitudinea de studii în care s-au folosit antioxidanți, în încercarea
de a prelungi durata de viață, au eșuat. Excepțiile sunt glutationul și o
moleculă de fabricație rusească, poreclită SkQ, ambele apărând mitocondriile de
radicali liberi.
În 2008, s-a descoperit că un vierme
modificat genetic creat în laboratorul din Arkansas al lui Robert Shmookler
Reis a trăit de zece ori mai mult decât viermii obișnuiți. Acest fapt este o
bornă de hotar care nu mai fusese atinsă până atunci, astfel că a suscitat
multe suspiciuni. În mod normal, viermii de laborator trăiesc două săptămâni,
dar câțiva din grupul modificat genetic al lui Shmookler Reis încă mai trăiau
după nouă luni. Acești viermi hiperlongevivi erau complet lipsiți de
antioxidantul ubichinonă (CoQl0). Cu alte cuvinte, se pare că unele dintre
organismele care au atins recordul maxim la durata vieții au beneficiat de o
expunere sporită la radicalii liberi.
De ce dau greș atât de spectaculos
antioxidanții?
Nietzsche afirma: "Dumnezeu a
murit. (...) Acest eveniment colosal este încă pe drum, rătăcește; nu a ajuns
încă la urechile oamenilor". Același lucru se poate susține și despre
experimentele cu antioxidanți. La 20 de ani după aceste studii, întrebarea
"de ce?" rămâne valabilă, dar o turnură fundamentală și neașteptată
domină centrul acestei teorii. Aceiași radicali liberi, ca surse de
deteriorare, sunt utilizați de metabolism ca mesageri intracelulari, drept
santinele care emit un semnal de alertă majoră, epuizând resursele defensive
ale organismului, astfel încât viața ne este prelungită.
Acest fapt este legat de un altul, anume
că exercițiile fizice generează radicali liberi din abundență, deși aceleași
exerciții contribuie la prelungirea vieții noastre. De fapt, există o linie de
cercetare care sugerează că antioxidanții pot diminua beneficiile
antrenamentului.
Dar - surpriză - s-a dovedit că radicali
liberi, acești sălbatici din lumea civilizată a celulei, au fost recrutați
drept curieri, iar unul dintre mesajele pe care le propagă este: "Repară
infrastructura pentru o viață lungă și sănătoasă!"
Rezumat
Este tentant să crezi că organismul se
uzează precum se uzează o mașină. Dar există diferențe-cheie între lucrurile
însuflețite și lucrurile neînsuflețite. Lucrurile însuflețite nu sunt destinate
aceluiași fel de decădere care guvernează mașinile, fiindcă ființele vii posedă
o sursă de energie și o capacitate de regenerare. Viața ca întreg a subzistat
și s-a extins de aproape patru miliarde de ani, fără să se epuizeze. Nu există
un motiv fizic pentru ca un corp bătrân să nu fie mai puternic și mai sănătos
decât unul tânăr. În realitate, vom vedea că există unele animale (și multe
plante) care nu îmbătrânesc deloc și continuă să crească, devenind mai
puternice, pe termen nelimitat. Cu siguranță, corpurile noastre nu fac tot ce
pot pentru a se autoregenera eficient sau a trăi cât mai mult posibil. Știm
acest lucru, deoarece expectativa de viață este mică atunci când deteriorările
sunt minime, iar energia disponibilă pentru repararea deteriorărilor este maximă.
Pe lângă acest fenomen neglijat, există și alte moduri active prin care corpul
se autodistruge, mai târziu în viață. Esențialul este că nu putem concepe
îmbătrânirea drept un simplu proces mecanic sau chimic de uzură. Iar primul
corolar al acestei intuiții rezidă în aceea că este posibil ca toți acei
antioxidanți care ni se vând pentru a ne proteja chimia delicată împotriva
deteriorărilor să ne facă mai mult rău decât bine. |
Adevăr Divin
