Ce ne însuflețește
ALEXANDRE — Pe lângă aspirațiile
sănătoase care ne invită să mergem înainte, să progresăm mereu, trenează o tonă
de ambiții egoiste care ne alienează și ne provoacă suferință. Spinoza, în
Etica sa, face o distincție clară între dorințele adecvate (cele care se nasc
în profunzime și care decurg din personalitatea noastră) și cele neadecvate, pe
care le importăm din afară. Publicitatea, stârnind o mie de pofte, ne oferă
exemplul perfect. Să distingem în noi ceea ce ține sau nu de dorința adecvată
este un exercițiu extrem de eliberator. Dacă mă refer la așteptările care mi-au
țesut viața, gonesc această nevoie sălbatică de a mă încadra în șablon, de a
face tot posibilul, cu riscul de a mă epuiza, pentru a-i imita pe ceilalți. Grație
unei asceze, unor practici spirituale, încep să discern influențele,
determinismul care mă apasă... Este aproape un joc acela de a observa fiecare
dorință care traversează spiritul și de a vedea unde își află originea. Libertatea
este parte din această practică, și fiecare clipă a existenței poate deveni
ocazia unei eliberări, deoarece nu ne naștem liberi, ci devenim liberi.
CHRISTOPHE — Această chestiune a celor
mai profunde aspirații mă jenează puțin în acest moment. Multă vreme am avut
mai curând sentimentul de a mă fi încadrat pe o traiectorie de supraviețuire,
încercând să mă îndrept spre ceea ce mă făcea să sufăr mai puțin, chinuindu-mă
să nu îi fac să sufere nici pe alții. Era mai curând o regulă intuitivă care
guverna maniera mea de a fi, decât o aspirație ori un ideal conștient. Din
acest motiv, este logic că am devenit medic întrucât, în fond, micșorarea
suferinței altora îmi oferea un fel de cadru social ce corespundea cu direcția
în care am dorit întotdeauna să merg. Cu timpul, devin capabil de mai mult
discernământ. Am trăit mult timp în căutarea siguranței: doream ca familia mea
să nu sufere de lipsuri materiale, o teamă probabil moștenită de la părinții
mei, care veneau dintr-o familie săracă. Voiam să-i protejez pe ai mei și, fără
îndoială, să mă protejez pe mine însumi. Însă nu erau niște aspirații prea
nobile și, desigur, meseria de medic m-a ajutat să depășesc această unică
motivație. Astăzi, îmi este foarte greu să spun că aspirația mea profundă este
cu adevărat numai aceea de a-i ajuta pe alții să sufere mai puțin. Nu reușesc
să-mi dau seama dacă aceasta este născută din adâncul ființei mele sau este
venită din exterior... nu aș vrea câtuși de puțin să mă prefac a fi un
pseudosfânt!
ALEXANDRE — Există în ființa umană o
misterioasă capacitate de a se înșela pe sine și de a se autoiluziona. Este
extrem de cinstit să recunoaștem că dorințele noastre nu sunt întotdeauna
foarte clare și că, uneori, sub pretextul de a-i ajuta pe alții, căutăm înainte
de toate recunoștință, un mijloc de a ne pansa rănile. Există tone de influențe
care ne modelează acțiunile și comportamentul și chiar maniera noastră de a
vedea lumea. Dacă mă uit la parcursul meu, pot depista multe momente în care,
crezându-mă complet liber, nu făceam decât să mă păcălesc. Privind mai
îndeaproape interesul meu față de viața spirituală, detectez mai ales o uriașă
teamă de a nu suferi. La început, eram într-adevăr precum un naufragiat care
caută un colac de salvare. Cu timpul, această motivație concentrată în special
pe mine însumi s-a dilatat și am început să mă deschid către ceilalți.
MATTHIEU — Pe vremea când lucram la
Institutul Pasteur, aveam un coleg, Ben Shapiro, cu care împărțeam o masă de
lucru și cu care purtam, din când în când, discuții despre viață. Nu știam cu
adevărat ce voiam să facem în viață, însă știam ce nu voiam: să avem o
existență insipidă, fără sens ori utilitate, care să nu suscite în noi nicio
bucurie și niciun entuziasm în viața de zi cu zi.
Evident că scopul primar al tuturor este
acela de a rămâne în viață. Există momente ori locuri din lume unde aceasta
este o prioritate absolută, pentru că suntem confruntați cu războaie, foamete,
epidemii ori catastrofe. Dar atunci când nu ne simțim sub nicio amenințare
imediată, deși conștientizăm faptul că, nimic nu este permanent și că nu știm
ce se va întâmpla în ziua următoare, ar trebui să ne spunem că nu doar ne vom
”omorî timpul” și nu ne vom risipi viața. Ar trebui să avem în vedere
o dezvoltare, o formă de realizare. Personal, m-am întrebat mereu: ”Ce
înseamnă să fiu fericit? |
Adevăr Divin
