La data de 8 octombrie 1894, un pacient al doctorului
A.E. Davis care părea că se acomodează perfect fără cristalin a fost de acord
să apară în fața Societății de Oftalmologie din New York. ”Membrii
societății”, afirma doctorul Davis, ”aveau opinii diferite privitor
la motivul pentru care pacientul putea să își adapteze vederea pentru un obiect
în apropiere, având totuși ochelarii de distanță”; totuși, faptul că putea
să vadă de aproape fără nicio modificare a ochelarilor era indiscutabil.
Pacientul era bucătar, în vârstă de patruzeci și doi de ani, iar
la data de 27 ianuarie 1894, doctorul Davis realizase în cazul său o operație
de îndepărtare a cataractei la ochiul drept, prescriindu-i în același timp
ochelarii necesari, o pereche pentru înlocuirea cristalinului, pentru vederea
la distanță, și o altă pereche, cu dioptrii mai mari, pentru citit. în
octombrie pacientul a revenit, nu pentru că nu se simțea bine, ci din cauză că
se temea că își ”forțează” ochiul prea tare. Renunțase la ochelarii
pentru citit după câteva săptămâni și de atunci folosise doar ochelarii pentru
vederea la distanță.
Doctorul Davis a fost destul de neîncrezător privitor la
veridicitatea afirmațiilor sale, de vreme ce nu văzuse un asemenea caz înainte,
însă în urma investigațiilor, a văzut că avea dreptate. Cu ochiul lipsit de
cristalin și cu o lentilă de +11,5 dioptrii, pacientul putea citi rândul al
zecelea de pe diagrama de testare de la o distanță de 6 metri iar apoi, cu
aceeași ochelari, fără nicio modificare a poziției, putea citi scrisul cu
litere mici de la o distanță de 35 până la 45 de centimetri. Doctorul Davis a
prezentat ulterior cazul în fața Societății de Oftalmologie, dar, după cum am
afirmat deja, confrații săi nu au putut să îi ofere un răspuns. Patru luni mai
târziu, la data de 4 februarie 1895, pacientul putea citi în continuare 20/10
la distanța respectivă, în timp ce capacitatea de acomodare pentru veuerea fle
aproape se îmbunătățise, astfel încât putea citi forma de diamant de la o
distanță cuprinsă între 20 și 55 de centimetri. Doctorul Davis l-a supus la
numeroase teste și cu toate că nu a reușit să găsească nicio explicație pentru
aceste performanțe interesante, a făcut totuși unele observații remarcabile.
Rezultatele testelor prin care Donders devenise convins că ochiul lipsit de
cristalin nu prezintă nicio capacitate de acomodare erau destul de diferite de
cele raportate de medicul olandez, doctorul Davis concluzionând prin urmare că
testele respective ”nu sunt concludente pentru a decide în respectiva
chestiune”. în timpul acomodării, oftalmometrul19 indica o modificare a
curburii corneene, arătând că aceasta din urmă se deplasa puțin înainte.
Sub efectul scopolaminei, substanță folosită uneori în locul
atropinei pentru a paraliza mușchiul ciliar (0,1% soluție, din cinci în cinci
minute, timp de treizeci și cinci de minute, urmate de o așteptare de jumătate
de oră), aceste modificări au avut loc la fel ca și înainte; chiar și atunci
când pleoapele erau ridicate. Eliminând astfel orice posibilă influență a
presiunii pleoapelor și a mușchiului ciliar, doctorul Davis s-a văzut nevoit să
concluzioneze că modificările ”sunt cu siguranță produse de acțiunea
mușchilor exteriori”. Sub influența scopolaminei, capacitatea de acomodare
a ochiului a fost relativ puțin afectată, distanța pentru vederea de aproape
fiind redusă doar cu 6 centimetri. Oftalmometrul a arătat de asemenea că
pacientul nu prezintă deloc astigmatism. Același lucru fusese valabil și la
trei luni după operație, însă la trei săptămâni și jumătate după aceea, avea
4,5 dioptrii. |
Adevăr Divin
