Încrede-te în tine, în voi, în relație. Ordinea nu este
neapărat importantă.
Găsește cât mai multe oportunități pentru a spune tare și
încrezător: Te iubesc!
Găsește cât mai multe oportunități pentru a spune în șoaptă și
încrezător: Te iubesc! - STEPHANIE DOWRICK
Un alt adevăr pe care l-am descoperit relativ târziu în viață este
că nu ai altă soluție decât să crezi în proces. Această perspectivă seamănă mult
cu ceea ce numim credință în bine și în Dumnezeu, doar că de această dată ne
referim în mod specific la #puterearelațiilor. Ideea nu este valabilă doar
pentru subiectul cărții de față, ci pentru orice angajament adevărat față de
ceva prețios și valoros pentru noi.
Probabil că ai auzit și tu acea vorbă din popor, care la noi în
familie adesea a fost repetată de către bunica maternă -”Socotelile de
acasă nu se potrivesc cu cele din târg!”. Mereu eram ușor confuz când
auzeam rostită această afirmație, dar în sfârșit, am sentimentul că am înțeles
o bună parte din adevărul ei. Și anume, mintea umană, oricât de mult s-ar
îngrijora, ar planifica sau ar încerca să facă anticipări corecte despre
viitor, aproape mereu va da rateuri. Toate acestea sunt strategii de control,
care ascund dorința pentru putere, iar, așa cum deja am mai subliniat, noi nu
avem control sau cel puțin, nu așa cum ni-l imaginăm în sens larg. Drept
urmare, acest gen de activități mintale s-ar putea să fie nu doar inutile, dar
chiar nocive pentru viața noastră, în general, și călătoria unui luptător
pentru iubire, în special. Acestea ne spun că nu suntem încă pregătiți pe
deplin, că nu putem risca fără să fim în posesia certitudinii că vom ajunge în
tribul maeștrilor și apoi, să avem o convingere fermă și inflexibilă cu privire
la traseul pe care-l avem de parcurs.
Ei bine, dacă alegem perfecțiunea și certitudinea, nu vom face
altceva decât să ne învârtim într-un cerc psihologic și autodistructiv. Deoarece
mintea umană procesează doar cu informațiile pe care le deține, face anticipări
cu privire la ceea ce a trăit sau auzit în trecut. Un studiu excepțional arată
că mintea unui om obișnuit produce în medie între 12000 și 60000 de gânduri
zilnic; dintre acestea, 80% au un conținut negativ, 85% nu vor deveni niciodată
realitate, iar 95% se repetă. Fapte foarte triste pentru cei care se află în
căutarea unor hărți sigure și aducătoare de succes în proporție de 100%.
Nu o dată, nu de două ori și nici măcar de zece, viața mi-a arătat
că lucrurile bune se pot întâmpla doar dacă îndrăznesc să pornesc la drum și
dacă îmi deschid mintea și inima față de tot ceea ce urmează să se petreacă. în
trecut, adesea mă zbârleam psihologic când apărea câte un obstacol în calea
mea, mă victimizam și nu înțelegeam de ce îmi este mie atât de greu; apoi, am
descoperit că așa este firesc să fie și că ceea ce am de învățat este să
privesc aceste obstacole ca pe niște provocări și oportunități de creștere
personală. Am ajuns chiar să cred că, atunci când lansăm o dorință spre
Dumnezeu (sau Univers), acesta vrea să se asigure că ceea ce ne dorim rezonează
cu adevărat cu valorile noastre de viață și drept urmare, ne scoate provocări
în cale pentru a vedea dacă persistăm și ne folosim tenacitatea sau ne abatem
de la drum. |