pag. 22-23
Obișnuiam să mă consider
victima trecutului meu. Credeam că, doar fiindcă m-am născut și am
crescut într-un mediu violent și nefericit, eram blestemată să trăiesc
așa tot restul vieții mele.
Ei bine, ghici ce! M-am înșelat.
În momentul în care decizi că te-ai săturat de toate, că ai avut
parte de prea mult stres și anxietate, de prea multă mânie și ranchiună,
de prea multe lupte, lipsuri, durere, sărăcie și tristețe, de prea
multe lacrimi, gânduri, comportamente și relații nocive, de prea multe
lucruri negative și toxice, acela va fi momentul în care vei fi, în
sfârșit, pregătit să-ți iei viața în mâini și să faci pașii necesari
spre o viață mai bună și mai fericită.
Mi-a luat mult timp să-mi dau seama că singura salvare de care aveam
nevoie era din ghearele propriilor gânduri toxice și ale propriului eu.
În clipa în care am conștientizat acest adevăr, am fost, în sfârșit, în
stare să deschid ochii și să văd lucrurile clar pentru prima dată în
viața mea.
Îmi amintesc cum îmi spuneam:
Da, ai fost o victimă cât a trăit tatăl tău. Erai mică și nu te
puteai apăra singură. După ce a murit, ușa ”celulei tale de închisoare”
s-a deschis. Erai liberă să fugi și să duci o viață fericită. Liberă de
trecut și liberă să-ți construiești o viață nouă. Dar atașamentul față
de toate durerile din trecut te-a ținut în ”celula de închisoare” în
care te-a aruncat tatăl tău în primii doisprezece ani din viață, te-a
făcut să crezi că ești în continu-are victima propriului trecut și că
vei rămâne blocată în trecut tot restul vieții tale.
Dacă trebuie ai parte în viață de nebunie, haos și crize, atunci
să fie haos. Toate acestea se petrec în jurul tău; nimic nu ți se
întâmplă ție. Găsește forța și calmul necesar pentru a sta în mijlocul
furtunii. AMY JIRSA
Nu e ușor ca, percepându-te drept victimă, să ajungi să decizi că ai
forța necesară pentru a face ceva cu viața ta, că ai puterea să schimbi
lucrurile. Nu e ușor să accepți durerea din sufletul tău și să te
străduiești să accepți, să ierți și să renunți la trecut.
Nu e ușor să accepți faptul că oamenii te-au maltratat, s-au purtat
urât cu tine în trecut și că ai fost lipsit de dragoste, fericire și
afecțiune.
Nu e ușor să te împaci cu propriile dureri din trecut, să capitulezi
și să renunți la tot ce a fost rău, dar, dacă vei face acest lucru,
viața ta va fi transformată pentru totdeauna și vei începe să ai parte
de lucruri bune, datorită ție.
Viitorul tău nu trebuie să fie pe măsura trecutului, decât dacă asta îți dorești.
Ivone, o cititoare a blogului meu, înțelege profund acest adevăr.
După ce și-a pierdut părinții în urmă cu trei ani, a reușit să
depășească acel sentiment de pierdere cu ajutorul logodnicului său
iubitor, care a susținut-o tot timpul și i-a dat puterea de care avea
nevoie pentru a merge mai departe. Când l-a pierdut și pe el, într-un
accident de mașină, Ivone s-a închis cu totul... |