În majoritatea
organizațiilor, leadershipul se referă la cum să controlezi oameni. Cea
mai mare parte din ceea ce este studiat, învățat și practicat astăzi în
termeni de leadership urmează
structura de lider-subordonat. Chiar dacă acest șablon a fost utilizat
mult timp (o structură de succes, dezvoltată pentru munca fizică în
special), în lumea modernă, cea mai importantă muncă pe care o facem
este cea cognitivă. Oamenii care sunt tratați ca subordonați au
așteptările unor subordonați și se poartă ca niște subordonați. Cei care
primesc ordine funcționează de obicei la jumătate din viteză și nu își
utilizează la maximum imaginația și inițiativa. Este o limită
recunoscută a modelului lider-subordonat.
Structura
lider-lider este total diferită de structura lider-subordonat.
Leadershipul nu este vreo calitate mistică pe care unii o au, iar alții
nu. Ca oameni, toți au ce este necesar și cu toții trebuie să-și
folosească abilitățile de leadership în fiecare aspect al vieții lor
profesionale. Modelul lider-lider nu obține doar îmbunătățiri importante
în ceea ce privește eficacitatea și moralul, dar face și organizația
mai puternică.
Redresează nava!
prezintă patru faze din străduința lui David Marquet de a schimba în
bine modul de interacțiune de la bordul echipajului navei Santa Fe. În
prima parte descrie cum trebuia să se descotorosească de ideile vechi
pentru a face loc unora noi. În următoarele patru părți descrie puntea
spre lider-lider și pilonii de susținere. Puntea înseamnă controlul,
răspândirea controlului către alții din organizație, în timp ce
dumneavoastră păstrați responsabilitatea. Controlul funcționează doar cu
o forță de muncă competentă, care înțelege scopul organizației.
Stephen R. Covey, autorul cărții The 7 Habits of Highly Effective People
(Cele 7 obișnuințe ale persoanelor extraordinar de eficace): „Nu cunosc
un model mai bun pentru acest tip de leadership care conferă putere
decât Comandorul Marquet. Iar în paginile ce urmează veți găsi un model
pentru calea voastră.”
Michael P. Peters,
președinte al Colegiului St. John’s, Santa Fe: „Cum descătușăm
intelectul și inițiativa fiecărui membru al organizației în direcția
unui scop comun? Iată răspunsul: cu un fascinant stil de a povesti și o
profundă înțelegere a ceea ce motivează și inspiră. David Marquet oferă
liderilor din domeniul militar, al afacerilor și al educației un vehicul
puternic ce-i va încânta, provoca și încuraja să acționeze.”
Viceamiralul Al Konetzmi
(USNA, în rezervă), fost căpitan comandor de submarin în Flota din
Pacific: „Cartea lui David Marquet discută «motivația de succes» care
le-a oferit oamenilor săi energia de a depăși obstacole dificile.
Valorile pe care el le-a insuflat tovarășilor săi au furnizat o explozie
de energie ce i-a alimentat în mod pozitiv satisfăcându-le nevoile de
împlinire – furnizând recunoaștere corespunzătoare, furnizând un simț al
apartenenței, dezvoltând stima de sine, permițând un sentiment al
controlului și făcând posibilă abilitatea de a se ridica la standarde
corespunzătoare. Acest tip de leadership energizează forța de muncă și
permite managementului superior să creeze un tablou al viitorului și să
lumineze o cale ce duce întreaga echipă înspre el. Aceasta este o carte
ce trebuie citită de toți cei care doresc o bună influență morală asupra
forței de muncă!”
|