pag. 32-33
Natura mi-a adus întotdeauna
multă fericire și îmi trezește sentimente de pietate și smerenie. În
clipele mele de bucurie, dar și atunci când eram tristă și îndurerată,
puterile vindecătoare ale frumuseții naturii mi-au dat speranță și tăria
să merg mai departe. Grădinile și plajele mă trezesc la viață și îmi
dau ocazia să evadez. Frumusețea mă emoționează puternic, și adesea mă
întorc către natură atunci când meditez, ca să aflu răspunsuri la
întrebările care mă frământă și să învăț ce trebuie să știu despre
răbdare, acceptare, prețuire, dăruire, rațiune și iubire.
Artiștii, prin sensibilitatea lor față de natură, ne ajută să vedem
mai limpede frumusețea din jur. Arta imită natura. Dacă noi, oamenii
obișnuiți, am vedea darurile naturii cu claritate și iubire, n-ar mai fi
nevoie de artiști. Dar nu toți oamenii sunt înzestrați cu
sensibilitatea, experiența, pasiunea sau talentul acestora. Artiștii ne
descifrează semnele naturii și ne dezvăluie miracolul, culoarea și
lumina.
Mă pasionează frumusețea delicată, culoarea și mireasma florilor.
N-aș putea trăi dacă n-aș fi înconjurată de flori. Nu mi-e destul să le
văd afară; am nevoie să-mi hrănească sufletul în încăperile în care îmi
petrec timpul. E, pentru mine, extrem de important să am mereu flori
proaspete în casă și mă bucur că fiicele mele continuă această tradiție:
și Alexandra, și Brooke prețuiesc energia pozitivă pe care o emană
florile.
Florile ne aduc frumusețea naturii în casă și ne bucură sufletele.
Îmi place să le aranjez și mă destinde enorm să am grijă de ele. Florile
ne vorbesc în tăcere despre caracterul sacru al vieții, și puterea
frumuseții lor ne emoționează. Florile sunt o minune a creației. De ce
sunt ele atât de importante și dătătoare de inspirație? De ce avem
flori, dacă nu pentru a ne aminti cât de minunată e viața? Să faceți
întotdeauna o prioritate din a avea flori proaspete și plante cu flori
în casă. O să fiți mai puțin stresate și mai binedispuse. Înainte să
plecați într-o călătorie, puneți în frigider o vază cu flori, ca să vă
întâmpine la întoarcere.
Frumusețea naturii ne susține, ne îndrumă, ne vorbește și ne duce la
niveluri mai înalte ale conștiinței și intuiției. Căile noastre sunt
mai luminate atunci când petrecem mai mult timp contemplând natura.
Ieșiți în natură ori de câte ori puteți, ca să vă primeniți
spiritul. O plimbare de douăzeci de minute prin parc sau pe o stradă
frumoasă, împrejmuită de copaci, vă limpezește mintea. Viața la țară mă
face să mă simt mai energică, iar faptul că ies mereu la plimbare și mă
bucur de soare și de frumusețea naturii mi-a schimbat calitatea vieții.
Acest dar senin hrănește fiecare aspect al ființei mele, iar respectul
meu față de natură crește mereu. Aș vrea ca și voi să aveți parte de
aceeași încântare și inspirație. Sunt veșnic recunoscătoare pentru
faptul că Alexandra și Brooke înțeleg, ca și mine, cât de important este
darul naturii.
ÎNCETUL CU ÎNCETUL, AM DESLUȘIT TAINA ARTEI MELE.
ESTE CUGETAREA LA NATURÃ, LA EXPRESIA UNUI VIS
CARE SE INSPIRÃ ÎNTOTDEAUNA DIN REALITATE.
Henri Matisse |