Alimentația naturală a copilului

pag. 12-13

...pe lângă dificultatea primei respirații, a luminilor care îi uimesc ochii obișnuiți cu penumbra, la zgomotele ce lovesc auzul său obișnuit cu sunetele atenuate, la țesăturile care îi rănesc pielea obișnuită cu mângâierea delicată a lichidului amniotic, este încercat în continuare de sentimentul înfricoșător care îl cuprinde într-o prinsoare cumplită: foamea.
Este o senzație foarte puternică, totală, care îl lovește mai puternic întrucât copilul nu știe că se poate potoli, nu știe că există hrana... știe doar că îi este foame, știe că simte o angoasă totală si crede că va muri.
Din păcate chiar și azi în multe spitale nu este apreciată această realitate, nu există posibilitatea de a se situa de partea nou-născutului si de a încerca să-i satisfaci nevoile.
Mai degrabă, organizația spitalului și cultura curentă par că vor chiar să agraveze dificultățile sale și ca el să aibă un impact mai traumatic cu lumea.
Există o mamă, cu un sân cald care îi poate oferi hrană, siguranță și plăcere; există un nou-născut care e ”pierdut” și înfometat și... nu se găsește nimic mai bun de făcut decât să îi separe, îndepărtându-i unul de celălalt.

Instinctul de supt al copilului

Ajutorul oferit nou-născutului pentru a începe în viață cu o atitudine de încredere și speranță este simplu: trebuie doar să fie lăsat în brațele mamei sale, să fie repede așezat la sânul ei, astfel ca instinctul suptului și plăcerea să îl îndrume să găsească un răspuns la nevoile sale fundamentale.
Perioada de sensibilitate maximă a instinctului de supt se termină imediat după câteva ore de la naștere. Dacă nu este consolidat de experiență, acest instinct începe să scadă și nou-născutul se apropie de sân împins de un instinct violent, acela al supraviețuirii, care, în loc să îl îndrume duios la sânul matern, îl obligă la o căutare frenetică și disperată a posibilității de a supraviețui, in cele mai multe cazuri, apoi, tocmai pentru că nu se iau în considerare exigențele fiecărui nou-născut, dar se respectă regulile abstracte forțând pe cei nou-născuți să se adapteze, în timp ce, pe de o parte, le este refuzat sânul matern, pe de altă parte le este dat lapte artificial și se descurajează așa, îmbuibându-i înainte de a-i duce la mamă, împreună cu foamea, și stimulul de a căuta sânul ei.

Hrana ca experiență a plăcerii

în schimb, dacă se lasă lucrurile să decurgă, lăsând natura să își urmeze cursul, ne vom da seama foarte curând la ce fel de concatenare minunată de fapte duce debutul alăptării și ajută nou-născutul să adoarmă cu încredere, recunoștință și plăcere față de experiența de a trăi.
Abia ieșit din uterul matern, dar încă neseparat de mamă, copilul așezat în brațele ei caută instinctiv sânul. Simpla apropiere a buzelor de mamelon, simplul fapt pentru mamă de a auzi plânsul copilului său sau al copilei sale și de a-i atinge corpul pune în mișcare acel mecanism perfect care este alăptarea.
După sângele din cordonul ombilical, laptele devine legătura dintre cele două ființe.
După legătura fizică dintre cele două corpuri, legătura vocii și a mirosului este certitudinea că mama îi va oferi hrană mereu, într-o intimitate incomparabilă.
Corpurile și mințile nou-născutului și ale mamei încep să lucreze împreună și, în timp ce în interiorul ei se formează un atașament, instinctul și dragostea maternă, în nou-născut, printr-o experiență plăcută, se fixează primii parametri de interpretare a lumii.
Și lumea e bună pentru că laptele hrănește, pentru că e cald, pentru că e gustos și pentru că el corespunde necesității de supt a nou-născutului, care, pe lângă lapte, suge, de asemenea, plăcere și cunoștințe.