Scrisoare deschisă către părinții copiilor cu autism
Nu
mulți
oameni, dacă ar avea de ales, ar deveni părinți ai unor copii cu
autism. Însă ni se întâmplă tot mai multora dintre noi, în lumea noastră
modernă. Asistăm la o veritabilă epidemie de autism ce cuprinde întreaga lume. Dacă
asta ar putea încălzi vreun părinte, v-aș spune că nu sunteți singuri.
Autismul
era o boala rară, mare parte dintre doctori nu o întâlniseră în cariera lor,
iar cei mai mulți
oameni nici nu auziseră de ea. În urmă cu aproximativ 20 de ani, în țările vestice, incidența autismului era în medie
de un copil la 10.000. Acum, conform UK Department of Health, 1 din 150 de
copii din Marea Britanie este diagnosticat cu autism. Conform USA Centers for
Disease Control (CDC), în jur de 1 copil american din 150 este diagnosticat cu
boli din spectrul autismului, iar cifrele cresc de la zi la zi. Statistici
similare sunt raportate de Autism Canada Foundation. Un studiu finlandez
publicat în Jurnalul European de Psihiatrie a Copilului și Adolescentului –
European Journal of Child and Adolescent Psychiatry (2001, volumul 9) a
raportat o rată a incidenței diagnosticului de autism la 1 din 483 de copii. În
Suedia, a fost raportată o incidență de 1 la 141 de copii.
Deci
ce se întâmplă? De ce ne confruntăm cu o creștere atât de dramatică a
numărului de copii ce cad pradă acestei boli groaznice, desemnată incurabilă de
către medicina clasică?
Este
vorba de o cauză genetică? Adevărul este că nu știm! Însă ce știm este că bolile
genetice nu înregistrează creșteri atât de spectaculoase în incidență. Genetica pur și simplu nu funcționează în acest mod.
Acest tip de creștere
în rândul noilor diagnostice de autism nu poate fi explicat de genetică. Din
contră, în cele din urmă, constituie un argument solid împotriva unui rol atât
de important al geneticii în etiologia autismului.
Se
datorează oare această epidemie creșterii ratei diagnosticului? Este ceea ce unii cunoscuți medici britanici
încearcă să ne spună. Practic, ceea ce spun ei este că în urmă cu 15 ani,
doctorii din Marea Britanie se pricepeau atât de puțin în a recunoaște și a diagnostica autismul,
încât le scăpa 1 copil din 150? În acest caz, unde sunt acei copii acum? În
prezent, ar trebui să fie adolescenți cu autism, întrucât știm că autismul nu se
vindecă cu vârsta. Cu siguranță nu avem 1 din 150 de adolescenți cu autism în Marea
Britanie. Deci acest argument nu convinge. Altceva se întâmplă. Ceva ce nu
poate fi explicat și ceva ce nu poate fi vindecat cu o pastilă.
Majoritatea
părinților
copiilor cu autism își pot aminti clar momentul traumatic în care le-a fost anunțat diagnosticul de
„autism“, urmat de afirmația că „nu se poate face nimic“. Fiind și eu medic, trebuie să vă
anunț
că medicul dumneavoastră se înșeală, sunt multe lucruri care se pot face! Aș merge și mai departe și aș spune că, în funcție de implicarea
dumneavoastră și
de anumite circumstanțe, există șanse
mari de a vă aduce copilul cât se poate de aproape de normalitate! Sute de
copii autiști
din întreaga lume, în urma unui tratament și a unei educații corecte, au devenit
aproape la fel cu colegii lor cu dezvoltare normală. Cu cât se începe
tratamentul mai devreme, cu atât rezultatele sunt mai bune, deoarece cu cât
este mai mic copilul, cu atât există mai puține de îndreptat și, de asemenea, cu atât
va avea mai puțin
de recuperat în dezvoltare, comparativ cu copiii normali de aceeași vârstă. Din fericire,
în zilele noastre, medicii, deși de multe ori neputincioși în ceea ce privește tratamentul, sunt mult
mai bine instruiți
în a diagnostica autismul. Majoritatea copiilor sunt diagnosticați înainte de vârsta de 3
ani, ceea ce nu se întâmpla acum 15-20 de ani. Aflarea diagnosticului atât de
timpuriu dă ocazia părinților de a acționa devreme, ceea ce dă copilului o șansă mai bună de recuperare.
În
țările
vestice există o tendință generală de a plasa responsabilitatea pentru propria sănătate în mâinile
tagmei medicale. Dacă ești bolnav, te duci la medic. Când vine vorba de autism, după diagnostic,
medicina clasică nu mai are ce oferi copilului. Este un șoc pentru părinți să se vadă față în față, singuri cu acest
monstru, Autismul. Cei mai mulți părinți pe care i-am întâlnit sunt oameni inteligenți și educați. Primul lucru pe care
îl fac este să se informeze. În zilele noastre, există o întreagă lume a
informației
disponibilă despre autism, incluzând articole științifice. Aruncând o privire
asupra cantității
studiilor apărute în alte arii ale medicinei în ultimii 15 ani, însumează mai
puțin
decât ce s-a derulat în domeniul autismului. Cred că motivul este că cercetarea
în autism este direcționată de către cei mai motivați oameni din lume – părinții copiilor cu autism. Printre
aceștia
se numără medici, biochimiști, biologi sau pur și simplu oameni inteligenți ce caută soluții pentru problema copiilor
lor. Există o rețea
de organizații
de părinți
din întreaga lume dornici să furnizeze informații și să se ajute reciproc. Cunosc
mulți
părinți
care petrec ore întregi la telefon, încercând să liniștească și să ajute alți părinți ce se găsesc în aceeași situație. A trata autismul nu
este o sarcină ușoară.
Este nevoie de ani întregi de efort continuu și implicare. Însă fiind
eu însămi părintele unui copil care și-a revenit, pot să vă spun că este una dintre cele mai
pline de satisfacții
experiențe
din lume! În această carte îmi doresc să vă împărtășesc ceea ce eu cred cu
putere că reprezintă tratamentul adecvat pentru un copil cu autism.
Informațiile despre nutriție nu sunt incluse în
programa școlilor
de medicină occidentale, drept urmare medicii nu cunosc adevărata valoare a nutriției în tratamentul
bolilor. Cu toate acestea, nutriția adecvată este piatra de temelie a oricărui tratament
eficient, în toate bolile cronice. Autismul și alte tulburări de învățare nu fac excepție. Există multe păreri
eronate vehiculate frecvent în acest domeniu, care necesită clarificare.
Autismul
era considerat un diagnostic fără speranță. Cu ajutorul tuturor cunoștințelor pe care le avem
astăzi, este departe de așa ceva. Ș;i suntem încă în proces de învățare. Copiii diagnosticați astăzi sunt mult mai
norocoși
decât cei diagnosticați acum 15 ani (dacă putem vorbi despre noroc), deoarece părinții lor au acces la atât
de multă informație
încât pot începe să îi ajute imediat. În urmă cu 15 ani nu știam nici jumătate din ce
știm
acum. Părinții
copiilor nou-diagnosticați nu mai au acum timp să deznădăjduiască – au prea multe
de învățat!
Cred că acest fapt este foarte încurajator. Maratonul de acumulare de informații la care copilul
dumneavoastră vă va supune vă va schimba viața pentru totdeauna. Cine știe, poate va și deschide noi orizonturi
și
oportunități
pentru dumneavoastră, așa cum s-a întâmplat cu mulți alți oameni.
Deci,
să nu ne oprim din învățat!
Introducere
Această
carte a evoluat pe perioada a trei ani, în care am lucrat cu sute de copii cu
autism, în clinica mea. Inițial, cartea era destinată autismului deoarece majoritatea
copiilor pe care îi consultam aveau într-adevăr autism. Însă, cu cât am văzut
mai mulți
copii, cu atât a devenit mai clar că ne confruntăm cu apariția unor noi epidemii:
tulburarea hiperkinetică cu deficit de atenție / tulburarea de atenție – Attention Deficit
Hyperactivity Disorder / Attention Deficit Disorder (ADHD / ADD), dispraxia,
dislexia, diferite tulburări de comportament și de învățare, alergii, astm,
eczeme, toate au atins cote epidemice. Dar mai mult decât atât, aceste afecțiuni aparent fără
legătură se întrepătrund. După ani întregi de lucru cu copiii din clinica mea,
rar am întâlnit câte un copil care să fi prezentat numai una dintre bolile enumerate
mai sus. Fiecare copil are două, trei sau mai multe astfel de afecțiuni în același timp. De exemplu, un
copil se putea prezenta cu alergii; în același timp, părinții descriau un istoric de
câteva episoade astmatice și eczeme, apoi vorbeau despre inabilitatea motorie a copilului
lor (dispraxie) și
despre problemele de învățare. Un procent mare de copii alergici și astmatici sunt, în
diferite grade, dispraxici și hiperactivi. Mulți dintre ei au probleme de concentrare și de menținere a atenției, ce le afectează capacitatea
de a învăța.
Există o suprapunere de aproximativ 50% între dislexie și dispraxie și de 30-50% între ADHD și dislexie. Copiii cu
eczeme grave în perioada de sugar dezvoltă frecvent trăsături autistice mai
târziu în viață.
Autismul și
ADHD se suprapun cu fiecare dintre afecțiunile menționate mai sus. În afară de a fi hiperactivi, mulți copii autiști suferă de alergii severe,
astm, eczemă, dispraxie și dislexie.
După
cum se vede, medicina modernă a construit aceste cutii inscripționate cu fiecare
diagnostic separat, în care să ne introducă copiii, dar copilul modern nu își găsește locul în niciuna
dintre ele; copilul modern poate fi văzut prin prisma unui tablou heterogen de afecțiuni.
De
ce toate aceste afecțiuni coexistă? Care este problema subiacentă ce ne scapă la copiii noștri, care îi face, în
diferite combinații,
susceptibili la astm, eczemă, alergii, dispraxie, dislexie, tulburări
comportamentale, ADHD și autism? De ce, atunci când devin adolescenți, mulți dintre ei cad pradă
abuzului de substanțe? De ce mulți
dintre acești
copii ajung să fie diagnosticați la vârstă adultă cu schizofrenie, depresie, tulburare
bipolară și
alte tulburări psihiatrice sau psihologice?
Pentru a răspunde la toate aceste întrebări trebuie să găsim un element comun
care unește
acești
copii, din punct de vedere clinic. Acest element este dat de starea sistemului
lor digestiv. Nu am întâlnit copil cu autism, ADHD / ADD, astm, eczemă,
alergii, dispraxie sau dislexie, care să nu aibă probleme digestive. În unele cazuri,
acestea sunt suficient de severe ca părinții să le menționeze de la început. În alte cazuri, părinții le pot trece cu
vederea, însă dacă sunt întrebați, vor descrie o multitudine de probleme digestive. Dar
ce au aceste afecțiuni
de-a face cu autismul, hiperactivitatea, tulburările de învățare și problemele comportamentale?
Potrivit celor mai recente studii și experienței clinice, au chiar multe în comun! De fapt, se pare că
sistemul digestiv al copilului ne poate da cheia perspectivei asupra dezvoltării
sale mentale. Boala de bază, ce se poate manifesta la copii diferiți cu asocieri variate de
simptome, își
are originea în intestin! În loc de a încerca să atribuim un copil cu tendințe autiste, astm, eczemă și hiperactivitate sau un
copil cu dispraxie, dislexie și alergii unor anumite cutii diagnostice, avem nevoie de un
nume pentru boala subiacentă, cu originea în tractul digestiv și care se poate manifesta
prin oricare din combinațiile mai sus descrise.
Voi
propune aici un nume: Gut And Psychology Syndrome (Sindromul Intestin și Psihologie) sau
Sindromul GAPS. Copiii cu sindrom GAPS cad în capcana lipsei noastre de cunoștințe medicale. Ca urmare, nu
beneficiază de tratament adecvat. În următoarele capitole, vom vorbi în detaliu
despre ce înseamnă sindromul GAPS, cum ia naștere și cum poate fi tratat.
În
afară de tulburări de învățare: autism, ADHD / ADD, dislexie, dispraxie și diferite tulburări
comportamentale, sindromul GAPS mai include și alt grup de afecțiuni. Acestea sunt
schizofrenia, depresia, tulburările de alimentație, depresia maniacală
sau tulburarea bipolară și tulburarea obsesiv-compulsivă. Părintele psihiatriei
moderne, medicul psihiatru francez Phillipe Pinel (1745-1828), după ce a lucrat
mulți
ani cu pacienți
cu boli psihice, a afirmat în 1807 că originea bolii psihice este în stomac și intestin. Ș;i totuși, ultimul lucru pe care
l-ar lua în seamă un psihiatru modern ar fi sistemul digestiv al pacientului! Vom
discuta și
despre dovezile științifice si experiența clinică ce ne îndrumă
spre legătura dintre creier și intestin în schizofrenie.
Studiul
altor boli psihice depășește
scopul acestei cărți. Există speranță că noile cercetări vor dovedi apartenența lor la sindromul GAPS. În
această carte ne vom concentra asupra acelor boli care au primit etichetele de:
tulburare de spectru autist, ADHD / ADD, dislexie, dispraxie și schizofrenie. Această
carte s-ar putea dovedi folositoare și pacienților diagnosticați cu boli alergice, inclusiv astm și eczemă. |