„Dacă mâncarea este un medicament, atunci Rebecca Katz este unul dintre marii tămăduitori. Lupta cu cancerul începe în bucătărie e o carte pentru toți cei care vor să mănânce ca și cum viața lor chiar contează.”
Dr. Rachel Naomi Remen, autoarea cărților Kitchen Table Wisdom și My Grandfather”s Blessings
„Nu există nimic mai prețios pentru organism decât o hrană
sănătoasă, mai ales atunci când suntem diagnosticați cu cancer. Datorită
acestui minunat ghid, alimentele nutritive ajung să fie ușor de
preparat, să arate apetisant și să fie extrem de gustoase. Este cea mai
bună carte de bucate pe care am citit-o.”
Joseph Pizzorno, redactor-șef al publicației Integrative Medicine
„Lupta cu cancerul începe în bucătărie combină în
mod elegant știința nutriției sănătoase cu înțelepciunea inimii și a
sufletului. Această carte frumoasă luminează calea hrănirii organismului
și ne inspiră, oferind o îndrumare clară despre cum să transformăm
acest proces într-unul simplu și plăcut. Sunt încântat să recomand
această carte tuturor persoanelor afectate de cancer și apropiaților
lor.”
Dr. Jeremy Geffen, medic oncolog și autor al cărții The Journey Through Cancer: Healing and Transforming the Whole Person
„Lupta cu cancerul începe în bucătărie este o
resursă incredibil de bogată și de satisfăcătoare. Este de neînlocuit
pentru persoanele care suferă sau care au suferit de cancer și ar trebui
să fie o lectură obligatorie pentru toți specialiștii în sănătate.
Acest dar minunat va avea un profund impact asupra sănătății și stării
de bine a tuturor celor care profită de el.”
Dr. Donald Abrams, șeful secțiilor de hematologie și
oncologie de la San Francisco General Hospital, oncolog la Centrul
Medical Osher, UCSF, și coautor al lucrării Integrative Oncology |