Bube amare
Pentru autor, care este un observator fin și profund al acestui spectacol grotesc, suferința de a asista neputincios la degradarea rapidă a societății capătă proporțiile unui cataclism. |
Stocurile se epuizează rapid, rezervă acest produs și hai la
librăria Adevăr Divin din Brașov, Str. Zizinului, nr. 48, pentru a-l prelua personal.
(Unele produse pot avea discount suplimentar în librărie.)
Vei fi contactat(ă) telefonic de un reprezentant divin.ro pentru confirmarea disponibilității, în intervalul Luni-Vineri orele 9:00 - 17:00, deci te rugăm să introduci un număr de telefon corect și actual.
Detalii:
„România.
Secolul XXI. A trăi în România acestui secol este o provocare, o eternă
încercare de a ieși din labirintul întortocheat al Minotaurului, fără a
avea în ajutor firul călăuzitor al Ariadnei. Mai mult, piedicile apar
la fiecare pas. Pierderea reperelor morale, promovarea nonvalorilor,
înmulțirea prostiei și propagarea fulgerătoare a inculturii par să
șteargă rapid orice urmă de decență, creând un peisaj morbid, ca un câmp
de luptă însângerat, în care piere zilnic, înfrântă și dezonorată,
normalitatea.
Pentru
autor, care este un observator fin și profund al acestui spectacol
grotesc, suferința de a asista neputincios la degradarea rapidă a
societății capătă proporțiile unui cataclism. El studiază cu atenție,
parcă sub lupa unui microscop, această epidemie generală care s-a
năpustit peste noi, îi depistează bubele amare, pune un diagnostic
obiectiv și încearcă să identifice cauzele care au făcut ca această
societate să-și piardă busola morală și să nu-și mai găsească rostul.
Dar procesul este de durată, iar uneori pare un pariu pierdut cu
existența. Autorul trece prin depresie, frustrare, revoltă, încearcă
să-și amorțească durerea prin droguri, se resemnează, se revoltă din
nou, înjură, își cercetează minuțios ungherele sufletului și ale minții,
încercând să găsească leacul salvator pentru el și pentru țara în care a
ales să trăiască. Salvarea? Cuvintele. Scrisul. Această carte.
Bubele
amare – tarele acestei societăți care pare să nu se mai oprească din
căderea-i vertiginoasă – sunt laitmotivul acestei colecții de eseuri
despre ceea ce înseamnă să fii român și să trăiești în România când ai
avantajul (transformat curând în blestem) de a înțelege totul și
neputința de a face mai multe pentru a o salva. În titlul cărții – ce
reia, firesc, ideea călăuzitoare a celor 12 eseuri – putem decela și o
descendență baudelairiană («Les fleurs du mal»),din care străbat
ecourile decadentismului, distrugerii, depresiei, dezabuzării, dar și o
descendență caragialiană, ilustrată prin perspectiva hiperbolică asupra
lucrurilor («Simț enorm și văz monstruos»). Totuși, cartea pe care o
țineți în mână este mai mult decât atât: este o incursiune plină de
referințe culturale savante în meandrele sufletului autorului și o
radiografie dureros de exactă a istoriei noastre recente, în care genul
proxim este, inexorabil, decadența, iar diferența specifică este
încercarea disperată de a trăi în normalitate.”
- Carmen Terțiu
„Dacă faci parte din generația lui și vrei, la fel ca el, să te
exprimi pe tine ca ființă unică, îl vei iubi firesc, natural, pe Alain.
Pentru că el – iar lucrul acesta îmi place cel mai mult la oameni,
deoarece a devenit atât de rar –, el nu se află în competiție cu nimeni.
El se depășește doar pe sine evoluând ca spirit pe aici. Nu-i este
deloc ușor, așa cum nu ne este nici nouă, însă el a înțeles că se poate
crea pe sine în mod autentic doar fiindu-și sieși fidel și dând dovadă
de discreție și demnitate în tot ceea ce face. Însă făcând totul așa cum
simte. Norocul lui este că a primit un dar divin de preț: talentul
artistic. - Gigi Ghinea
„Bube amare e un text manifest, un act de rezistență și un demers cu care orice persoană tânără care s-a născut în România în ultimii 40 de ani poate empatiza, în măsura în care a fost locuită de sentimentul neputinței și al confuziei în ceea ce privește viitorul și compromisurile pe care trebuie să le faci pentru a putea supraviețui. Asistăm la înscenarea unui proces pentru care acuzatul nu știe de ce anume este, de fapt, acuzat și, prin urmare, nu poate să se apere. Incertitudinea, incapacitatea de a lua decizii, proiecția insuccesului, vinovăția de a fi făcut un compromis și mai ales nesiguranța dacă acest compromis a fost atât de mare încât să fi modificat fundamental însăși esența identității naratorului, toate acestea atacă, în mod constant și cu foarte mare forță de erodare, un eu măcinat de întrebări despre cum să se raporteze la lume, la viitor, la realitate și la propriile valori.” - Vera Ion |
Fragment:
Fragmente din carte
”E prima dată când nu-mi mai pot privi viața ca pe un experiment sau ca pe-un scenariu bun de lungmetraj. Pledez pentru toleranță, dar nu pentru promiscuitate, fac apologia curiozității, nu a viciului, militez pentru relaxare, nu lene și încurajez exprimarea, nu flecăreala. Sunt artist, nu pierde-vară, însă asta nu-mi aduce niciun avantaj în afară de faptul că nu am trac și pot să mă fac de căcat în orice împrejurare. E prima dată când să faci mișto de tine mai mult ustură decât gâdilă, iar pana moale și caldă a ironiei zgârie pielea franjurată a respectului de sine. E groaznic să trăiești într-un film prost în care regizorul părăsit de inspirație și noroc nu știe ce să facă mai departe și bate apa în piuă de dragul unor cadre, iar în așteptarea ideii salvatoare trage de timp între acte. Le înțeleg pe multe dintre personajele lui Sergiu Nicolaescu.” *** ”Resemnarea a devenit un sport de performanță. Se exersează încă de la cele mai fragede vârste. Chiar mai devreme decât vârsta la care trebuie să începi gimnastica. Însă, spre deosebire de gimnastică, abandonul etern poate fi practicat toată viața. Ș;i nici nu costă nimic. De aici încolo nu mai pot fi ipocrit. Deși locuiesc într-un apartament civilizat și încă mai am lumină, nu mă grăbesc să-mi pun oglindă pentru că mi-e teamă să mă privesc în ochi în prima dimineață după ce mi s-a scurs printre degete și ultimul centimetru de sfoară, cea de care era prinsă speranța, și m-am prăbușit în boala necruțătoare a sufletului, nepăsarea. Uneori orice e mai bun decât balansul dement al căutării, du-te-vino-ul haotic între emoții pe care-l crește la sân respingerea, forfota imperativă a speranțelor care bat în coșul pieptului și frica devalizantă de a te fi înșelat. Oamenii se educă să-și dorească cât mai mult pentru ca apoi să fie într-atât de nefericiți încât să aibă nevoie de ajutor ca să învețe să nu înnebunească.” *** ”Am devenit superficiali, schingiuiți emoțional, confuzi și limitați în așa măsură încât confundăm valoarea cu portofelul îngrășat de bani, măsurăm integritatea după dotările mașinii din garaj, succesul îl cântărim în kilogramele de aur de la gât, numim calitatea după apartenența la un partid, credința o recunoaștem după numărul de cruci și icoane care atârnă de-un parbriz, curajul e totuna cu știința de a fura fără să fii prins, numim inteligență tupeul de a minți, îndrăzneala e definită de ostentația mârlănească a unui grătar încins în fața unei scări de bloc, bărbăția de violența cu care e bătută o femeie în parc, bunul-simț de frica sau nepăsarea cu care trecem pe lânga ea, civilizația se oprește la a nu scuipa semințe în capul unui vecin, bunul-gust e recunoscut după eticheta unui tricou sau după bonul de cumpărături dintr-un mall. Ne-am transformat de bunăvoie în bunuri de consum, carnea de tun a istoriei și am înlocuit cuvântul om cu poza unei hălci de carne stricată, susceptibilă oricând de a fi aruncată. Am ajuns ușor de cumpărat atunci când nu am mai avut nimic de vândut. Ne încredințăm aspirațiile altora, ne amanetăm rațiunea pe nimic, ne dăm de pomană idealurile, votăm pentru o găleată goală, camuflată de un litru de ulei, un pumn de făină de proastă calitate, un desfăcător de bere și poza unui candidat despre care nu știm nimic. Doar că e frumos coafat și n-are dinți stricați. Alimentele se termină repede, desfăcătorul se rupe după a treia utilizare și găleata, decorată cu trei ințiale de partid, redevine goală la fel ca și mintea noastră ciuruită de nevoi prin care s-au scurs încet-încet idei, dorințe și păreri. Resemnați, folosim găleata ca să cărăm, împiedicat, târșâind papucii rupți, bătuți de vânt prin găurile din pulover, apa de la fântâna insalubră din sat și aplaudăm inepțiile unui nou mandat.” *** ”Îmi lipsește organul echilibrului. Oscilez între beatitudine și disperare, mă balansez întruna între orgasm sublim și scârbă deplină. Mă învârt în loc ca un titirez beat și îmi răspândesc frustrarea până la pragul unei crize de nervi. Mă opresc aici pentru că încep să mă enervez.” |