Cine a zis să fii normal? (carte)
Află cum ceea ce te face diferit te poate face excepțional
În această carte de dezvoltare personală, autorul discută despre primele opt cel mai des întâlnite si mai importante dintre aceste trăsături. Archer speră că în momentul în care veti termina de citit această carte, veti putea să vă dati seama că fiecare posedă toate aceste trăsături, într-o anumită măsură. Veti putea să analizati unde se încadrează fiecare dintre trăsăturile voastre pe un continuum de la unu la zece. |
Stocurile se epuizează rapid, rezervă acest produs și hai la
librăria Adevăr Divin din Brașov, Str. Zizinului, nr. 48, pentru a-l prelua personal.
(Unele produse pot avea discount suplimentar în librărie.)
Vei fi contactat(ă) telefonic de un reprezentant divin.ro pentru confirmarea disponibilității, în intervalul Luni-Vineri orele 9:00 - 17:00, deci te rugăm să introduci un număr de telefon corect și actual.
Detalii:
Cine a zis să fii normal?Cine a zis sa fii normal? Află cum ceea ce te face diferit te poate face excepțional (Better Than Normal: How What Makes You Different Can Make You Exceptional), de Dr. Dale Archer, este o carte de dezvoltare personală presărată cu povestiri ilustrative, analize evoluționiste și instrumente practice menite să îi ajute pe cititori să-și fructifice calitățile deosebite. Această carte propusă de ACT și Politon oferă un mod nou, eliberator, de a vă privi pe voi înșivă și pe cei din jurul vostru. Ce anume înseamnă „să fii normal”? Care sunt lucrurile care îi fac pe oameni să spună despre cineva că este „normal”? Face lucrurile ca toată lumea? Toți oamenii sunt învățați de mici că dețin anumite abilități, că sunt înzestrați cu talente care îi fac speciali. Dacă a fi normal înseamnă a fi exact ca toată lumea, atunci care mai este farmecul?, se întreabă Dale Archer. Există o serie de trăsături de personalitate care pot face parte dintr-un caracter normal, dar atunci când sunt prezentate sub formă extremă pot să fie anormale, să le cauzeze probleme oamenilor și chiar să atragă după sine un diagnostic psihiatric. Pagina web oficială a lui Dale Archer poate fi vizitată AICI Citiți mai multe informații despre cartea ”Cine a zis să fii normal?”În această carte de dezvoltare personală, autorul discută despre primele opt cel mai des întâlnite și mai importante dintre aceste trăsături. Archer speră că în momentul în care veți termina de citit această carte, veți putea să vă dați seama că fiecare posedă toate aceste trăsături, într-o anumită măsură. Veți putea să analizați unde se încadrează fiecare dintre trăsăturile voastre pe un continuum de la unu la zece. Cele opt trăsături despre care Dale Archer vorbește, sunt: Aventuros (ADHD);Perfecționist (OCD);Timid (Tulburare de anxietate socială);Hiperalert (Tulburare de anxietate generalizată);Dramatic (Histrionism);Egocentric (Narcisism);Hiperenergic (Tulburare bipolară);Magic (Schizofrenie).AventurosMultor oameni faimoși li s-a asociat trăsătura aventuroasă (ADHD). Oameni pasionați, curioși și energici, precum Michael Phelps, Justin Timberlake sau Michael Jordan, pot fi văzuți clasându-se sus pe continuumul ADHD. De obicei, ADHD-ul este considerat ca fiind o tulburare a copilăriei, mai mult sau mai puțin limitată la cei care nu au încă vârsta legală pentru a consuma alcool. În această carte de dezvoltare personală, Archer dă exemplul lui Seth, ale cărui note din școala primară au avut de suferit. „În acei ani ai copilăriei, îmi doream să fiu afară. Îmi doream pur și simplu să fac orice altceva decât să stau înăuntru toată ziua.” Poate fi frustrant când personalitatea copilului îi provoacă greutăți în a obține note bune la școală. Autorul spune că atunci când „Manualul de diagnostic și statistică a tulburărilor mintale” a definit pentru prima dată criteriile de diagnostic pentru ADHD, a fost o mană cerească. Crearea unei definiții pentru ADHD, le-a permis părinților lui Seth să înțeleagă că, de fapt, copilul lor nu era pur și simplu lipsit de inteligență sau nu avea doar o gândire dezordonată. El suferea de un dezechilibru chimic la nivelul creierului, care îi îngreuna capacitatea de a funcționa în societate, sau cel puțin în anumite părți ale societății actuale, în special în școli. Dale Archer nu respinge diagnosticele și tratamentul medical pentru deficitul de atenție sau tulburarea de hiperactivitate. Cu toate acestea, spune el, în ultimii zece ani, diagnosticele de ADHD au crescut până la un nivel absurd. În 2008, cinci milioane de copii au fost diagnosticați ca suferind de ADHD, iar medicamentele pentru ADHD pot avea efecte negative. PerfecționistA fi perfecționist înseamnă a fi extrem de ordonat, hiperorganizat, imaculat, atent la detalii și capabil în a gestiona sarcini foarte complexe, fragmentându-le în părțile lor componente. Ca perfecționist, un om întrece așteptările celorlalți, stabilindu-și standarde foarte înalte. Ca tulburare mintală, OCD-ul este de multe ori greșit înțeles și greșit reprezentat în mass-media. Stigmatul asociat tulburării obsesiv-compulsive este încă puternic. În reprezentările media, oamenii cu OCD par nebuni, bizari, ciudați. Perfecționiștii pot fi extraordinari ingineri, manageri, planificatori și organizatori de toate felurile. Iată exemplul designerului de modă Vera Wang, care spune: „Sunt obsedată de detalii și de modul cum se aplică acestea persoanei care poartă hainele. Vizualizez femeile. Așa procedez cu toate produsele mele. O femeie poate fi o atletă; poate fi o persoană clasică, tradiționalistă; poate fi o vampă. Oricare dintre aceste trăsături sau toate la un loc pot aparține unei femei.” TimidDacă timiditatea este trăsătura voastră dominantă, atunci în capitolul dedicat tulburării de anxietate socială, veți avea ocazia să vedeți că o viață liniștită nu este una rea. Autorul speră că, veți reuși să accesați resursa puternică a forței voastre interioare. Tulburarea de anxietate socială, numită uneori sociofobie, se definește în esență prin teamă de oameni sau de situații sociale. Mulți oameni celebri au fost cunoscuți ca fiind extrem de timizi. Agatha Christie și Harper Lee sunt doar două exemple. Se spune că actrița Kim Basinger a luat lecții de balet în copilărie pentru a învăța să facă față timidității ei paralizante. Bill Gates sau Mark Zuckerberg sunt alte exemple care dovedesc faptul că oamenii își pot transforma personalitatea într-o oportunitate pentru succes. Punctele forte dominante ale timidității sunt: abilități de bun ascultător; sensibilitate; capacitatea de a lua decizii într-un mod atent și chibzuit; independență; solitudine productivă; atenție. Hiperalert„Anxietate” este un cuvânt atât de comun, încât mulți oameni nici măcar nu realizează că aceasta poate fi de fapt clasificată ca afecțiune mintală. Persoanele care au tulburare de anxietate generalizată suferă de anxietate și îngrijorare excesive și necontrolate. Această anxietate îi face să se simtă irascibili și tensionați, ei nu pot dormi, obosesc ușor și sunt agitați. Anxietatea există de mii de ani. De-a lungul timpului, încă din vremurile de demult, anxietatea i-a ajutat pe oameni să evite situații în care marja de eroare între viață și moarte era mică. I-a avertizat pe oameni atunci când viețile lor erau în pericol. Astăzi, oamenii reacționează în același mod la amenințările moderne: șefi exigenți, copii capricioși, vieți suprasolicitante sau incertitudinea economică. A fi hiperalert oferă următoarele puncte forte: vigilență; pregătire; intuiție; observație. DramaticMulți artiști sunt dramatici (histrionici): Elton John, Tom Cruise, Lady Gaga sau Beyonce sunt doar câțiva dintre ei. „Personalitatea dramatică” este sinonimă cu artiștii. Cuvântul „histrionic” înseamnă „actoricesc sau teatral” și derivă din „histrio”, care este termenul grecesc pentru „actor”. Nu toți cei care se situează pe continuumul histrionic sunt artiști profesioniști. Pe măsură ce o persoană înaintează pe continuumul histrionic, începe să arate mai multă conștientizare emoțională. Starea emoțională devine o parte din ce în ce mai importantă a procesului decizional. Deși societatea actuală dorește și vrea să observe personalități histrionice la televizor, oamenii nu se simt întotdeauna la fel de confortabil cu acel nivel emoțional în viețile lor private. În ediția IV a „Manualului de diagnostic și statistică a tulburărilor mintale” ca un tipar generalizat al unor manifestări emoționale excesive, menite să atragă atenția. Dacă tindeți spre dramatism, punctele voastre forte dominante pot fi: șarm personal și charismă; atenție adecvată acordată apariției și ținutei voastre; abilitatea de a distra; tendința către expansivitate emoțională și afecțiune fizică. EgocentricDe regulă, oamenii narcisiști sunt orientați asupra scopului și sunt ambițioși. Ei sunt lideri charismatici și inspiră în alții măreția. Sunt politicieni și staruri de cinema, scriitori și directori generali. Pentru oamenii egocentrici, provocarea este să găsească o modalitate de a-și echilibra egocentrismul și tendința introvertită prin empatie și grija față de ceilalți. Totuși, deoarece persoanele egocentrice au un simț al sinelui foarte puternic, rareori se lasă prinși într-o criză de identitate sau suferă îndoieli existențiale. Tulburarea de personalitate narcisistă presupune „un simț exacerbat al propriei importanțe”, preocupare față de „fanteziile succesului nelimitat”, credința persoanei respective că este specială sau unică, tendința de a-i exploata pe ceilalți și nevoia de admirație excesivă. Trebuie înțeles că narcisiștii patologici sunt complet rupți de realitate. Ei vor și se așteaptă să fie recunoscuți pentru măreția lor, chiar înainte de a fi avut vreo realizare. Punctele forte ale unei persoane egocentrice sunt: abilitatea de a-i convinge pe ceilalți; forța interioară; reziliența; stima de sine; imaginea corporală sănătoasă; leadership strategic; calm sub presiune. HiperenergicÎn „Manualul de diagnostic și statistică a tulburărilor mintale”, hipomania este definită ca o perioadă distinctă a unei dispoziții anormal de exaltate, expansive sau iritabile, ce durează cel puțin patru zile. Pentru a fi hipomaniacal, dispoziția și comportamentul unui om în acea perioadă de timp trebuie să fie total diferite de starea sa normală. Când Virginia Woolf era „maniacală”, potrivit soțului ei, Leonard, „vorbea aproape fără oprire timp de două sau trei zile, fără a mai acorda nicio atenție nimănui din încăpere și la nimic din ceea ce i se spunea. În jur de o zi, ceea ce spunea era coerent; propozițiile însemnau ceva, deși aproape totul era teribil de nebunesc. Apoi, treptat, totul devenea incoerent, un simplu amestec de cuvinte disociate.” Tulburarea bipolară severă este una dintre afecțiunile psihiatrice cel mai dificil de ținut sub control. Mulți oameni se gândesc la tulburarea bipolară ca la o boală a artistului. Robert Burton spunea: „Toți poeții sunt nebuni.” Starea hiperenergică (nu mania totală) este extrem de productivă printre marii artiști și scriitori ai vremurilor de astăzi. John Gartner a alcătuit o listă de personalități maniacale sau bipolare din istoria SUA: Cristofor Columb (exploratorul care a pornit pe mare și a acostat în America); Alexander Hamilton (cel mai nestatornic și ambițios dintre părinții fondatori ai Americii); Andrew Carnegie (marele industriaș și filantrop al Americii, care și-a asumat mereu riscuri); Familiile Selznick și Mayer (cele două mari familii fondatoare ale Hollywoodului); Craig Venter (biolog și antreprenor, autorul primei secvențieri a genomului uman). Punctele forte dominante ale unui hiperenergic: împlinire; încredere; reziliență; poftă de viață; entuziasm; creativitate; ambiție. MagicAutorul acestei cărți de dezvoltare personală spune că, dintre toate cele opt trăsături, cea „magică” este cel mai dificil de înțeles și explicat, dar, de asemenea, una dintre cele mai interesante și mai importante. Un exemplu de gândire magică, prezentat în carte, îl are în vedere pe Benjamin Brafman, avocat care l-a reprezentat pe Sean Combs (cunoscut ca P. Diddy) într-un proces din 2001, în care rapperul american era judecat pentru port ilegal de armă. În timpul procesului, avocatul a purtat o „bendel” (brățară evreiască despre care se crede că te scapă de deochi). Brafman a câștigat procesul și, din acea zi, deși nu crede în superstiții, nu a mai dat-o jos niciodată. Stigmatul asupra celor care suferă de schizofrenie este înrăutățit de percepția că aceasta ar fi o boală violentă. Această percepție ar putea să fi apărut din filme, seriale sau romane, acolo unde erau create personaje al căror delir paranoic îi face să acționeze violent. Aspectele pozitive ale trăsăturii magice sunt: imaginația; inteligența; intuiția; credința. Dr. Dale Archer: „Dacă ai învățat un lucru din această carte, sper să fie acela că pentru cei mai mulți dintre noi o bună sănătate psihică vine din acceptarea a ceea ce suntem, în fiecare domeniu al vieții noastre. Ar trebui să știi până acum ce trăsături de personalitate sunt dominante în cazul tău și al celor dragi ție. Sper, de asemenea, că înțelegi cum te va ajuta amplificarea acelor trăsături – și a punctelor forte dominante care le însoțesc – să duci o viață mai fericită și mai împlinită.” Library Journal: „În această carte extraordinară, Archer provoacă gândirea convețională...Examinează nivelul fundamental al trăsăturilor de personalitate arătând cum aceste trăsături nu sunt doar prezente sau absente, ci se manifestă de-a lungul unui continuum.” Publisher”s Weekly: „Cu abordarea sa nouă și ideile interesante, Archer aduce în sfera normalului niște trăsături de personalitate considerate prea des ca fiind patologice.” |