Adevăr Divin
Suntem la librărie! Comenzile plasate le expediem în cel mai scurt timp posibil. Vă mulțumim.
▷ Prosperitate și succes ▷ Succes

Cele șapte legi spirituale ale succesului audiobook (CD MP3)

Un ghid practic pentru împlinirea visurilor tale

Autor:
Editura:
Succesul în viată poate fi definit ca expansiunea continuă a fericirii si realizarea progresivă a unor obiective vrednice. Succesul este abilitatea de a vă împlini dorintele cu o naturalete lipsită de efort. Aspectele succesului sunt numeroase, avutia reprezentând doar o componentă.
Cele șapte legi spirituale ale succesului audiobook (CD MP3): Un ghid practic pentru împlinirea visurilor tale

32.00 28.80 RON (Stoc 0)

× Anunță-mă când „Cele șapte legi spirituale ale succesului audiobook (CD MP3)” e disponibil(ă)

• Adresa de e-Mail la care dorești să primești notificarea

×

Detalii:

Cele șapte legi spirituale ale succesului

ACT și Politon vă oferă cartea audio Cele șapte legi spirituale ale succesului (Seven Spiritual Laws of Success), de Deepak Chopra. Acest audiobook s-ar putea numi și „Cele șapte legi ale vieții”, deoarece se regăsesc aceleași principii pe care natura le folosește ca să creeze tot ceea ce face parte din existența materială – tot ceea ce poate fi văzut, auzit, mirosit, gustat sau atins.

Succesul în viață poate fi definit ca expansiunea continuă a fericirii și realizarea progresivă a unor obiective vrednice. Succesul este abilitatea de a vă împlini dorințele cu o naturalețe lipsită de efort. Aspectele succesului sunt numeroase, avuția reprezentând doar o componentă. Conform acestui audiobook al lui Deepak Chopra, succesul este o călătorie, nu o destinație. Abundența materială, se întâmplă să fie unul dintre acele lucruri care fac călătoria mai plăcută.

„Vreau să cunosc gândurile lui Dumnezeu…restul sunt detalii.” (Albert Einstein)

În acest audiobook, autorul definește conceptul de „lege” ca fiind procesul prin care ceea ce este nemanifestat devine manifestat; este procesul prin care observatorul devine observat; procesul prin care privitorul devine priveliștea; visătorul manifestă visul.

Citiți mai multe informații despre cartea audio ”Cele șapte legi spirituale ale succesului”

Pagina web oficială a lui Deepak Chopra poate fi accesată AICI

(www.deepakchopra.com)

Cele șapte legi spirituale sunt:

Legea potențialității pure;Legea dăruirii și primirii;Legea karmei;Legea efortului minim;Legea intenției și dorinței;Legea detașării;Legea dharmei.

Toate procesele creației sunt procese prin care Sinele sau divinitatea se exprimă pe Sine. Conștiința în mișcare se exprimă ca obiecte ale universului în dansul etern al vieții.

„Legea potențialității pure” se bazează pe faptul că oamenii sunt, în starea lor esențială, conștiință pură. Conștiința pură este potențialitate pură. Este esența spirituală a omului. „Raportarea la sine” înseamnă că punctul de referință intern este propriul spirit, și nu obiectele experienței.

Pentru a vă bucura de beneficiile câmpului potențialității pure și pentru a profita la maximum de creativitatea care este inerentă conștiinței pure, trebuie să aveți acces la aceasta. Una din căile de accesare a câmpului este prin practicarea zilnică a tăcerii, a meditației și a abținerii de la judecăți.

O altă „lege”, conform acestui audiobook, este numită „Legea dăruirii și primirii”. Universul operează prin schimb dinamic. Nimic nu este static. Fluxul vieții nu este altceva decât interacțiunea armonioasă a tuturor elementelor și forțelor care structurează câmpul existenței.

Orice relație este una de dăruire și de primire. Dăruirea generează primire, iar primirea generează dăruire. A primi este același lucru cu a dărui, deoarece a dărui și a primi sunt aspecte diferite ale fluxului de energie din univers.

Cele mai puternice forme de dăruire sunt non-materiale. Darurile grijii, atenției, afecțiunii, aprecierii și dragostei sunt câteva dintre cele mai prețioase daruri pe care le puteți face și nu vă costă nimic.

„Karma este aserțiunea eternă a libertății umane…Gândurile noastre, cuvintele noastre și faptele sunt firile plasei pe care o aruncăm în jurul nostru.” (Swami Vivekananda)

„Karma” reprezintă atât acțiune cât și consecința acelei acțiuni. Este simultan cauză și efect, deoarece fiecare acțiune generează o forță de energie ce revine la emițător în același mod.

În acest audiobook, Deepak Chopra spune că atunci când faceți o alegere, vă puteți întreba două lucruri: „Care sunt sunt consecințele alegerii pe care o fac?” și „Această alegere pe care o fac acum îmi va aduce fericire mie și celor din jurul meu?”.

Inima este intuitivă, holistică, contextuală, relațională. Nu siropoasă și sentimentală. Autorul acestui audiobook, spune: „Poți folosi «Legea karmei» pentru a crea bani și afluență și a atrage la tine, oricând vrei, fluxul tuturor lucrurilor bune. Dar mai întâi, trebuie să devii conștient de faptul că viitorul tău este generat de alegerile pe care le faci în fiecare moment al vieții tale. Dacă faci asta în mod regulat, atunci te folosești la maximum de «Legea karmei». Cu cât îți aduci alegerile la nivelul conștiinței tale, cu atât mai mult vei face alegeri care sunt spontan potrivite - atât pentru tine, cât și pentru ei din jurul tău.”

„Legea efortului minim” se bazează pe faptul că inteligența naturii funcționează cu o naturalețe lipsită de efort și cu o lipsă de griji neîncătușată. Este non-lineară, intuitivă, holistică și hrănitoare. Când sunteți în armonie cu natura, când sunteți ancorați în cunoașterea adevăratului vostru Sine, vă puteți folosi de „Legea efortului minim”.

„La început era dorința, care era întâia sămânță a minții; înțelepții, meditând în inimile lor, au descoperit prin chibzuință legătura existentului cu non-existentul.” (Imnul Creației, Rig Veda)

„Legea intenției și dorinței” se bazează pe faptul că energia și informația există pretutindeni în natură. La nivelul câmpului cuantic, nu se găsește nimic altceva decât energie și informație.

Conform „legilor” din acest audiobook, corpul vostru nu este separat de corpul universului, deoarece la niveluri mecanice cuantice, nu există hotare bine definite. Sunteți asemenea unei pendulări, unui val, unei fluctuații, convoluții, unui vârtej, unei tulburări localizate din câmpul cuantic mai vast.

„Ca două păsări aurii cocoțate în același copac, prieteni intimi, egoul și Sinele sălășluiesc în același trup. Cel dintâi mănâncă fructele dulci și acre ale copacului vieții, în vreme ce al doilea privește cu detașare.” (Upanișada Mundaka)

„Legea detașării” spune că pentru a obține orice lucru din universul fizic, trebuie să vă desprindeți de atașamentul față de el. Asta nu înseamnă renunțarea la intenția de a vă crea dorința, ci doar renunțarea la atașamentul față de rezultat.

În această carte audio veți descoperi că a căuta siguranță este un lucru efemer. Chiar și atașamentul față de bani este un semn de nesiguranță. Puteți spune „Când voi avea X milioane, atunci voi fi în siguranță. Atunci voi fi independent financiar și mă voi pensiona. Atunci voi face toate lucrurile pe care vreau cu adevărat să le fac”. Dar acest lucru, spune autorul, nu se întâmplă niciodată.

„Când muncești, ești un fluier prin a cărei inimă șoaptele orelor se transformă în muzică…Ș;i ce înseamnă să muncești cu dragoste? Înseamnă să țeși pânza cu fire scoase din inima ta, ca și cum iubirea ta are să poarte acea pânză…” (Khalil Gibran, Profetul)

„Legea dharmei” spune că omul s-a manifestat în forma fizică pentru a împlini un scop. Câmpul potențialității pure este divinitatea în esența ei, iar divinul ia formă umană pentru a împlini un scop.

„Legea dharmei” are trei componente. Prima spune că fiecare se află aici pentru a-și descoperi adevăratul Sine, pentru a descoperi pe cont propriu să Sinele este spiritual. A doua componentă reprezintă exprimarea talentelor unice. „Legea dharmei” spune că fiecare ființă umană are un talent unic. Cea de-a treia componentă este serviciul adus umanității – a vă servi semenii și a vă pune întrebarea „Cum pot să ajut? Cum pot să-i ajut pe toți cei cu care intru în contact?”. Când combinați abilitatea de a vă exprima talentul unic cu serviciul adus umanității, atunci vă folosiți din plin de „Legea dharmei”.

Cele șapte legi spirituale ale succesului prezentate în acest audiobook, sunt principii puternice care vă vor permite să deveniți stăpâni asupra propriei persoane. Concentrându-vă atenția asupra acestor „legi” și practicați pașii subliniați în această carte audio, veți observa că puteți manifesta orice doriți – toată afluența, banii și succesul pe care vi le doriți.

Stoc
Stoc Stoc 0
Preț
Preț 32.00 RON
Discount
Discount 10%
Preț final
Preț final 28.80 RON
I.S.B.N.
I.S.B.N. 978-606-8739-43-4
×

Trebuie să fii autentificat pentru a scrie review-uri

Recomandări:

Nu sunt produse la această categorie

0725.931.146 | adevardivin@gmail.com

×

Coșul de cumpărături

Titlul
Preț RON
-%
Redus RON
 
Subtotal
Șterge
produs(e) în coș, preț total:

Sugestie: Rotiți telefonul pentru a vedea mai multe detalii

Golește coșul Continuă cumpărăturile Finalizează
×

Adăugat în coș

Titlul
Preț
Redus
Preț final

Sugestie: Rotiți telefonul pentru a vedea mai multe detalii

Continuă cumpărăturile Vezi coș