Copilul invizibil (editie aniversară, actualizată și revizuită)
Copilul invizibil este o carte despre mine și despre tine, despre oameni și povești de viață. Este despre copiii uitați din noi, care așteaptă de multă vreme să fie văzuți, auziți și simțiți – care tânjesc să ajungă acasă. |
Stocurile se epuizează rapid, rezervă acest produs și hai la
librăria Adevăr Divin din Brașov, Str. Zizinului, nr. 48, pentru a-l prelua personal.
(Unele produse pot avea discount suplimentar în librărie.)
Vei fi contactat(ă) telefonic de un reprezentant divin.ro pentru confirmarea disponibilității, în intervalul Luni-Vineri orele 9:00 - 17:00, deci te rugăm să introduci un număr de telefon corect și actual.
Detalii:
Din prea multă grijă și o prezență inconștientă, adesea tindem să-i ferim pe copii de emoțiile dificile — pentru că același mod de abordare îl avem și față de copilul invizibil din noi. Însă atât copilul interior, cât și fiii și fiicele noastre au dreptul la propriile sentimente, la libertatea de a simți tot ceea ce corpul le transmite și la a beneficia de alinare sufletească. Exprimarea durerilor emoționale, în cuvinte simple și cu sens, este condiția necesară pentru ca vindecarea să fie posibilă. Nu este nevoie să-i vindecăm pe copii de emoțiile pe care le trăiesc, dar este cu siguranță necesar să le fim aproape pentru a nu le transforma în stări de durată sau în tulburări afective. Un copil care este ghidat să-și exprime emoțiile va dobândi un sentiment de stimă de sine sănătoasă, va considera că este vrednic de respect și iubire — chiar și în momentele grele — și astfel va ajunge un adult cu un nivel crescut de compasiune față de sine. Odată cu verbalizarea emoțiilor, oglindirea și validarea acestora este indiscutabilă – înțeleg că ești trist, iar în situația dată această emoție are cu adevărat sens! este un exemplu potrivit pentru a ști cum se pune în aplicare acest pas din procesul de compasiunea parentală. Este important ca părintele sau îngrijitorul să audă, să vadă și să simtă emoțiile cele mai des întâlnite în viața copilului – frica, furia, tristețea, dezgustul, uimirea, frustrarea, rușinea, vinovăția, gelozia, invidia (acestea sunt doar câteva dintre emoțiile primare și secundare pe care inclusiv un copil de grădiniță le poate trăi în mod frecvent). „Copilul invizibil“ este o carte despre mine și despre tine, despre oameni și povesti de viată. Este despre copiii uitați din noi, care așteaptă de multă vreme să fie văzuți, auziți și simțiți – care tânjesc să ajungă acasă. Cartea este o invitație la descoperirea de sine cu ajutorul stării de mindfulness sau de prezență conștientă, scrisă pentru părinți și viitorii părinți, pentru toți cei care au avut o copilărie și care au uitat părți esențiale din istoria vieții sau care nu pot să se împace cu trecutul. Realitatea ne arată că trauma călătorește în timp, nu se oprește la o singură generație, iar procesarea experiențelor noastre negative este o dovadă de prețuire de sine și respect față de copiii, nepoții și strănepoții noștri. Pentru că ceea ce nu vindecăm noi sunt răni pe care le lăsăm moștenire urmașilor noștri. Am scris această carte sub farul îndrumător al experiențelor personale, dar și al dovezilor științifice. Cartea are un mesaj pentru fiecare cititor – acela dea îndrăzni să ne uităm la copilul interior, așa cum părinții noștri nu au știut sau nu au putut să o facă, într-o manieră ghidată de curiozitate, compasiune și acceptare umană necondiționată. |
Cuprins:
Prefață la ediția aniversară, actualizată și
revizuită ... 9 PARTEA I CAPITOLUL 1 PARTEA A II-A CAPITOLUL 4 PARTEA A III-A CAPITOLUL 11 Bibliografie ... 227 |
Fragment:
#Practică personală Câteva strategii inteligente pentru împrietenirea cu propriile emoții Ne este atât de greu în ceea ce privește emoțiile și
sentimentele din cauză că, de mici, ni s-a spus că nu ar trebui să simțim.
Adulții responsabili de noi, cu cele mai bune intenții, ne-au încurajat să nu
acordăm disconfortului emoțional o prea mare importantă și ne-au susținut prin
strategii de distragere a atenție. Cu alte cuvinte, tot ce ne rămânea de făcut
era să ne înghițim, anesteziem sau trădăm emoțiile. Iar acum vine un străin, pe
numele său de botez Gaspar Gyorgy, și îți vorbește despre a te împrietenii cu
emoțiile pentru că de acest proces depinde atât sănătatea ta psihică și
biologică, cât și siguranța relațională pe care o cultivi cu copiii de care
ești responsabil. Pasul 1 Înainte de toate, vei avea nevoie de un vocabular de cuvinte suficient de elevat, încât să poți identifica cât mai clar emoțiile și să discerni între variatele trăiri și sentimente. Asta înseamnă, în psihologie, alfabetizare emoțională. Câte etichete verbale cunosc ca să-mi descriu emoțiile și sentimentele? Aceasta este prima întrebare cu care începem acest proces de autocunoaștere. Dacă sunt mai puțin de 30, înseamnă că nivelul meu de alfabetizare emoțională este foarte scăzut. Iar pentru a-l crește, mi-ar prinde bine să: 1. citesc mai multă ficțiune - da, cărțile de beletristică sunt bogate în descrieri afective și emoțiile sunt prezentate într-o perspectivă narativă; 2. să învăț limbi străine - este surprinzător cât de mult variază numărul de cuvinte care descriu emoțiile într-o anumită limbă și 3. să fiu suficient de prezent și de curajos, încât atunci când simt ceva în corp să mă întreb: cum anume aș putea descrie cel mai bine ceea ce trăiesc? Pasul 2 De asemenea, ajută să avem constant câte un post-it la noi (exemplu de care am amintit și în paginile anterioare) și să exprimăm în scris emoțiile care par să se îngrămădească în corpul și mintea noastră. Pentru mine este extrem de eliberator să listez, pe câte o bucată de hârtie, cel puțin cinci-șase emoții, și în capul listezi să scriu cu majuscule Îmi permit să simt!, după care să recitesc lista, de câteva ori, cu o tonalitate cât mai caldă și empatică. Pasul 3 Nu puține sunt dățile în care aș avea nevoie de o îmbrățișare, pentru că emoțiile mă fac să mă simt copleșit, dar niciunul dintre oamenii de încredere nu este fizic lângă mine și sunt nevoit să găsesc soluții alternative. CAPITOLUL 7 Devenire = Conștientizare PRIMII 4 ANI DUPÃ CE RELAȚIA A TRECUT și de proba apropierii și distanțării, cu ajutorul puterii relaționale se produce „nașterea psihologică" a copilului, deoarece între vârsta de 3 și 4 ani ajungem în etapa de conturare a identității. Iar răspunsul la întrebarea Cine sunt eu? este. posibil doar dacă mă pot raporta la „celălalt". Această perioadă este definită de nevoia copilului de a fi oglindit. Deoarece încearcă diferite forme ale sinelui, el are nevoie să descopere cine este și cine nu este, cât de asemănător și cât de diferit este de părinții săi. Părintele prezent va putea să observe și să valideze experimentele de identitate ale copilului, oglindind imaginea cu care cel mic se identifică. Dacă părintele eșuează în mod repetat cu această sarcină - și, de teamă să nu bulverseze copilul, va evita să spună ,Aaa... ce mormoloc simpatic avem aici", alegând să declare sus si tare „Tu ești un băietei serios, și nu o lichea" - atunci copilul fie va dezvolta un tipar definit de rigiditate, prin care își impune identitatea, fie va renunța la aceasta, alegând un sine difuz. La fel ca în etapele anterioare, și de această dată, părintele poate adopta ulterior un alt comportament, dacă el însuși conștientizează unde s-a împotmolit și dacă își găsește curajul de a oferi ceea ce nu a primit, atât copilului său, cât și copilului interior. Părintele controlor sau adultul rigid Mantra personală care descrie cel mai bine nevoia
copilului din etapa de formare a identității este compusă din trei cuvinte:
„Acesta sunt eu." Iar marea durere relațională apare atunci când cel mic
este nevoit să constate că are o existentă invizibilă. În consecință, ca să-si
formeze identitatea, ajunge fie să o împrumute pe cea a părintelui, fie să-și
impună identitatea personală - acest efort ajungând să-l transforme la
maturitate într-un individ rigid și adesea obsedat de nevoia de control.
Deseori, își asumă sau pozează în rolul autorității, existând o singură
realitate și un singur adevăr: cel personal. Este deconectat de la propriile
emoții și e perceput ca fiind extrem de puțin sau aproape deloc empatic față de
suferința propriului copil și a celor din jur. Nu tolerează spontaneitatea,
incertitudinea și vulnerabilitatea în ceea ce privește atât propria persoană,
cât și persoanele din jur. Are o viață extrem de planificată, în care orice
eroare trebuie imediat semnalată și într-o oarecare măsură pedepsită. |