pag. 24-25
MITUL CELOR PROASPÃT CÃSÃTORIȚI
Nu cunosc niciun cuplu care să se fi căsătorit sperând că într-o zi va divorța. Tu cunoști?
Totuși, am auzit de zeci de ani că rata divorțurilor în Statele
Unite este de aproximativ cincizeci la sută. Și, deși acest număr a fost
pe cât de vehiculat, pe atât de disputat, ceea ce știm este că
aproximativ unul din două cupluri care fac jurământul: ”La bine și la
rău, până când moartea ne va despărți” nu-și respectă cuvântul dat.
Lucrul de care majoritatea oamenilor nu-și dau seama este că cel mai
mare procent al căsniciilor se destramă în primii cinci ani de
conviețuire. Pe mapamond, numărul divorțurilor atinge apogeul în cel
de-al patrulea an.
Se pare că așa-numiții ani fericiți de căsătorie sunt o farsă
totală. Cuplurilor li se spune că primii ani vor fi cei mai ușori,
astfel că intră în căsnicie cu aceste așteptări în minte. Atunci când
greutățile apar mult mai devreme decât s-a anticipat, mulți își spun:
”Dacă aceștia sunt anii ușori, atunci nu-i voi mai aștepta pe cei grei!”
Nu se opresc să mediteze asupra faptului că unirea a două inimi, a două
suflete și a două spirite independente este o muncă pe viață și nu ceva
care se poate realiza în câteva luni.
Doi oameni s-au îndrăgostit bazându-se pe asemănările lor, doar
pentru a decide mai târziu că diferențele dintre ei sunt insurmontabile.
Măcar de ar fi știut, în timp ce-și rosteau jurămintele, că uneori
”răul” se întâmplă înaintea ”binelui”! De fapt, pentru cuplurile
căsătorite care trec de primii patru ani, rata divorțurilor începe să
descrească după a cincea aniversare și apoi scade brusc după al zecelea
an de căsnicie.
Căsătoria este o afacere riscantă, dar recompensa merită riscul. În
anul 1870, într-o scrisoare către cea de-a patra dintre fiicele Reginei
Victoria, cu ocazia anunțului căsătoriei acesteia, prim-ministrul
Angliei, Benjamin Disraeli, scria: ”Nu există un risc mai mare decât
căsătoria. Dar nu există nici ceva mai fericit decât o căsnicie
fericită.”
Disraeli a indicat motivele pentru care continuăm să ne punem
speranțele într-un lucru care pare să aibă cincizeci la sută șanse de
reușită. Sperăm să facem parte dintre căsătoriile care sunt o bună
investiție și, cu maturitate și creștere, să ne bucurăm de rezultate
favorabile.
Suntem, în esență, visători. Chiar și cea mai pesimistă sau
pragmatică persoană va recunoaște, probabil, că e necesar un anumit
nivel de credință și, în bună măsură, capacitatea de a visa pentru a
crede în dragostea care durează o viață. Și, totuși, căsătorii ca
acestea încep în fiecare zi, și multe dintre ele durează cincizeci,
șaizeci sau chiar șaptezeci de ani glorioși, sfârșindu-se nu printr-un
divorț, ci prin moartea unuia dintre soți.
DE CE ȚI-AI ALES PARTENERUL?
În ultimii unsprezece ani am avut marea plăcere de a lua parte la
ceva ce rar se poate vedea la televizor, în filme sau în mass-media: o
căsnicie fericită. Mă pișc în fiecare dimineață în care mă trezesc
alături de omul pe care îl iubesc cel mai mult pe lumea aceasta. Cu
adevărat! Iar din 2010, de când am fondat un club on-line pentru femeile
măritate, am avut norocul de a interacționa cu milioane de femei care
simt același lucru pentru soții lor. |