| Ați pierdut o minunată ocazie de-a tăcea“, le-a spus Jacques Chirac
liderilor polonezi în 2003, după ce aceștia susținuseră intervenția
americană în Irak. Rămasă într-un pliu al istoriei recente, expresia li
s-ar potrivi mănușă emițătorilor români de nerozii, pentru care
notorietatea este, măcar de data asta, un dezavantaj. Pe o scenă unde
personalitățile și personulitățile conviețuiesc, într-un timp al
disprețului pentru limba română, pentru cultură și pentru gândire, Muște pe parbrizul vieții
măsoară amploarea derivei în care a intrat discursul public. Dincolo de
râsul pe care-l provoacă una sau alta dintre perlele scoase în virtutea
inepției, cartea aceasta e de fapt dovada unui masacru despre care nu
se scrie în ziare și nu se vorbește la televizor. Ea pune conul de
lumină pe torționarii vechi și noi ai limbii române - oameni care au
batjocorit-o, au sluțit-o și au umplut-o de noroi. Fără să ezite, fără
să le pară rău. Indiferent dacă sunt politicieni, oameni de afaceri sau
exponenți ai showbizului, cotizanții din Muște pe parbrizul vieții oferă un spectacol la care, deloc paradoxal, hohotele sunt direct proporționale cu tristețea.
„Când sunt prost dispus, ceea ce mi se întâmplă destul de des, din
varii motive, răsfoiesc culegerile de perle de tranziție ale lui Radu
Paraschivescu. Comicul enorm, la limita dezastrului (logic, lexical,
gramatical, cultural), al acestui monument de brambureală și impostură
valahă are efectul paradoxal de a mă întrema. Avem, carevasăzică,
resurse de umor (fie și involuntar), avem încă resurse de vitalitate
animală din care, cine știe, vor răsări, cândva, și florile gingașe ale
normalității!“ (Andrei PLEȘU) RADU PARASCHIVESCU (n. 1960, București) trăiește în Balta Albă și se
visează la Roma. E mefient față de avioane, reptile și sfaturile
medicilor. Croiește articole pentru ziare și reviste, traduce romane, se
ocupă cu hermeneutica ofsaidului în emisiuni de analiză fotbalistică și
– mai rar decât i-ar plăcea – scrie cărți. Are câțiva prieteni francezi
de nădejde (Millefeuilles, Plaisir Sucré, Macaron etc.), fără să-și fi
trădat prima iubită: ciocolata de casă. Se îmbată cu vocea lui David
Gilmour și chitara lui Mark Knopfler. La Humanitas, domiciliul lui
profesional, publică niște cărți de „Râsul lumii“. Se îndrăgostește
repede și-i trece greu. Detestă clișeele, laptele și broccoli. A scris
despre nesimțiți, Inès de Castro, Maradona și Caravaggio.
Cărți: Efemeriada (2000, Libra); Balul fantomelor (2000, RAO, reeditare Humanitas, 2009); Bazar bizar (2004, Mașina de scris, reeditare Humanitas, 2007); Fanionul roșu (2005, Humanitas, Premiul Ioan Chirilă pentru cea mai bună carte de sport a anului); Ghidul nesimțitului (Humanitas, 2006); Fie-ne tranziția ușoară. Mici rostiri cu tâlc (Humanitas, 2006); Mi-e rău la cap, mă doare mintea. Noi perle de tranziție (Humanitas, 2007); Cu inima smulsă din piept (Humanitas, 2008); Răcani, pifani și veterani (coord., Humanitas, 2008); Dintre sute de clișee. Așchii dintr-o limbă tare (Humanitas, 2009); Fluturele negru (Humanitas, 2010); Toamna decanei. Convorbiri cu Antoaneta Ralian (Humanitas, 2011), Astăzi este mâinele de care te-ai temut ieri (Humanitas, 2012), Maimuța carpatină (Humanitas, 2013), Muște pe parbrizul vieții. Nou catalog de perle (Humanitas, 2014), Noi vorbim, nu gândim. Nouă colecție de perle românești (Humanitas, 2015), Povești de dragoste la prima vedere (coautor, alături de Ioana Pârvulescu, Gabriel Liiceanu, Ana Blandiana și Adriana Bittel – Humanitas, 2015), România în 7 gesturi (Humanitas, 2015). |
Adevăr Divin
