Sunt aici acum te va inspira și te va ajuta să dai frâu liber
imaginației, în acest fel, îți vei putea observa viata cu o mai mare
curiozitate si vei putea fi mai conștient de importanța momentului
prezent.
Sunt aici acum: exerciții creative de autocunoaștere
37.5731.19RON
(Stoc 0)
×
Anunță-mă când „Sunt aici acum” e disponibil(ă)
• Adresa de e-Mail la care dorești să primești notificarea
Sunt aici acum te va inspira și te va ajuta să dai frâu liber
imaginației, în acest fel, îți vei putea observa viata cu o mai mare
curiozitate si vei putea fi mai conștient de importanța momentului
prezent.
Exercițiile pe care le ai la dispoziție îți vor pune la încercare
capacitatea de observare, descoperire și evoluție. Te vei raporta la
simțurile, gândurile și emoțiile tale într-un mod inedit.
Fie că ești novice sau un practicant experimentat în domeniul
meditației mindfulness, ai enorm de multe lucruri de descoperit în
fiecare moment al vieții. Această carte-jurnal conține sfaturi și
instrumente care te vor ajuta să abordezi experiențele prin care treci
clipă de clipă cu un simț al curiozității mereu proaspăt. Ai în față
ghidul tău credincios de explorare a vieții prin lentilele meditației
mindfulness.
Cuprins:
Salutare, cititorule ... 1
Cum se folosește această carte ... 2
Definițiile termenului mindfulness ... 4
în căutarea sensului ... 6
Scurtă istorie modernă a meditației mindfulness ... 8
Meditația mindfulness - reguli de bază ... 12
Test de mindfulness ... 14
Cum să fii aici acum ... 16
Meditația ... 18
Zece metode pentru a avea o zi mai prezentă ... 19
Exerciții ... 21
Jocul Mindfulness ... 164
Observații despre meditație ... 167
Despre The Mindfulness Project ... 184
Fragment:
pag. 12-13
Meditația mindfulness - reguli de bază
Iată câteva reguli de bază pentru practicarea meditației
mindfulness, care îți vor fi de ajutor atât pe parcursul acestei cărți,
cât și dincolo de paginile acesteia. Este vorba de câteva atitudini sau
moduri de gândire care te vor ajuta să depășești unele dintre
provocările care te împiedică să fii ancorat pe deplin în prezentul
vieții tale. Pune un semn * și întoarce-te aici cât de des poți.
1. Aici acum
Când ești furat de gânduri despre trecut sau viitor, mintea ta este
în derivă. Conștientizează acest proces de rătăcire a minții și
concentrează-ți ușor atenția asupra prezentului. Folosește-te de un
factor-ancoră cum ar fi respirația, o anume parte din corp sau sunetele
din jur.
2. Non-critic
Acordă atenție gândurilor și judecăților pe care tinde să le cearnă
mintea ta. Nu încerca să oprești aceste porniri sau să le ignori, ci dă
frâu curiozității și observă-le cu atenție. Mintea e asemeni unui aparat
care aplică etichete.
3. Răbdare
Ai răbdare în privința meditației mindfulness chiar și atunci când
devine inconfortabil sau când simți că mintea ta vrea să iasă din acest
joc. Fii îngăduitor cu natura rătăcitoare a propriei tale minți.
Abordeaz-o întocmai cum ai face cu un cățeluș pe care vrei să-1 dresezi
să șadă la comandă.
4. Fii blând cu tine însuți
Fii bun și tratează-te cu blândețe. Meditația mindfulness ne permite
să ne identificăm gândurile și emoțiile negative și să le acordăm
atenție. în astfel de momente, ar putea fi util să te tratezi cu
căldură.
5. Mintea începătorului
Uneori, minții tale îi place să creadă că le-a văzut și le știe pe
toate. încearcă să revii asupra fiecărui exercițiu din această carte cu
la fel de multă curiozitate și cu aceeași dorință de a descoperi lucruri
noi ca prima dată. Acestea sunt situațiile în care apar adevăratele
surprize și în care se întâmplă miracole.
6. încredere
Ai încrederea în înțelepciunea și intuiția ta. Atenție însă, asta nu
înseamnă să ai mereu încredere în gândurile care îți trec prin cap.
Meditația mindfulness te va ajuta să înțelegi cum vin, pleacă sau se
schimbă acestea.
7. Lipsă de înverșunare
Dorința ca lucrurile să fi stat altfel poate fi un obstacol în
experimentarea stării de mindfulness. A practica meditația mindfulness
nu înseamnă a ajunge într-un alt loc sau a deveni un alt om, ci a fi
conștient și a accepta momentul prezent, respectiv lucrurile care ți se
întâmplă aici acum.
8. Acceptarea
împacă-te cu ideea că lucrurile sunt așa cum sunt. Asta nu înseamnă
însă că nu se vor schimba niciodată sau că nu pot fi schimbate.
9. Renunțare
Exersează-ți capacitatea de a renunța la ideile, gândurile și nevoia
de control asupra lucrurilor care ți se întâmplă sau asupra dorinței ca
acestea să fi fost altfel decât sunt. Observă modul în care te simți
când ții cu dinții de ele în comparație cu senzația pe care o ai atunci
când renunți.
10. Angajament
Mindfulness este un tip de meditație, dar și o practică ce poate fi
aplicată în toate aspectele vieții. Ia-ți un angajament ferm: transformă
meditația și practica mindfulness într-un mod de a fi și de a trăi.