7 Practici pentru Evoluția
Sufletului
Ce-ar fi dacă nu
ne-am mai lua viața și problemele în serios? Ce-ar fi dacă am ști că avem
eternitatea la dispoziție pentru a rezolva toate dilemele pe care le avem? Dar
dacă nu avem nimic de rezolvat și am venit aici, pe planeta Pământ, numai
pentru bucuria de a experimenta și de a învăța diverse lucruri? Seminarul „7
Practici pentru Evoluția Sufletului”, susținut de Andrea Filip, este despre Divinitate
și reconectarea cu sentimentul de uimire în fața splendorii Creației, a puterii
și înțelepciunii Creatorului și despre bucuria de a ne reaminti că Suntem parte
din El și expresie a Sa.
Pe parcursul
seminarului vei afla despre:
• povestea
sufletelor;
• puterea
intenției și care este diferența între intenție și atracție;
• crearea eului și
practicarea virtuților;
• ce sunt
regresiile, progresiile și viața dintre vieți și cum ne pot ajuta acestea să
evoluăm;
• non-atașament și
de ce este important să-l practicăm;
• fericire și cum
ne putem reconecta prin meditație la acesta în orice moment;
• cum să-l
descoperim pe Dumnezeu;
• de ce și cum să
ne iubim aproapele ca pe noi înșine.
Iubirea, puterea
și fericirea sunt în noi, iar judecata nu vine de la Dumnezeu, ci atunci când
ne judecăm pe noi înșine sau când îi judecăm pe alții.
„La fiecare seminar simt cum se face un click în mine,
ceva se schimbă. Sunt recunoscătoare și îți mulțumesc!” – Andreea Vaida,
participantă
„Îți mulțumesc!! Multe întrebări și-au găsit acum
răspunsurile. De-abia aștept să ajungă la mine cartea. Deși am participat
online, am simțit că sunt acolo, în sală. Mulțumesc cu recunoștință!” – Carmen
Elly, participantă
„Dumnezeu ne grăiește prin tine, asta mi-e clar! Ca
practica, puterea intenției. Mulțumim pentru tot ce ne-ai împărtășit!” –
Cristina Ghițescu, participantă
Andrea Filip este
instructor și maestru cu Certificat în Științe ThetaHealing® acordat
de Institutul Think din SUA, trainer, consilier de carieră și coach. De mulți ani, s-a axat pe stimularea interesului oamenilor în ceea
ce privește dezvoltarea personală și evoluția spirituală, organizând numeroase
seminare în țară, care au fost transmise și online pentru românii de
pretutindeni. Mii de oameni au primit informații, sfaturi practice și au
învățat tehnici utile pentru o viață mai frumoasă, prosperă și împlinitoare. |