Atunci când ne trezim, ne simțim complet întineriți. Durerea musculară a dispărut și stresul mental, împreună cu ea. Suntem energici din punct de vedere fizic, mental și emoțional.
Somnul este o uimitoare și naturală capabilitate de transformare. Cu toate acestea, putem abuza de acest dar înnăscut prin surmenaj, stres amplificat și stimulare exagerată. Imaginați-vă cât de solicitante ar fi viețile noastre dacă am pierde această abilitate de a ne odihni, reface și restabili. În cazuri extreme de suprasolicitare sau oboseală exagerată, indivizii ajung la epuizare, la boli grave care necesită spitalizare sau chiar la moarte, deoarece procesul de recuperare a fost compromis prin neglijență. Francezii numesc acest lucru surmenage. Somnul este un proces natural, transformațional care nu poate fi ignorat dacă sperăm să funcționăm la standarde înalte de performanță.
Ceea ce este somnul pentru trup și minte, este și pauza pentru leadership și inovație. Pauza transformă managementul în leadership și statu-quoul – în noi realități. Pauza, capacitatea naturală de a ne opri pentru a porni din nou cu o mai mare claritate, impuls și impact, deține puterea creatoare de a reinventa și însufleți modul în care ne vedem pe noi înșine și relațiile noastre, provocările, competențele, organizațiile și misiunile noastre într-un context mai larg. În timp ce pierderea contactului cu abilitatea noastră de a face o pauză poate fi mai puțin evidentă decât pierderea abilității de odihnă, ea poate fi la fel de devastatoare. Pauza, precum somnul, este un proces transformațional natural care nu poate fi ignorat dacă ne dorim să muncim la cote de vârf ale performanței. În cultura noastră grăbită, de tipul realizează-mai-mult-acum, pierderea potențialului de pauză este epidemică. Pentru mulți a fost pierdut, ignorat sau complet abandonat; pentru alții este nefamiliar, o necunoscută.
Într-o zi, un important CEO, cu mare răspundere, a intrat în biroul meu, s-a trântit pe scaun, a oftat adânc și mi-a spus: „Nu știu cum să exprim în cuvinte ceea ce simt. Oamenii din jurul meu par să creadă că o duc bine. Consiliul meu de administrație e fericit. Dar eu simt că parcă mi-am pierdut puțin originalitatea. Dacă sunt total transparent, nu mă mai simt la fel de concentrat, pasionat, energic și perseverent. Chiar mă întreb câteodată de ce mai muncesc așa din greu. Care e rostul?” Pe măsură ce ne petreceam timpul împreună, devenea tot mai limpede faptul că a pierdut treptat, de-a lungul timpului, legătura cu sentimentul profund de sine, cu relațiile și cu scopul său prin supraevaluarea parcursului și prin subinvestirea în pauză, reflecție și reînnoire. În primele etape ale carierei sale, a rezolvat tot felul de situații prin tot mai multă forță, bazându-se pe voința sa considerabilă, inteligența și experiența lui de a răzbate. Mai târziu, deoarece își extindea și ridica rapid anvergura responsabilităților sale, a început să se decupleze puțin de la relațiile sale, precum și de timpul dedicat cu atâta plăcere ascultării, sprijinirii și îndrumării altora. În cele din urmă, a fost atât de prins în a face și a realiza, încât rareori se oprea pentru a obține o perspectivă actuală sau pentru a lua în calcul o nouă alternativă. Pleca în concediu mai rar, a renunțat la programul lui de fîtness, s-a îngrășat 9 kg, era mai irascibil acasă și avea acest sentiment sâcâitor, dincolo de aparențe: „Asta-i tot ce există?” Pierzând contactul cu capacitatea sa naturală de a face o pauză, a făcut față străduindu-se și mai epuizant, cu mai multă voință și control, lăsând în urmă, fără să-și dea seama, abilitatea sa călăuzitoare de a inspira, restabili și inova.
pag. 18 - 19
|
Adevăr Divin
