www.FotoMars.ro

Pielea trupului fiinţei umane este, am putea spune, cel mai mare organ al corpului, atât în ceea ce priveşte suprafaţa cât şi în ceea ce priveşte volumul. Ea este totodată un înveliş de protecţie. Dat fiind faptul că pielea se află la graniţa dintre mediul exterior şi cel fizic interior, aspectul acestea reflectă atât interacţiunile pe care le avem cu exteriorul, cât şi unele dintre trăirile noastre lăuntrice, psihosomatice. Pielea trupului rămâne unul dintre cele mai sensibile organe receptoare, ce este în mod optim înzestrat cu receptori senzoriali. Este destul de cunoscut cazul lui Helen Keller, care cu toate că era surdă şi oarbă din naştere, se dovedea a fi capabilă să recunoască anumite melodii de muzică simfonică „traducându-şi” prin intermediul tălpilor notele, ce se reflectau destul de fidel în vibraţiile podelelor...

Pielea trupului ne conectează în permanenţă cu aproape tot ceea ce se află în jurul nostru şi care există foarte aproape, pentru a ne atinge. Făcând posibilă integrarea noastră în lumea fizică ambientală, pielea recepţionează o gamă multiplă de atingeri şi contacte adecvate de la cele fizice, normale, până la acelea care sunt inefabile, subtile şi vehiculează pentru noi înţelesuri tainice. Atingerea familiarizează fiinţa umană cu percepţiile rafinate ce sunt manifestate prin intermediul pielii sale, ce poate fi pe bună dreptate considerată o sui-generis „oglindă a sufletului nostru”.