PIETRELE MARI ALE VIEȚII
Într-o zi, un bătrân înțelept a vrut să-și pună
discipolii la încercare. I-a privit pe fiecare pe rând și le-a spus:
- Vom face o experiență.
Pe masa care îl despărțea de discipoli se afla un borcan
mare de sticlă de patru litri. Maestrul a scos mai multe pietre mari, cam cât o
minge de tenis, și le-a așezat, cu grijă, în borcan. După ce l-a umplut până la
gură și nu mai era posibil să adauge nici măcar o piatră, a ridicat încet ochii
spre discipoli și i-a întrebat:
- Borcanul acesta e plin?
Toți au răspuns: „Da".
Maestrul a așteptat câteva secunde și a adăugat:
- Chiar așa?
Apoi, s-a aplecat și a scos de sub masă un recipient plin cu
pietriș și l-a turnat peste pietrele mari, clătinând ușor borcanul. Pietrișul
s-a strecurat printre pietre până la fundul borcanului.
Bătrânul înțelept a ridicat din nou ochii spre discipoli și
a întrebat:
- Borcanul acesta e plin?
Discipolii au început acum să înțeleagă. Unul dintre ei a
zis:
- Probabil că nu!
- Bine! a răspuns bătrânul.
Apoi, s-a aplecat iar și a scos de sub masă un recipient cu
nisip și l-a turnat cu mare grijă în borcan. Nisipul a umplut spațiile dintre
pietrele mari și pietriș. Maestrul a întrebat:
- Borcanul acesta e plin?
Acum, fără ezitare, discipolii au răspuns în cor:
- Nu!
- Bine! le-a zis maestrul.
Și, așa cum se așteptau discipolii, a luat o găleată cu apă
și a umplut borcanul până la gură. Apoi, a ridicat ochii spre cei din fața lui
și a întrebat:
- Ce mare adevăr ne demonstrează această experiență?
Unii au zis că, deși avem programul zilei plin, tot mai
putem adăuga ceva.
- Nu, a răspuns bătrânul înțelept. Marele adevăr pe care
ni-l demonstrează această experiență este următorul: dacă nu punem pietrele
mari prima dată în borcan, nu le vom mai putea băga niciodată.
A urmat o tăcere adâncă, fiecare conștientizând evidența
acestor cuvinte.
OMUL ȘI PASÃREA
Un om a prins într-o zi o pasăre plăpândă și atât de
mică, încât o ținea în palmă. Pasărea a încercat să-și negocieze libertatea.
- Ce vrei să faci cu mine? Sunt atât de mică, de slabă, sunt
numai piele și os! Dă-mi drumul! În schimb, îți voi spune trei adevăruri.
- Fie, a răspuns omul. Dar de unde aș putea să știu că
adevărurile tale sunt folositoare pentru mine?
- E foarte simplu. Îți voi spune primul adevăr când mă voi
afla încă în mâna ta. Ți-l voi spune pe al doilea când voi ajunge pe creanga
acelui copac. Astfel, vei avea încă puterea de a mă prinde din nou, dacă acest
adevăr nu-ți convine. În fine, ți-l voi spune pe al treilea, cel mai important,
când voi fi sus în văzduh.
- Bine, a răspuns omul. Spune-mi primul adevăr.
- Dacă pierzi ceva, chiar și propria viață, nu trebuie să
regreți.
„Acesta este un adevăr profund," și-a zis omul.
„Nonatașamentul de formele exterioare este într-adevăr secretul adevăratei
libertăți."
Și a deschis mâna. Pasărea a zburat pe creangă, de unde a
rostit al doilea adevăr:
- Dacă ți se spune o absurditate, să nu crezi sub niciun
pretext înainte de a avea dovada.
- Foarte bine, a zis omul, ești mai înțeleaptă decât s-ar
crede după cât de mic ți-e capul de pasăre. Într-adevăr, ființa omenească este
în mod natural atrasă de minciună și iluzie, născute din lăcomie! Dar care este
al treilea adevăr?
- Este, a răspuns pasărea care acum plana în înaltul
cerului, că am în stomac două diamante mari cât pumnul tău. Dacă m-ai fi ucis,
ai fi ajuns bogat.
Înfuriat la culme, omul a blestemat pasărea. Îi era ciudă pe
el că fusese atât de nătâng și își plângea de milă.
- Prostănacule! a exclamat pasărea. Ți-am spus să nu regreți
niciodată nimic și tu regreți deja că mi-ai dat drumul! Ți-am spus să nu crezi
niciodată o absurditate, și tu m-ai crezut, deși poți să mă ții în palmă, când
am spus că am înghițit două diamante mari cât pumnul tău! Din cauza lăcomiei și
orbirii tale, nu vei putea să zbori niciodată în cer ca mine! |
Adevăr Divin
