www.FotoMars.ro

    1. Când încerc să obţin date, mă gândesc că adun aceste informaţii nu pentru mine, ci pentru o altă persoană. Asta mă ajută să privesc dovezile la rece, imparţial. Mă ajută să îmi las emoţiile deoparte.
    2. Câteodată, în timp ce încerc să adun date despre problema care mă îngrijorează, îmi imaginez că sunt un avocat care se pregăteşte să pledeze pentru cealaltă parte a chestiunii. Cu alte cuvinte, încerc să obţin toate datele care vin împotriva mea - toate datele care îmi prejudiciază dorinţele, toate datele cu care nu vreau să mă confrunt.
    Apoi scriu pe o foaie atât varianta mea, cât şi varianta cealaltă - şi, în general, descopăr că adevărul se află undeva între aceste două extreme.
    Iată ideea pe care încerc să o demonstrez. Nici eu, nici tu, nici Einstein, nici Curtea Supremă a Statelor Unite nu suntem atât de geniali încât să ajungem la o decizie inteligentă în privinţa unei probleme, fără să obţinem mai întâi datele. Thomas Edison ştia asta. Când a murit, avea 2.500 de caiete pline cu date despre problemele cu care se confrunta.
    Aşa că Regula nr. 1 pentru rezolvarea problemelor este: Obţine datele. Hai să procedăm la fel ca decanul Hawkes: nici măcar să nu încercăm să ne rezolvăm problemele fără să adunăm mai întâi datele într-o manieră imparţială.
    însă nici toate datele din lume nu ne vor aduce vreun folos dacă nu le analizăm şi le interpretăm.
    Am aflat pe pielea mea că este mult mai uşor să analizezi datele după ce ţi le notezi. Simplul fapt de a le scrie pe o foaie de hârtie şi a formula clar problema contează foarte mult pentru a ajunge la o decizie raţională. După cum spune Charles Kettering: „O problemă bine formulată este o problemă pe jumătate rezolvată."
    Dă-mi voie să îţi arăt cum funcţionează acest lucru în practică. întrucât chinezii spun că o imagine face cât o mie de cuvinte, ce-ar fi să îţi prezint un tablou despre un om care a pus concret în practică exact lucrurile despre care vorbim.
    Hai să luăm cazul lui Galen Litchfield, pe care îl cunosc de mai mulţi ani; este unul dintre cei mai prosperi oameni de afaceri din Orientul îndepărtat. Dl Litchfield se afla în China în anul 1942, atunci când japonezii au invadat oraşul Shanghai. Iată povestea lui, aşa cum mi-a spus-o când l-am invitat la mine acasă:
    „La scurt timp după ce japonezii au bombardat Pearl Harbor", a început Galen Litchfield, „au venit în număr mare în Shanghai. Eu eram administrator al companiei Asia Life Insurance din Shanghai. Ne-au trimis un «lichidator militar» – era, de fapt, un amiral – şi am primit ordin să îl asist pe acest om la lichidarea activelor noastre. Nu am avut ce face. Puteam să cooperez – altfel... Iar varianta «altfel...» însemna moarte sigură.
    Am făcut mecanic ce mi s-a spus, pentru că nu aveam altă alternativă. Dar erau nişte titluri de valoare, estimate la 750.000 de dolari, pe care le-am omis de pe lista pe care i-am dat-o amiralului. Am omis acele titluri de valoare pentru că aparţineau organizaţiei noastre din Hong Kong şi nu aveau nimic de-a face cu activele din Shanghai. Totuşi, m-am temut că aş fi în mare încurcătură dacă japonezii ar fi aflat ce am făcut. Şi curând au aflat.