4025 produse pe stoc
 |
|
 |
 |
|
 |
 |
|
 |
|
 |
|
 |
|
UN VIS DE‑O VIAȚĂ
Țup stătea pe marginea prăpastiei din buza pădurii.
Privea în jos și știa că, dacă ar fi căzut acolo, praful
s‑ar fi ales de
ea. Praful, nu alta! Dar nu avea de
gând să cadă. O, nu! Avea de gând să zboare! Visa
la acest moment de foarte mult timp
Probabil era
încă în ou atunci când și‑a imaginat
pentru prima
dată că zboară.
Inima îi bătea tare‑tare și din ochișorii care îi străluceau
de emoție două
lacrimi, ca două diamante, îi
alunecară pe lângă cioc. Nu erau lacrimi de durere
sau de tristețe, ci de
fericire și speranță. Un vânticel
blând sufla ușor, iar puiul
de ciocârlie îi sorbi cu
nesaț parfumul de
flori, de frunze, de toamnă. Simțea
că vântul o va lua pe aripile lui și‑o va ajuta să
zboare
sus, spre soare, departe, dincolo de prăpastie.
Micuța ciocârlie
trase încă o dată aer în piept,
adânc. Apoi își întinse
aripile și sări. Dar
atunci când
încercă să dea din aripi ca să se ridice spre cer
nu le
mai putu mișca! Deloc! Atârnau
ca două pietre grele
care o trăgeau spre fundul prăpastiei. Țup se prăbușea
și nimeni nu o mai putea salva. Îngrozită, închise ochișorii și se gândi
pentru ultima dată la Buhu-
Pădurii, la melcul Fulger, la corbul Tor, la bunul ei
prieten, Zăpadă, la curcanul Gelu, la frățiorii ei și la
La mama. Of, parcă îi auzea glasul care o striga:
Țuuup! Țu‑uuup! Hai sus!
Țup îi răspunse:
Mamă, pe cuvânt că sus încerc să ajung, dar nu
pot să mă ridic! Nu pot să îmi mișc aripioarele!
Dar mama ei insista:
Sus, Țup, sus! Hai,
trezește‑te!
Pardon?! Cum adică să mă trezesc?! Eu tocmai
cad pentru că nu îmi pot mișca aripile
Țuuup! Hai,
somnoroaso, sus, e prima zi de
școală!
Hopa
Stop!
Căderea în prăpastie se opri busc, ca într‑un desen
animat, iar Țup își dădu seama că... visase! Uaaa, ce
bine! Ce bineee! Visaseee! Gata, nu avea să se mai
facă praf pentru că nu exista nicio prăpastie
era
prima zi de școală!
Deschise ochii și văzu chipul
mamei, care‑i zâmbea.
Dormise la ea în cuib pentru
că urma o zi atât de importantă. Abia aștepta să vadă
școala, să își întâlnească
profesorii și colegii.
Înainte de a merge la culcare, mama îi pregătise
ghiozdănelul și uniforma,
apoi povestiseră despre
toate lucrurile minunate pe care urma să le învețe.
Țup voia să afle cât mai multe despre planeta noastră
și vietățile ei, despre
trecut și despre cum
toți,
împreună, putem crea un viitor frumos.
Mama o mângâia acum pe cap cu aripa ei moale.
Bună dimineața, iubita mea.
Ai visat ceva? Te
agitai în somn
Bună dimineața, mami! Da,
am avut un vis ciudat.
Am visat că încercam să zbor.
Mama o mângâie din nou și o privi adânc în
ochișori.
Țup, uneori nu
trebuie să ai aripi ca să poți zbura.
Lucrurile pe care le vei învăța la școală te vor
ajuta
să călătorești unde vrei
tu. Cu ochii minții vei putea
vedea orice loc din lume și vei întâlni ființe minunate.
La cum te știu, sufletul îți este pregătit pentru
orice aventură.
Da, mami, dar tot mi‑ar plăcea să pot zbura
de-adevăratelea, nu doar în vis. Și, știi, nici măcar
în
vis nu pot zbura.
Mama tăcu o clipă și apoi spuse: Țup, IMPOSIBIL
e doar un cuvânt, nu‑i așa? Să
nu uiți niciodată
asta, pentru că tu ești cea care ne‑a
dovedit‑o tuturor. Hai
acum, sus, se face târziu și, în
plus, cineva te strigă de minute bune în fața cuibului.
Un prieten
interesant.
Aaa, e Zăpadă. O să fim colegi de clasă.
Nu, nu e Zăpadă, pe Zăpadă îl știu și-l plac. E
altcineva.
Poartă fustă. Se tot agită, și‑o tot aranjează,
la
gât are mărgele și din când în
când scoate din ghiozdan
o oglinjoară în care se privește. Pe urmă gâlgâie
ceva ce nu înțeleg, se înfoaie
și iar se
aranjează
E o
pasăre mare și cu toate că
poartă fustă, nu pare fată.
E Gelu! spuse Țup, zâmbind cu
ciocul până la
urechi. Geluuu?! Ce mă bucur că vine și el la școală!
Știi, e mai mare decât noi. Adică, decât mine și
Zăpadă. Fug să mă spăl și să mă îmbrac!
Vin să te ajut, Țup! dădu mama să se ridice.
Mulțumesc, mami,
nu e nevoie, mă descurc singură!
răspunse Țup și o zbughi spre jumătatea de
nucă în care mama punea în fiecare dimineață rouă
proaspătă. Își spălă ochii,
ciocul și penele, își trase
repede uniforma cu fustiță de școlăriță, ciuguli câteva
semințe, își luă în spate ghiozdanul cu pachețelul pentru școală și dădu să fugă spre Gelu, care se foia
tot mai înfoiat.
Stai, Țup! Vin și eu cu tine! strigă mama. Doar nu
credeai că te las singură în prima zi de școală.
Nu, mami, nu credeam, dar tu poți ajunge în zbor
până la școală. Eu
merg cu Gelu pe jos. Curcanii nu
pot zbura prea mult, mai ales cei dolofani ca Gelu, îi
explică Țup mamei sale,
zâmbind. În plus, gândește‑te
cum se vede de jos, de pe pământ, un curcan cu
fustă care zboară.
Apoi îi făcu un semn cu ochiul și o zbughi în fața
cuibului.
COLEGUL CU FUSTĂ
Era o minunată zi de început de toamnă. Soarele
lumina vesel și‑și trimitea generos razele prin frunzișul
pădurii. Cântec de păsări și zumzăit de albine
se auzeau de peste tot, iar Țup era tare binedispusă.
Abia aștepta să ajungă
la școală. Gelu o
aștepta
învârtindu‑se pe loc și gâlgâind foarte agitat.
Bună dimineața, domnule
Gelu! Cât de tare mă
bucur că
Pișpirico, să nu
aud un cuvânt!
Ăăă
pardon?! Ce cuvânt?
Ai vreo problemă cu fusta mea?
Ăăă
nu. Ce problemă să am?
Crezi că cineva va avea vreo problemă cu fusta
mea? Apropo, arată bine? Țesătura e frumoasă? Pliurile
sunt drepte? Modelul imprimeului e extravagant,
dar nu țipător, nu‑i așa? Eu am făcut‑o! Sunt
designer, adăugă Gelu, și‑și umflă mândru uriașul
piept.
E minunată, domnule Gelu, felicitări, e o fustă
foarte drăguță. Dar nu mai sunteți prinț scoțian?!
Care‑i problema, pișpirico? Nu pot fi prințdesigner?!
Designer cu sânge albastru? Nobil?
Bineînțeles că pot,
chiar sunt. Așadar, nu‑i așa că
aceasta e cea mai grozavă fustă-masculină-de-școală
pe care ai văzut‑o?
Domnule Gelu, sinceră să fiu, e prima fustă‑masculină‑de‑școală
pe care o văd; dar da, e foarte drăguță.
Și important e să vă simțiți dumneavoastră
bine cu ea, adică în ea, fără să vă pese ce cred alții.
Totuși, de ce ați ales să purtați fustă, nu v‑au crescut
încă penele pe fun
ăăă
la coadă?
Ce treabă ai tu cu faptul că port eu fustă, pișpirico?
Port pentru că așa mă simt eu
bine și nu‑mi pasă
de ce cred alții! Uau, ce înțelept sunt! Trebuie să‑mi
notez replica asta!
Păi, tocmai v‑am spus‑o eu
Tu? N‑am auzit, eu o
gândisem și
Vrjjjuuum!
Un zgomot înfiorător care tot creștea și se mărea și
huruia și duduia ca un
tren rămas fără frâne se auzea
tot mai aproape, și îl întrerupse pe Gelu. Un fel de tornadă
nu prea înaltă ce ridica frunze și praf se îndrepta
cu o viteză uluitoare spre locul unde erau puiul de
ciocârlie și curcanul care începuse să gâlgâie agitat.
Dar vârtejul trecu fix pe lângă ei, îi zburli lui Țup
toate penele, îi ridică fusta lui Gelu de i se văzură, mă
iertați, chiloții cu inimioare roșii, iar apoi, din mijlocul
vârtejului, apăru un cap. Un cap chel, deasupra
căruia stăteau doi ochi telescopici și bulbucați. O
gură maaare strigă cât putu de tare:
Fetițo, nu mai stați la taclale ca babele la poartă,
că o să întârziați la școală! Și vă dau
avertisment!
Era domnul Fulger. Melcul Fulger. Care s-a îndepărtat
cu aceeași viteză cu
care apăruse.
Țup își aranjă
penele râzând în hohote și se întrebă
ce avertisment le‑ar putea da domnul Fulger. Gelu,
supărat că‑i fuseseră
deranjate pliurile fustei, zise
înciudat:
Melcul ăsta dus cu capul o să intre într‑o bună zi
într‑un copac. Și o să‑și facă bucăți‑bucățele cochilia,
o să devină un limax d‑ăla molâu ca un jeleu. Pe
mărgelele mele că ar trebui să avem un polițist în
pădure, să‑l amendeze
pentru că merge așa repede.
Uite, mi‑a deranjat
toate pliurile fustei; și le călcasem
perfect!
Lăsați, domnule
Gelu, la cât de bine ați croit
fusta, vă cade perfect peste chiloțeii ăia cu mânecuțe,
plini de
inimioare.
A apărut în: 2020- |
Fii primul care își spune opinia! |
 | Inteligența pozitivă De ce doar 20% dintre oameni și echipe își ating adevăratul potențial și cum îl poți atinge tu pe al tău |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Cele mai noi cărți ADEVĂR DIVIN
|
Noutăți pe site
|
Retipăriri
| |
|
 |
|
 |
|