Infidelitatea :. John M. Gottman, dr. Nan Silver :. Pagina de psihologie :. Editura Adevăr Divin (Detalii)

Infidelitatea
Cum să clădeşti încrederea şi să eviţi trădarea

Trădarea este secretul care stă în spatele oricărei relaţii ce eşuează. Şi se află acolo, chiar dacă partenerii nu sunt conştienţi de prezenţa ei. Dacă un soţ îşi pune mereu cariera mai presus de relaţia de cuplu, asta se cheamă „trădare". Când o soţie îşi încalcă în mod repetat promisiunea de a avea grijă de familia ei, tot despre „trădare" e vorba.

Autor: John M. Gottman, dr.
Autor: Nan Silver

Editura: Pagina de psihologie

Colecţia: Cei care stiu

Afişat de 22106 ori.

Cotaţie articol: Nespecificat (0/5; 0 voturi)
Neinspirat	Mediocru	Mediu	Bun	Excelent

	•Preţ raft:	50.00 RON

	•Reducere:	12%
	•Preţ site:	44.00 RON *

Contact

Descriere

Cuprins

Fragmente

Condiţii de livrare

Aşadar, iată adevărul despre cutia ce poartă eticheta „Agreabil". Continuă să existe chiar şi pe durata unui conflict, deşi e cam alunecoasă şi, prin urmare, greu de prins. Dacă în cuplul vostru există un nivel înalt de încredere, veţi avea acces în zona agreabilă şi pe parcursul unei neînţelegeri, mai exact în momentele critice (chiar dacă vor fi scurte). Asta vă va permite să aduceţi reparaţiile de rigoare şi să îndreptaţi discuţia într-o direcţie constructivă (sau măcar într-una mai puţin distructivă). Nu e nevoie să vă lipiţi pe faţă o mască imitând un surâs fericit, pentru ca relaţia voastră să prospere. (Oricum, n-ar avea niciun sens să faceţi asta, fiindcă este imposibil să te prefaci pe termen lung.) Dar dacă sunteţi capabili să micşoraţi focul ca să preveniţi incendiul, acesta e un semn că aveţi un indice al încrederii foarte robust. Şi invers, şlefuindu-vă abilitatea de a aduce reparaţii morale, puteţi mări nivelul de încredere existent între voi.

Plictisitoarea zonă neutră

    Dacă simţiţi tentaţia de a sări peste secţiunea aceasta, pe motiv că „neutru" sună banal, înseamnă că sunteţi pe cale să faceţi aceeaşi greşeală pe care au mai făcut-o înaintea voastră nenumărate cupluri şi mulţi terapeuţi. Fiindcă, pe durata unui conflict, zona „Neutră" nu e chiar de neglijat. Ca să fiu mai specific, descoperirile mele privind neutralitatea se numără printre cele mai incitante din tot studiul meu pe tema încrederii.
    Haideţi să ne imaginăm că lucraţi în televiziune ca regizor de platou şi le daţi indicaţii actorilor despre cum să joace următoarea scenă:
    Un cuplu căsătorit sade pe o bancă.
    Brianna: I-am spus mamei că ne ducem în vizită pe la ea mâine.
    Lew: Noi?
    Brianna: I-am promis.
    Lew: Mâine se joacă finala campionatului. Ar fi trebuit să mă întrebi mai întâi.
    Brianna: N-am mai fost pe la ea de mult.
    Lew: Tu te-ai dus şi săptămâna trecută.
    Brianna: Însă tu n-ai mers. Se simte singură. De ce nu poţi veni?

    Acum, aveţi următoarele variante: aţi putea să-i ghidaţi pe actori să-şi scuipe replicile în timp ce el trânteşte uşa, iar ea închide laptopul cu zgomot saaaau... aţi putea să le sugeraţi o mică giugiuleală, în timp ce-şi vorbesc. Singura abordare pe care n-o puteţi adopta (dacă vă pasă de audienţe) este cea în care ei îşi rostesc replicile ca şi cum ar discuta despre faptul că trebuie să mai cumpere nişte agrafe de hârtie - ar fi ceva teribil pentru orice televiziune.
    Numai că, în laborator, eu nu rescriu niciun dialog şi nici nu-i ghidez pe subiecţi cum să-şi interpreteze rolul din viaţa reală. Doar îi înregistrez şi îi analizez. Aşa, am descoperit că o seamă de cupluri rămân neutre în cea mai mare parte a unei discuţii în contradictoriu. Nu se omoară cu reparaţiile, dar nici nu par să aibă nevoie de ele. Semnalele fiziologice ne confirmă cât de imperturbabili rămân amândoi pe toată durata neînţelegerii. Nu există nicio creştere a pulsului sau a tensiunii. Iar limbajul trupului nu indică nimic - nici pozitiv, nici negativ. Şi nu, astfel de parteneri nu sunt plictisiţi unul de celălalt şi nici nu sunt indiferenţi în privinţa relaţiei. Spre deosebire de cuplurile nefericite, cele neutre sunt implicate şi reacţionează. Cu toate acestea, cei doi rămân calmi în vreme ce-şi ex¬primă dezacordul.
    În studiul nostru privitor la cuplurile de 40 şi, respectiv, 60 de ani, am constatat că partenerii fericiţi îşi petreceau în zona neutră cam 65% din momentele când se contraziceau, în comparaţie cu 47%, cât petreceau acolo cuplurile nefericite. Iar 12 ani mai târziu, cuplurile fericite îşi petreceau 70% din timp în paşnica zonă neutră. Aşadar, se poate spune că, pe măsură ce aniversările treceau, partenerii fericiţi erau tot mai puţin nevoiţi să-şi aline reciproc suferinţa. Iar feedbackul dat de ei ulterior, când au urmărit înregistrarea propriei discuţii, a evidenţiat faptul că se simţeau tot mai satisfăcuţi de postura neutră.
    Dacă filmuleţele respective ar fi fost postate pe internet, n-ar fi avut aproape nicio şansă să devină virale. Nimeni nu vrea să asiste la o discuţie banală, chiar nesărată - aş putea spune. Popularitatea oricărui reality show sugerează că telespectatorii sunt mai interesaţi să vadă scene cu replici sforăitoare, personaje care şi-au ieşit din minţi, după care (desigur) lacrimogene momente de siropoasă reconciliere. Partenerii care intră în terapie nu sunt (nici ei) imuni la astfel de tendinţe. Căci nimeni nu se dă în vânt după monotonie. Evident, partenerii vor să scape cât mai iute de agonia conflictului, ca să-şi regăsească magia de la început. Terapeutul e foarte probabil să fie de acord cu scopul lor, gândind ceva de genul: „Am nevoie ca, în timpul şedinţelor noastre, să examinez situaţia şi să aflu de ce sunt oamenii aceştia aşa de negativişti. După ce trecem de faza asta, relaţia lor se va întoarce cu 180 de grade, iar ei se vor îndepărta în mod natural de nesuferita zonă dezagreabilă şi vor ţopăi veseli pe tărâmul celor agreabili."

1. Devotamentul condiţionat

    Atitudinea predominantă în contextul acesta ar putea fi astfel formulată: „Sunt aici pentru tine... până când va apărea cineva mai de soi." Tyler şi Abby, despre care am vorbit în Capitolul 3, reprezintă exemplul clasic în această speţă. Astfel de parteneri flirtează, le fac ochi dulci străinilor sau trimit diferite semnale că sunt disponibili, chiar dacă nu merg până la capăt. Deoarece nu sunt total dedicaţi relaţiei, orice incident neprevăzut (de la o ceartă sau o gripă, până la stresul datorat jobului) poate diminua intimitatea şi sprijinul pe care celălalt îl primeşte. Şi nu e deloc neobişnuit ca partenerul trădat să creadă că exact aceşti declanşatori constituie problema reală („Se teme că nu va obţine promovarea aceea, la serviciu"), când, în realitate, superficialitatea devotamentului alimentează toate acele conflicte.
    Cuplurile pot agrea să-şi ia un angajament condiţionat, atunci când unul dintre cei doi este presat de alţii să se căsătorească, iluzionându-se că această mutare va adânci conexiunea dintre ei. Este aproape întotdeauna o greşeală să te căsătoreşti, când nu vrei să faci asta. E dificil ca un mariaj să reuşească, dacă e doar o încercare de a crea o legătură mai puternică, în loc să fie rezultatul unei astfel de legături. Iar zădărnicia devine tot mai evidentă, pe măsură ce trece timpul.
    Anna îşi amintea de prima ei căsnicie, care începuse să-şi arate adevărata faţă încă de pe vremea când soţul ei ezita să-şi întemeieze o familie. Iniţial, ea crezuse că nehotărârea lui se referea la faptul că nu era pregătit să devină tată. Însă când au început terapia de cuplu, s-a văzut clar că reţinerea lui avea de-a face cu lipsa de angajament faţă de ea. Până atunci, ea reacţionase cu un fel de neputinţă amestecată cu disperare, agăţându-se de el şi mai tare, speriată de ideea că va pierde ceea ce avea. Până când a reuşit să accepte că soţul ei niciodată nu fusese al ei cu adevărat. „Acum, că sunt recăsătorită şi am copii, mi-e uşor să mă uit în urmă şi să înţeleg că primul meu soţ niciodată nu a fost acolo pentru mine. M-a trădat exact ca şi cum ar fi dat curs tuturor flirturilor. Azi înţeleg ce înseamnă un angajament real din partea unui soţ."
    În unele cazuri de angajament condiţionat, partenerul necredincios nu-şi compară perechea cu altcineva, ci cu altceva. Deirdre şi iubitul ei, având o veche legătură, s-au căsătorit pentru ca el să poată fi inclus în asigurarea ei de sănătate. Cu toate acestea, ea se considera implicată într-o relaţie „pentru totdeauna". Apoi, soţul ei a dezvoltat o pasiune arzătoare pentru cultura chineză. Citea în timpul liber despre China, a învăţat dialectul mandarin, iar toate vacanţele şi le-a petrecut călătorind de-a lungul şi de-a latul Chinei. Când i s-a oferit un job care însemna o mare schimbare în carieră şi impunea ca el să se mute acolo, Deirdre n-a vrut să plece cu el. Soţul ei s-a dus oricum şi i-a trimit actele de divorţ. Acest cuplu a avut parte de zbucium fiindcă sistemul lor comun de valori s-a descompus. Partenerii care au o relaţie intimă ar trebui să fie deschişi în legătură cu ce anume consideră ei că reprezintă scopul şi semnificaţia vieţii lor împreună. Când cuplurile ignoră sau evită să discute despre chestiunile importante, ei se aleg cu un angajament superficial. Pentru a preveni aşa ceva, e necesar ca partenerii să-şi ia timpul necesar discutării obiectivelor şi visurilor fiecăruia, In loc să aştepte ca viaţa să le ofere prilejul de a face asta.

2. Aventura non-sexuală

Se întâmplă destul de frecvent ca între doi oameni să se formeze o prieteni platonică, atâta vreme cât se văd zi de zi. Unii se referă la asta ca fiind "camaraderia de la locul de muncă" şi glumesc amintind de „soţia/soţul de la serviciu", deşi se pot clădi astfel de legături şi la sala de fitness, în barul preferat sau la cafeneaua unde te opreşti zilnic. De asemenea, te poţi împrieteni cu cineva care are acelaşi hobby sau împreună cu care faci muncă Voluntară. Astfel de relaţii sunt, prin definiţie, non-sexuale, însă camarazii pot ajunge să afle în felul acesta detalii intime despre viaţa celuilalt. Să ai prieteni în diverse zone ale vieţii nu semnifică neapărat o trădare. Dar iată care e regula de aur după care ar trebui să vă ghidaţi: dacă credeţi că partenerul s-ar simţi incomod văzând interacţiunile voastre cu această persoană sau că s-ar supăra din cauza confidenţelor pe care i le-aţi făcut altcuiva, atunci apropierea voastră de respectiva persoană e periculoasă. Fiindcă deja inversaţi zidurile cu ferestrele, în casa voastră relaţională, pentru a vă ascunde noua prietenie. Dacă partenerul ar descoperi un e-mail revelator de la „celălalt", rezultatul ar avea acelaşi efect devastator ca descoperirea unui parfum străin în aşternuturile conjugale.
Margo a aflat de legătura non-sexuală a soţului ei atunci când au găzduit un picnic în curtea casei lor, la care au venit colegii lui (profesori la şcoala gimnazială în care lucra el). Ken niciodată nu povestise nimic despre Vicky, noua şefa a catedrei de matematică. Aşadar, imaginaţi-vă surpriza lui Margo, când femeia cealaltă a venit în casa lor ştiind deja cum se numea câinele familiei şi l-a mustrat pe acesta fiindcă îi rodea mereu lui Ken şosetele. Vicky părea să cunoască detalii intime despre viaţa privată a lui Ken. Ba chiar adusese prăjiturelele preferate ale copiilor.

A apărut în: 2020-10

Fii primul care îşi spune opinia!

e-Mail-ul dvs.

Numele dvs.

Mesajul:

	Bun venit! ( Autentificare \| Înregistrare )

www.FotoMars.ro