Adevăr Divin
Filocalia sfintelor nevoințe ale desăvârșirii, vol. V
Sfântul Petru Damaschi ♦ Sfântul Simeon
| Precum un iubitor de bogăție chiar dacă și-ar aduna nenumărate bogății nu se mai satură, ci ceea ce adaugă în fiecare zi îi sporește și mai mult pofta sau precum cineva tras de la o băutură prea dulce înainte de a se sătura își simte și mai aprinsă setea, așa și gustarea lui Dumnezeu nu cunoaște saturare sau sfîrșit niciodată. |
Stocurile se epuizează rapid, rezervă acest produs și hai la
librăria Adevăr Divin din Brașov, Str. Zizinului, nr. 48, pentru a-l prelua personal.
(Unele produse pot avea discount suplimentar în librărie.)
Vei fi contactat(ă) telefonic de un reprezentant divin.ro pentru confirmarea disponibilității, în intervalul Luni-Vineri orele 9:00 - 17:00, deci te rugăm să introduci un număr de telefon corect și actual.
Detalii:
| Precum un iubitor de bogăție chiar dacă și-ar aduna nenumărate bogății nu se mai satură, ci ceea ce adaugă în fiecare zi îi sporește și mai mult pofta sau precum cineva tras de la o băutură prea dulce înainte de a se sătura își simte și mai aprinsă setea, așa și gustarea lui Dumnezeu nu cunoaște saturare sau sfîrșit niciodată. Ci, cu cît se îmbogățește cineva cu această bogăție, cunoaște că este mai sărac. Acest fel de creștini nu-și au de la ei în cinste sufletul lor, ci, ca unii ce se umilesc pe ei, stau la dispoziția lui Dumnezeu și se socotesc pe ei slugi ale tuturor oamenilor. Și Dumnezeu se bucură mult de un astfel de suflet și se odihnește în el, pentru smerenia lui. Drept aceea, chiar dacă are cineva ceva sau s-a și îmbogățit, să nu-și închipuie prin aceasta că este ceva sau are ceva. Căci părerea de sine produce scîrbă înaintea lui Dumnezeu. Și aceasta l-a scos la început din rai pe omul care auzind: „Veți fi ca niște dumnezei" (Facerea III, 5), s-a semețit, bizuindu-se pe această nădejde deșartă. Gîndește-te cum Dumnezeul și Împăratul tău, și Fiul lui Dumnezeu S-a micșorat pe Sine chip de rob luînd, cum a sărăcit, cum s-a socotit cu cei fără de cinste, cum a pătimit. Iar dacă așa a făcut Dumnezeu, cum te fălești și te socotești ceva mare tu, care ești om alcătuit din sînge și trup care este pămînt și cenușă, și nu te-ai împărtășit de nimic bun, ci ești numai necurăție? Tu, dacă ești înțelept și mai mult decît atîta prin ceea ce ai primit de la Dumnezeu, zi: Nu e al meu ceea ce am, ci l-am primit de la Altul și slavă Lui că nu mi se ia ceea ce mi s-a dat. Astfel socotește tot binele al lui Dumnezeu, iar tot răul al slăbiciunii tale.“ |
Cuprins:
SFÎNTUL PETRU DAMASCHIN |
Fragment:
Frica ce se naște din credință și e una cu prima fericire îl
îndeamnă pe om la înfrînările trupești. Ea produce plînsul, ca a doua fericire,
și tot ea naște contemplații. De aceea se poate și alterna ordinea lor, și în
loc să se spună că fericirile nasc contemplațiile se spune că cele din urmă le
produc pe primele. Petru Damaschin, cerînd monahilor să se liniștească (prima
faptă trupească), continuă: „Ca Dumnezeu să vadă hotărîrea lor și să le
dăruiască lor odihnă prin cunoștința duhovnicească și așa să ajungă și la
meditarea primei contemplații (vederi sau intuiții), spre a cîștiga zdrobirea
negrăită a sufletului și a ajunge săraci cu duhul, și astfel urcîndu-i treptat
la celelalte contemplații, să-i învrednicească de păzirea fericirilor“.
Iar vîrful acestui urcuș săvîrșit pe trei planuri împletite coincide cu
ajungerea la fericirea a șaptea, „la pacea gîndurilor“, care este
locul lui Dumnezeu (Cartea întîi, cap. 9, text grec, p. 20). |