Prima pagină - Suflet de porțelan
Top 50 vânzări | Noutăți pe site | Cărțile ADEVĂR DIVIN | Discount până la 50%! | În viitor | Contact 
 Top 50 vânzări 
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
Cumpărături
Coșul este gol
3705 produse pe stoc
  Domenii
  • Alimentație și naturism
  •   - Agricultură
      - Diete
      - Fitoterapie
      - General
      - Grupele sanguine
      - Medicina naturistă
        - General
        - Homeopatie
        - Valeriu Popa
      - Hrană vie
      - Vindecarea cancerului
      - Vindecarea diabetului
  • Dezvoltare personală
  •   - Automotivare
      - General
      - Eneagrama
      - Legea atracției
        - Colecția Secretul
        - General
      - Meditație, mindfulness
      - Relații
      - Sănătate
      - Suflet și spirit
  • Divinație
  •   - Chiromanție
      - General
      - Grafologie
      - I Ching
      - Interpretarea viselor
      - Morfopsihologie
      - Numerologie
      - Simbolistică
      - Tarot
  • Ezoterism
  •   - Alchimie
      - Călătorii astrale
      - Fizica cuantică
      - General
      - Magie
      - Metafizică
      - Rozicrucienii
      - Societăți secrete
      - Spiritism
  • Filozofie
  • Inițiere spirituală
  •   - Copiii cei noi
      - General
  • Inspirație divină
  • Învățături spirituale
  •   - Astrologie
      - Feng Shui
      - General
      - Mudra-e și Mantra-e
      - Tao
      - Șamanism
      - Știință
      - Zen
      - Yoga
  • Maeștri spirituali
  •   - Edgar Cayce
      - General
      - Gurdjief
      - Jakob Lorber
      - Kahlil Gibran
      - O. M. Aïvanhov
      - Osho
      - Masaru Emoto
      - Paulo Coelho
      - Peter Deunov
      - Ramana Maharshi
      - Ramtha
      - Rudolf Steiner
      - S. N. Lazarev
  • Mister
  •   - Anul 2012, 2013 și după ;-)
      - Civilizații dispărute
        - General
        - Atlantida
      - Conspirații
        - General
        - Jan van Helsing
      - General
      - Montauk
      - OZN-uri
      - Piramide
  • Muzică pentru suflet
  •   - Gheorghe Iovu
      - Frederic Delarue
  • Prosperitate și succes
  •   - Bani
      - General
      - Prosperitate
      - Succes
  • Psihologie
  •   - Autism
      - Constelații familiale
      - General
      - Hipnoză
      - Limbajul trupului
      - Metoda José Silva
      - NLP
      - Parenting
      - Psihogenealogie
      - Psihoterapie
      - Puterea cuvintelor
      - Puterea gândului
  • Religie
  •   - Budism
        - Dalai Lama
        - General
        - Hinduism
        - Învățături din Tibet
      - Creștinism
        - Apostoli
        - Arsenie Boca
        - Calendare
        - Evanghelii
        - General
        - Iisus Hristos
        - Învățături ale părinților români
        - Muzică religioasă
        - Nicolae Steinhardt
        - Sfinți
      - General
      - Islamism
      - Iudaism (Kabbala)
      - Shintō
  • Spiritualitate
  •   - Curs de Miracole
      - Dacii
      - General
  • Terapii complementare
  •   - Acupunctură
      - Aromaterapie
      - Atingere Cuantică
      - Ayurveda
      - Bioenergie
        - Aura umană
        - Chakre
        - Corpuri subtile
        - General
      - Cristaloterapie
      - Cromoterapie
      - EFT (Tehnici de Eliberare Emoțională)
      - Gestalt
      - General
      - Hidroterapie
      - Kinetoterapie
      - Magnetoterapie
      - Masaj
      - Meloterapie
      - Qi Gong
      - Radiestezie
      - Reflexologie
      - Reiki
      - Remediile florale Bach
      - Su Jok
      - Terapia craniosacrală (TCS)
      - Urinoterapie
  • Viața de după moarte
  •   - Entități
      - General
      - Viețile anterioare
  • Vindecare spirituală
  •   - General
      - Karma
      - Îngeri
      - Spiritele naturii
      - Theta Healing
  • Și altele...
  •   - Biografii
      - Cărți de colorat
      - Cărți pentru copii
        - General
        - Preșcolari
        - Religioase
      - Eseistică
      - General
      - Ficțiune
      - Hobby / Timp liber
      - Istorie
      - Memorii
      - Non Ficțiune
      - Poezie
      - Reviste
      - Romane
      - Suport de pahar
    - Top 50 vânzări
    - Noutăți pe site
    - Cărțile ADEVĂR DIVIN
    - În viitor
    - Lista produse
      Despre noi
    • Contact
    • Datele firmei
      Site-uri prietene
    Abraham-Hicks.com
    Reiki - Aurelian Curin
    Cursuri și Terapii cu Daniela Cumpănici
    Psiholog Elisabeta Vultur
    Artist fotograf:
    portret, studio, evenimente în Brașov

    www.FotoMars.ro

     
     
    Suflet de porțelan

    » Coperta
    Deseori apreciem prea puțin ce avem deja și ne gândim prea mult la ce nu avem, la ce ne lipsește sau la ce credem noi că ne lipsește pentru a fi împliniți, pentru că mereu credem că ne lipsește ceva, deși avem tot ce ne trebuie.
    Afișat de 1747 ori.
    Cotație articol: Nespecificat (0/5; 0 voturi)
    NeinspiratMediocruMediuBunExcelent



    •Preț raft:45.00 RON
    •Reducere:10%
    •Preț site:40.50 RON *
    Contact
    Descriere Cuprins Fragmente Condiții de livrare

    Joi, 27 martie 2014

    E ora 06:00 și îmi sună alarma de la telefon, la fel ca în

    fiecare zi din cursul săptămânii. O opresc și mă ridic rapid

    din pat, mult mai rapid ca în alte zile. Îmi urmez rutina

    de dimineață, iar apoi mă îmbrac cu hainele pe care mi le

    pregătisem cu o seară în urmă: blugii albaștri preferați,

    pe care mi-i cumpărasem luna trecută, un tricou alb cu

    câteva perluțe aurii așezate în zona pieptului, o cămașă

    neagră căreia nu i-am încheiat nasturii, ci doar i-am legat

    marginile de jos în zona șoldului, iar pe deasupra am luat

    hanoracul alb de la Carmen. Bineînțeles că mi-am pus

    și nelipsitele mele brățări, lănțișorul cu biluță albastră și

    cerceii preferați, cu steluțe aurii, pe care mi-i cumpărase

    familia de turci la care am stat anul trecut. Nu puteam să

    mă lipsesc de puțin fond de ten și de rimel. Am ieșit din

    baie, iar tata tocmai se încheiase la geacă.

    —

    Serviciu ușor, tăticule! Și o zi ușoară! i-am spus zâmbind larg.

    —

    Mulțumesc frumos! O zi frumoasă să ai! a replicat

    el, iar apoi a plecat.

    E aproape 7 fără un sfert și nu îmi vine să cred că m-am mișcat atât de repede. Trebuie să recunosc că, de obicei, sunt mai leneșă dimineața. M-am încălțat, mi-am

    mai verificat încă o dată geanta, posibil să fie a zecea

    oară când o fac, dar tot timpul sunt atentă să nu uit nimic

    și cred că ăsta este un lucru bun.

    —

    Mami, eu plec! Serviciu ușor! am strigat de pe hol.

    —

    Deja?! a replicat, abia trezită din somn.

    —

    Da! E aproape 7, ar trebui să te pregătești și tu.

    —

    Bine, bine! De obicei pleci după 7.

    —

    Astăzi am fost mai rapidă. O zi frumoasă!

    —

    La fel și ție!

    Am ieșit din scara blocului, iar Magda tocmai

    ajunsese.

    —

    ’Neața, soare! mi-a spus plină de zâmbet.

    —

    Bună dimineața și ție, fată dragă! Mă bucur că ești

    mai vioaie!

    Magdei i-a murit bunicul de la Botoșani săptămâna

    trecută și abia aseară s-a întors acasă. Am vorbit la

    telefon cât a fost plecată și i-am simțit toată durerea din

    glas. E al naibii de greu când pierzi pe cineva drag, iar

    mai devreme sau mai târziu toți trecem prin asta. Ba

    mai mult, într-o zi vine chiar și rândul meu, și al tău,

    și al tuturor celor din jur să fim cei ce pleacă. Ăsta-i

    cursul chestiei pe care noi o numim viață. Asta-i creația

    bărbosului de sus. Întâi ne naștem, creștem, explorăm,

    ne cultivăm. Apoi legăm prietenii care capătă cele mai

    frumoase sentimente, ne căsătorim, plantăm inimi,

    pe care le creștem și încercăm să le insuflăm cea mai bună variantă a noastră, cele mai înalte aspirații și cele mai înalte principii. Între timp mai și suferim. Unii mai

    puțin, alții mai mult sau chiar prea mult. Oricum ar fi,

    toți suferim. Toți avem ceva care ne macină, ne apasă,

    ne rănește, ne doare, ne ustură, ne arde, ne termină lent,

    dar sigur. Dar, sinceră să fiu, cred că fără suferință viața

    ar fi prea plictisitoare și lipsită de sens. Bineînțeles,

    totul cu măsură! Dacă nu ar fi suferința, nu am învăța cu

    adevărat cum să-i prețuim pe cei dragi și, mai ales, cum

    să prețuim darul de la Dumnezeu: viața.

    Cred că toți avem nevoie de un duș rece care să

    ne pună pe direcție, să ne arate cât de importante

    sunt lucrurile mici, cât de importantă e atingerea unei

    persoane dragi, cât de important e că ne mișcăm, că

    simțim, vedem, auzim, interacționăm, și, până la urmă,

    cât de important e că trăim. Acum, depinde de noi dacă

    vedem la momentul potrivit toate aceste lucruri, care

    aparent par mici, dar în esență sunt extrem de mari

    sau ajungem să le vedem atunci când nu mai deținem

    controlul lor. În final, plecăm. Și plecăm, deseori, lăsând

    urme adânci în sufletele celor dragi.

    Astăzi ar fi trebuit să merg la școală și să o sărbătoresc,

    alături de colegi, pe doamna dirigintă, dar Magda m-a

    rugat să merg cu ea ca să se întâlnească cu Alex, băiatul

    cu care conversa de ceva vreme. Am ales să merg cu ea

    știind că nu voi pierde prea multă materie, mai ales că se

    apropie

    Săptămâna altfel

    și, cu siguranță, mai erau lucruri de discutat despre activitățile programate pentru atunci,

    mai ales despre mult așteptata săritură cu parapanta.

    Chiar și eu așteptam cu nerăbdare acea săptămână,

    pentru că fiecare ieșire cu clasa era fenomenală. Și asta,

    nu doar pentru că noi, elevii colectivului clasei a VII-a B,

    suntem cele mai tari gărgărițe – așa cum îi plăcea dirigăi

    să ne spun㠖 , ci și pentru că avem cea mai super, mega, ultra de gașcă dirigintă.

    —

    Și... cum ești astăzi? am întrebat-o pe Magda, în

    timp ce înaintam spre stația de autobuz.

    —

    Sunt mai bine! M-am mai obișnuit cu ideea...

    nu tu ziceai că toți murim într-o zi și că nu ne putem

    împotrivi? Asta este, nu mai pot face nimic pentru a-l

    aduce înapoi. Oare să coborâm la Precista?

    —

    Păi, cam pe unde ziceai că trebuie să ajungem?

    —

    „Extaz“, așa se numește cafeneaua. Zicea Alex că

    e aproape de catedrala catolică, spre pasajul ăla din care

    ieși în centru.

    —

    Putem coborî la Precista sau la Economic. Hai la

    Economic!

    —

    Bine. Apropo, zicea și că vine cu un coleg, cu un

    prieten bun.

    —

    Ok.

    —

    Îți mulțumesc că vii cu mine și că îmi ești aproape

    mereu!

    —

    Pentru asta există cea mai bună prietenă, nu?

    —

    Îmbrățișare? —

    Îmbrățișare!

    Ne-am strâns în brațe și am urcat în autobuz. Am

    prins chiar și locuri libere, așa că ne-am așezat. Era

    nefiresc de gol autobuzul pentru ora 07:30, când, de

    obicei, ne călcam în picioare. Probabil mulți au început

    să simtă mirosul vacanței de Paște, care va începe în

    trei săptămâni, ori astenia de primăvară începe să facă

    ravagii în rândul elevilor dornici de mersul la școală.

    Lipseau din autobuz chiar și bătrânelele, care își doreau

    să ajungă primele în piață ca să se asigure că nu pierd

    cele mai proaspete produse.

    —

    De ce îți vine să râzi? o întreb pe Magda.

    —

    Mă gândeam...

    —

    La? Zi-mi, fată, și mie, să râd și eu!

    —

    Nu-i așa că Alex e drăguț?!

    —

    Ce întrebare e asta? am început să râd.

    —

    Haide, Andreea! Spune ceva!

    —

    Băi, fată, nu știu! Nu este stilul meu. Și nici măcar

    nu îl cunosc. Tu ai vorbit cu el, nu eu!

    —

    Bine, fată... voiam și eu o părere de la cea mai

    bună prietenă, dar văd că n-are cine să mi-o dea.

    —

    Nu este stilul meu! i-am spus la ureche, râzând.

    —

    Bine că ție îți plac numai ăia cu ochi albaștri,

    ceilalți nu-s buni! a replicat ea pe un ton supărăcios.

    —

    Magda, nu-i chiar așa! Toți ne diferențiem. Eu

    am unele principii și criterii, tu altele. Mie îmi place un anumit gen de băiat, ție altul. Suntem unici. Ție trebuie să îți placă, nu mie. Oricum, tu ești aia mai mare și ar

    trebui să știi asta. Nu e ca și cum ăsta ar fi primul cu care

    te întâlnești.

    —

    Bine, bine. Nu te supăra acum.

    —

    Bine. Uite, o să vorbesc și eu cu el, iar apoi îți voi

    spune și părerea mea generală. Asta ca să dormi bine la

    noapte. Iar acum, hai să coborâm!

    Am vorbit întruna, iar timpul a trecut foarte repede și

    în mai puțin de 15 minute ajunsesem la Economic. Era

    cald afară, poate prea cald pentru o dimineață de sfârșit

    de martie. De fapt, toată luna a fost tare cald și frumos.

    —

    Am primit mesaj. Mi-a zis că au ajuns! a adăugat

    Magda

    —

    Bine, zi-i că ajungem și noi în maximum 10

    minute.

    Am avut ceva de mers până la cafenea și, spre norocul

    nostru, am găsit-o foarte repede. Trecusem de zeci de ori

    prin zona aceea, dar habar n-aveam că există. Vizavi este

    o covrigărie tare bună și mai mereu mă opream să iau

    covrigi de acolo. Am intrat în „Extaz“, Magda prima, iar

    eu în urma ei. Băieții jucau biliard. Cum ne-au văzut, au

    lăsat tacurile pe masă și au venit spre noi.

    —

    Bună! Se pare că ați găsit, a spus Alex.

    —

    Hei! Bineînțeles, suntem fete descurcărețe! a spus

    Magda zâmbind.

    —

    El este Cătălin, colegul și prietenul meu, a adăugat

    Alex. —

    Magda, încântată! au dat mâna formal. Ea este

    Andreea, prietena mea cea mai bună.

    După ce am făcut și eu cunoștință cu cei doi, ne-am

    așezat la o masă și am început să vorbim, bineînțeles

    că Alex și Magda mai mult. Habar n-aveam despre ce

    vorbeau, doar le auzeam vocea pe fundal, în timp ce cu

    o mână butonam telefonul, iar cu cealaltă mestecam în

    ceșcuța cu cappuccino.

    —

    Andreea...

    —

    Da?!

    —

    Am vorbit doar eu și Magda, iar Cătălin s-a mai

    băgat și el puțin. Spune-ne ceva și despre tine, mi-a spus

    Alex.

    —

    Ce ai vrea să afli?

    —

    Orice!

    —

    Păăăăi.... învăț în Alecsandri. Am 13 ani. Sunt

    într-a șaptea. Dansez într-un ansamblu de dansuri

    populare. Îmi place să călătoresc. Albastru e culoarea

    mea preferată. Șiiii... nu mai știu. Mai întreabă-mă tu!

    —

    Nu cred! Ai 13 ani?! m-a întrebat Alex foarte

    mirat, iar Cătălin a repetat întrebarea la fel de mirat.

    —

    Da! Știu că par puțin mai mare, dar da, am 13 ani.

    De fapt, în mai puțin de cinci luni împlinesc 14.

    —

    Ah, deci ai aproape 14.

    —

    Mda, am crezut că a avut Magda grijă să mă

    prezinte. De obicei, așa face. Uneori chiar nici nu știu ce

    zice, am spus chicotind. —

    Nu, chiar nu mi-a spus nimic despre tine. Doar

    mi-a dat facebook-ul tău după ce mi-a zis că veți veni

    împreună, a adăugat Alex pe un ton serios.

    —

    Bineee. Drăguț telefon! Pot să mă uit?

    —

    Sigur!

    I-am luat telefonul de pe masă și m-am uitat puțin la

    el. Era într-o husă, tip carte, de culoare neagră și părea

    mai mare decât al meu. De fapt, chiar era mai mare. Ce

    frumos se vede Candy Crush pe ăsta! mi-am spus în

    gând.

    —

    E interesant! Îmi place telefonul tău! Acum, dacă

    tot ai aflat câte ceva despre mine, spune-mi și tu ceva

    despre tine.

    —

    Am 16 ani, împlinesc 17 în toamnă. Învăț în

    Sportiv. Am permis. Conduc și îmi place asta.

    —

    E maestru pe șosele, a adăugat Cătălin râzând.

    —

    Stai, stai puțin! Cum adică ai permis? Ce fel de

    permis? l-am întrebat eu foarte surprinsă.

    —

    Permis auto. Conduc o mașină tip Smart. Oricine

    poate să o facă după 16 ani.

    —

    Chiar? Ce tare! Nu știam că există așa ceva.

    —

    Da, există! Ce vreți să mai beți? a întrebat el,

    părând destul de amabil.

    —

    Eu, nimic, mulțumesc! Sucul și cappuccino-ul

    sunt suficiente. Am uitat să îți spun că îmi place să ascult

    muzică. Așa că, îmi voi pune căștile, iar voi continuați-vă

    discuția, nu mă băgați în seamă. Mi-am scos căștile din geantă, mi le-am fixat în

    urechi și am dat volumul la maxim. Am închis ochii

    gândindu-mă la părerea pe care i-o datoram Magdei.

    Alex părea un tip obișnuit, destul de simplu, chiar de

    treabă, fără pretenții. Gândindu-mă la principii, dacă el

    este în Sportiv, cu siguranță nici cartea nu-i prea place

    și nici aspirații mari nu pare să aibă, iar Magda este fix

    în aceeași situație, deci s-au găsit. Volumul melodiei a

    scăzut brusc. Primisem un mesaj.

    Măgduța: Fată, spune și tu ceva!!

    Eu: Ce e?!

    Măgduța: E tare frumos! Îmi place maxim de el!!

    Eu: Și ce să fac eu?

    Măgduța: Nu știu...

    Magda era prietena mea cea mai bună, era omul cu

    care împărțeam orice, omul în care aveam cea mai mare

    încredere, omul pe care îl divinizam și omul pentru

    care aș fi făcut orice... și chiar am făcut. Deși era cu doi

    ani mai mare ca mine, ne înțelegeam perfect. În ciuda

    faptului că eram două personalități total opuse, reușeam

    cumva să ajungem pe aceeași lungime de undă. Ne știam

    de vreo cinci ani, fusesem vecine, iar după ce s-a mutat,

    am continuat să ne vedem.

    Părinții ei au divorțat de foarte mult timp. A fost

    despărțită chiar și de sora ei mai mică, Georgiana. Magda

    a rămas cu taică-su, iar Georgiana, cu maică-sa, dar, de

    fapt a ajuns să stea cu bunicii de la Botoșani, pentru că mama ei a plecat în Italia, unde a mai făcut o fetiță, care

    a ajuns tot la Botoșani. Magda a fost privată de dragostea

    unei mame și nu a avut cine să o învețe ce este bine și

    ce nu. Nici taică-su nu a fost un exemplu prea bun. A

    mai schimbat încă două femei de când l-am cunoscut eu

    și era genul de bărbat închis, chiar inabordabil. Cumva

    fusesem afectată de povestea ei și simțeam nevoia de a-i

    fi aproape. Părinții mei nu prea au avut tangențe cu tatăl

    Magdei, ba mai mult, nu erau deloc încântați de faptul

    că aveam o așa relație bună cu Magda și mereu aveam

    discuții cu ei pe tema aceasta. Când încă eram vecine,

    orice făcea mama bun, îi duceam și ei și o chemam

    de fiecare dată când eram singură acasă să mâncăm

    împreună. Ne-am certat de nenumărate ori, iar la ultima

    ceartă îmi promisesem să nu mai vorbesc vreodată cu ea

    pentru că îmi greșise și îmi greșise chiar urât, urât de tot,

    dar până la urmă, ne-am împăcat. Să fie oare destinul ăla

    de care se spune că nu te poți da din calea lui?!

    Mi-am scos căștile și am zis să mă alătur conversației

    lor. Râdeau toți.

    —

    De ce râdeți? Spuneți-mi și mie, că vreau și eu să

    râd! am spus zâmbind.

    —

    Cătălin îmi povestea despre cum conduce Alex,

    despre cât de catastrofă e! a replicat Magda râzând.

    —

    Eii, nici chiar! Ziceam că uneori face curse prin

    oraș cu o viteză foarte mare, de am senzația că suntem la

    raliu, dar în rest e ok. E foarte atent! a adăugat Cătălin.

     


    A apărut în: 2020-

    Fii primul care își spune opinia!

    e-Mail-ul dvs.
    Numele dvs.
    Mesajul:


     Cele mai noi 9 articole la ,,Dezvoltare personal㓠-> ,,Suflet și spirit“ 
    Putere, libertate și grație divină
    Să ne hrănim din sursa fericirii veșnice
    Despre încredere
    Adevăruri biblice prin care îți poți descoperi potențialul
    Suflete curajoase
    Ne planificăm încercările vieții înainte de a ne naște?
    Atrage ajutorul Divin
    Decodifică secretele ascunse ale vieții
    Vezi toate articolele de la domeniul ,,Dezvoltare personal㓠-> ,,Suflet și spirit“
     Cele mai noi 6 articole la Editura: Creator  
    De vorbă cu mine însumi
    Puterea interioară și cum să o folosim
    Vezi toate articolele de la Editura: ,,Creator“


    Cele mai noi cărți ADEVĂR DIVIN

    Noutăți pe site


    Retipăriri

     
     
    Executat în 1.2974 secunde
    Sugestie: Apăsați CTRL+D pentru a adăuga acest site la favorite.