www.FotoMars.ro

Reperele experienţiale pe parcursul meditaţiei au fost concepute în mod concret. De exemplu, concentrarea începe cu o simplă atenţie acordată respiraţiei (sau oricăruia dintre cele peste patruzeci de puncte de focalizare sugerate, asemănătoare unor pete de culoare - pentru a-ţi concentra mintea). Pentru începători, acest lucru înseamnă paşi de dans nesiguri între o concentrare maximă şi o minte rătăcitoare.
La început, fluxul de gânduri ia forma unei cascade şi, din această cauză, câteodată, începătorii se simt descurajaţi deoarece au senzaţia că nu-şi mai pot controla mintea. De fapt, felul în care percepem torentul de gânduri pare să se datoreze unei atenţii acordate stării noastre naturale, ceea ce culturile asiatice numesc „minte de maimuţă", pentru că este caracterizată de o frenezie aleatorie.
Pe măsură ce reuşim să ne concentrăm mai intens, gândurile rătăcitoare dispar în loc să ne tragă după ele pe aleile lăturalnice ale minţii. Fluxul gândurilor curge mai încet, ca un râu, şi, în final, ajunge să se calmeze într-un lac liniştit, după cum o veche metaforă ne spune să ne liniştim mintea prin meditaţie.
Concentrarea susţinută, notează manualul, aduce primul semn major de progres, „concentrarea de acces", în care atenţia rămâne fixată pe ţinta aleasă, fără să rătăcească. Odată cu acest nivel de concentrare vin sentimentele de încântare şi calm şi câteodată fenomenele senzoriale cum ar fi flash-urile de lumină sau senzaţia de uşurare a corpului.
„Accesul" presupune să fii la limita concentrării totale, concentrarea maximă numită jhana (înrudită cu samadhi din sanscrită), în care fiecare şi toate gândurile care distrag atenţia dispar. În jhana, mintea se umple cu o imensă încântare, beatitudine şi o concentrare care nu pot fi nicicum stânjenite.
Visuddhimagga enumeră mai mult de şapte niveluri de jhana, progresul fiind marcat de trăirile subtile succesive de încântare şi extaz, precum şi de o stare de detaşare mai intensă, împreună cu o concentrare mai mare şi obţinută fără efort. În cazul ultimelor patru niveluri, chiar şi în extaz, o senzaţie relativ puternică se eliberează, lăsând în urmă doar concentrarea neştirbită şi liniştea. Cel mai înalt punct al acestei conştiinţe mai rafinate care implică o asemenea conştientizare este o jhana „nici a percepţiei, nici a nonpercepţiei".
În timpul lui Gautama Buddha, concentrarea din timpul samadhi era considerată un fel de autostradă a eliberării pentru yoghini. Legenda spune că Buddha a practicat această metodă cu un grup de asceţi, dar a abandonat-o şi a descoperit o variantă mai bună a meditaţiei: analiza profundă a însăşi mecanicii conştiinţei.
Jhana singură, se spune că a afirmat Buddha, nu este calea către o minte liberă.