12 reguli de viaţă :. Jordan B. Peterson :. Trei :. Editura Adevăr Divin (Detalii)

12 reguli de viaţă
Un antidot la haosul din jurul nostru

Într-o lume în care structura familiei este în colaps, educaţia este adesea impregnată de ideologie, iar societatea politică a ajuns să fie periculos de polarizată, cele 12 Reguli de viaţă oferă un antidot: redescoperirea vechilor adevăruri şi valori, care ne pot ajuta, în plină epocă relativistă, să ducem o viaţă mai bună, mai luminoasă, mai chibzuită.

Autor: Jordan B. Peterson

Editura: Trei

Colecţia: Psihologie practică

Afişat de 22207 ori.

Cotaţie articol: Nespecificat (0/5; 0 voturi)
Neinspirat	Mediocru	Mediu	Bun	Excelent

	•Preţ raft:	59.00 RON

	•Reducere:	25%
	•Preţ site:	44.25 RON *

Contact

Descriere

Cuprins

Fragmente

Condiţii de livrare

În timp, natura are de unde să aleagă. Această teorie, aşa cum se afirmă adesea, pare să explice continua modificare a formelor de viaţă de-a lungul eonilor. Dar mai există o întrebare ce pândeşte de după colţ: cât este „natură" din „selecţia naturală"? Ce anume este „mediul" la care se adaptează animalele? Facem multe presupuneri despre natură — despre mediu — iar presupunerile noastre au efecte. Mark Twain spunea cândva: „Nu ceea ce nu ştim ne bagă în belea, ci ceea ce ştim prea bine, când de fapt lucrurile stau altfel decât credem noi".
În primul rând, e facil să presupui că „natura" ar fi ceva static, prede-finit. Nu este aşa: cel puţin nu într-un sens simplu. Este statică şi dinamică în acelaşi timp. Mediul — natura care selectează — se transformă la rândul lui. Faimosul simbol yin şi yang al taoismului sintetizează frumos toate acestea. Fiinţa, ceea ce, pentru taoişti, e totuna cu realitatea însăşi, este compusă din două principii opuse, traduse adesea ca feminin şi masculin sau, îngustând perspectiva, ca femelă şi mascul. Totuşi, yin şi yang pot fi mai bine înţelese ca haos şi ordine. Simbolul taoist este un cerc în care sunt închişi doi şerpi, fiecare muşcând din coada celuilalt. Şarpele negru, haosul, are un punct alb pe cap. Pentru că haosul şi ordinea sunt interschimbabile, într-o veşnică juxtapunere. Nu există nimic atât de sigur, încât să nu cunoască variaţie. Soarele însuşi trece prin cicluri de instabilitate. În aceeaşi logică, nu există nimic atât de mobil, încât să nu poată fi fixat. Orice revoluţie produce o ordine nouă. Orice moarte este, simultan, o metamorfoză.
Perceperea naturii ca întru totul statică produce erori foarte serioase de înţelegere. Natura „selectează". Ideea de selecţie implică principiul adaptării. De fapt, ceea ce este „selectat" este tocmai „adaptarea". Adaptarea, „fitness"-ul, este probabilitatea ca un organism să lase urmaşi (adică să-şi propage genele pe axa timpului). A fi „adaptat" presupune, aşadar, o potrivire între trăsăturile organismului şi cerinţele mediului. Atunci când aceste cerinţe sunt conceptualizate ca pe ceva static — când natura este gândită ca eternă şi neschimbătoare —, evoluţia devine o serie nesfârşită de îmbunătăţiri lineare, iar adaptarea devine ceva ce poate fi aproximat tot mai precis în timp. Ideea victoriană de progres evoluţionist, încă influentă în cultura noastră, ideea după care omul stă aşezat pe o culme, este o consecinţă parţială a acestui model teoretic al naturii. Un model care introduce ideea eronată de destinaţie a selecţiei naturale (de adaptare crescută la mediu), care poate fi conceptualizată ca punct fix.
Dar natura, agentul selector, nu este un selector static. Natura ia forme diferite în funcţie de ocazie. Natura variază ca o partitură — ceea ce explică, parţial, de ce muzica oferă sugestii ale unui sens profund. Pe măsură ce mediul care susţine o specie se transformă şi se modifică, abilităţile care asigură succesul unui individ la nivel de supravieţuire şi reproducere se vor modifica la rândul lor. Prin urmare, teoria selecţiei naturale nu afirmă că o creatură „adaptată" este cea care ajunge tot mai aproape de o formă ideală, prescrisă de mediu. E mai curând un dans al creaturilor cu natura, chiar dacă unul mortal. „În regatul meu, spune Regina Roşie din Alice în Ţara Minunilor, trebuie să alergi cât poţi de tare doar ca să stai pe loc." Niciun organism care stă pe loc nu poate triumfa, oricât de bine dotat ar fi.
Natura nu e nici, simplu spus, dinamică. Unele lucruri se modifică rapid, dar ele sunt cuprinse în altele care se modifică mai puţin alert (muzica respectă adesea şi această lege). Frunzele se modifică mai rapid decât copacii, iar copacii mai rapid decât pădurea. Vremea se modifică mai rapid decât clima. Altfel nici nu ar funcţiona conservatorismul evoluţiei, întrucât morfologia de bază a braţelor şi mâinilor ar trebui să se modifice la fel de rapid ca lungirea oaselor braţului şi ca funcţiile schimbate ale degetelor. Un haos într-o ordine aflată într-un haos, care, el însuşi, e înglobat de o ordine mai mare. Ordinea cea mai reală este ordinea neschimbătoare — şi nu este neapărat ordinea cea mai uşor de perceput. Perceperea frunzei s-ar putea să-i blocheze observatorului perceperea copacului. Perceperea copacului s-ar putea să obstrucţioneze vederea pădurii. Iar unele lucruri cât se poate de reale (cum ar fi omniprezenta ierarhie a dominării) nu pot fi „percepute" nicicum.
La fel de greşit este să teoretizăm natura la modul romantic. Orăşenii moderni, bogaţi, înconjuraţi de betoane încinse îşi imaginează mediul ca pe ceva pur şi paradiziac, ca pe un peisaj din impresionismul francez. Eco-activiştii, şi mai idealişti în viziunea lor, consideră că natura este ceva echilibrat şi armonios, ba chiar perfect, atâta timp cât nu e atinsă de scandalul şi distrugerile oamenilor.

A apărut în: 2018-06

Fii primul care îşi spune opinia!

e-Mail-ul dvs.

Numele dvs.

Mesajul:

	Bun venit! ( Autentificare \| Înregistrare )

www.FotoMars.ro