4008 produse pe stoc
 |
|
 |
 |
|
 |
 |
|
 |
|
 |
|
 |
|
Protocolul Wahls Cum am învins scleroza multiplă progresivă utilizând principiile Paleo și medicina funcțională |  » Coperta | O modalitate inedită și radicală de tratament al tuturor bolilor autoimune cronice prin aplicarea principiilor dietei Paleo.
| Afișat de 22769 ori. |
| Preț raft: | 65.00 RON | |
Reducere: | 10% | Preț site: | 58.50 RON
* | |
Contact
|
Capitolul 1
Știința vieții, boala și tu
Atunci
când îți auzi doctorul spunând scleroză
multiplă, te întrebi dacă viața ta va mai fi vreodată aceeași. Poate că nu
știi exact ce înseamnă aceste cuvinte, dar ai văzut oameni în cărucioare cu
rotile care nu par să își mai amintească trecutul, ba chiar abia mai reușesc să
se folosească de mâini. Poate că te afli deja în stadiul în care mobilitatea ta
se află în declin. Poate că ești deja convins că o revenire nu va mai fi
niciodată posibilă pentru tine. Nu în starea în care te afli.
Poate că
ai o boală autoimună diferită, precum artrita reumatoidă sau lupusul. Poate că
suferi de obezitate sau de alergii foarte severe, de intoleranțe alimentare sau
de boala celiacă, de diabet sau de o boală a inimii. Zilele bune de altădată,
în care te simțeai bine în pielea ta, par să fi dispărut pentru totdeauna.
Corpul tău nu mai funcționează așa cum ar trebui, și nici creierul tău.
Probabil
că ai consultat deja un medic, iar acesta ți-a pus un diagnostic. Medicii
tratează simptomele, dar nu pot vindeca bolile cronice precum scleroza multiplă,
depresia, hipertensiunea, diabetul sau chiar obezitatea. Poate că doctorul tău
ți-a prescris o listă de intervenții farmaceutice pentru a-ți ușura simptomele,
dar acestea nu au făcut decât să îți exacerbeze și mai tare problema pe termen
lung, din cauza efectelor secundare ale medicamentelor și înrăutățirii
deficitelor nutriționale asociate cu consumul de medicamente pe termen lung.
Medicamentele pentru bolile autoimune nu
vindecă boala. Singurul lor scop este să te facă să te simți puțin mai
bine, și în cel mai bun caz să îți încetinească progresul bolii. Unele dau
rezultate, altele nu.
Poate că
ți-ai pierdut deja speranța. Dorința mea este să îți reactivez speranțele.
Această
carte este despre speranță. Mesajul meu este cât se poate de direct: nu trebuie să fii o victimă. Boala de
care suferi este o realitate, dar există foarte multe lucruri pe care le poți
face pentru a-ți încetini, opri și chiar inversa simptomele. Medicamentele nu
te pot vindeca de o boială autoimună, dar
corpul tău se poate vindeca singur dacă îi oferi instrumentele necesare.
Boala nu
este o condiție simplă de tip cauză-efect, ci o combinație complexă de forțe,
în egală măsură genetice și de mediu. Din fericire pentru noi, factorii de
mediu sunt mult mai importanți decât cei genetici, iar tu poți face ceva în
privința mediului tău chiar începând de astăzi. Stilul de viață pe care îl
alegi îți poate repara mecanismele biochimice deteriorate și îți poate restaura
vitalitatea. Această veste este extraordinară pentru orice om care suferă de o
boală autoimună sau cronică. Tu îți
poți schimba viața. Nu doctorul tău. Nu farmacistul tău. Nu cutare sau cutare
medicamente. Tu. Puterea stă în
mâinile tale.
Dacă o
boală cronică este rezultatul unui deficit,
medicamentele nu vor rezolva problema. Așa cum sunt convinsă că înțelegi
deja, scleroza multiplă nu reprezintă un deficit al medicamentului de ultimă
oră Copaxone (prescris ca tratament al sclerozei multiple), la fel cum oboseala
nu reprezintă un deficit al unor medicamente precum Provigil sau chiar cafeina
(care promovează starea de veghe), iar depresia nu reprezintă un deficit de
Prozac (sau orice alt antidepresiv). Nu, aceste probleme nu sunt generate de
deficite ale medicamentelor, ci de deficite celulare
care conduc la deteriorarea mecanismelor biochimice și a celor de
transmisie a semnalelor dintre celule. Dacă privim bolile cronice din această
perspectivă, devine evident că ceea ce trebuie să facem este să tratăm
deficitele celulare care stau la baza apariției bolilor, și nu doar simptomele
(așa cum procedează tratamentele farmaceutice convenționale).
Atât timp
cât nu vei înțelege de ce anume are nevoie organismul tău pentru a funcționa și
pentru a se vindeca, tu nu vei putea lua deciziile cele mai bune pentru el. Poate
că te-ai decis deja să urmezi sfaturile dietetice ale altui specialist, fie
pentru a slăbi, fie pentru a-ți recăpăta vitalitatea, sau poate chiar din
motive politice, spirituale, etice ori legate de mediu. Atât timp cât nu vei
înțelege însă de ce anume are nevoie organismul tău, tu nu vei ști ce sfaturi
merită să urmezi și pe care este bine să le eviți. Cu alte cuvinte, nu vei ști
ce alimente trebuie să consumi, ce dietă este cea mai adecvată pentru condiția
ta medicală și de ce combustibil au nevoie celulele tale pentru a funcționa
optim.
Invitația
mea este să nu mai crezi tot ceea ce citești și tot ce îți spun alții, ci să
înveți câte ceva despre biologie și biochimie, astfel încât să iei singur cele
mai bune decizii pentru tine. Dacă dorim să înțelegem nutriția la nivel celular,
există foarte multe studii științifice care ne stau la dispoziție. Este
adevărat, nu știm nici pe departe totul despre nutriție, dar știm totuși
destule pentru a ușura o bună parte din reparațiile biochimice de care avem
nevoie. Știința a demonstrat deja că dacă le oferi celulelor tale substanțele
de care au nevoie, acestea înfloresc, ba chiar se vindecă. Dacă le privezi însă
de substanțele nutritive esențiale de care au nevoie, ele se vor deteriora.
Chiar dacă nu vor muri imediat, ele vor începe să dea rateuri în
funcționalitatea lor, și acesta este începutul problemelor.
Ca medic
și ca om de știință, dar și ca pacientă, eu îmi bazez deciziile legate de
sănătatea mea și a altora pe știință. Nu aș cere niciodată cuiva să mă creadă
pur și simplu. Dorința mea este să înțelegi de
ce am conceput Protocolul Wahls așa cum am făcut-o. Dacă nu vei înțelege de
ce trebuie să introduci în viața ta schimbările dietetice și ale stilului de
viață pe care ți le voi recomanda, este posibil să nu te poți ține de ele. De
bună seamă, rezultatele pe care le vei experimenta urmând Protocolul Wahls
vorbesc de la sine, dar un pacient bine informat și proactiv este mult mai
puțin neputincios decât unul neinformat. Dorința mea este să îți recapeți
puterea personală. De aceea, înainte de a începe, respectiv înainte de a-ți
spune ce anume trebuie să mănânci, să bei și să faci, haide să vedem ce se
întâmplă de fapt în interiorul corpului tău.
Ce anume dă naștere stării de sănătate?
Noi suntem
alcătuiți din celule. O celulă este o unitate dintr-o totalitate care
reprezintă un organism viu. Unele organisme sunt alcătuite dintr-o singură
celulă, precum amibele. Altele, precum corpul uman, sunt alcătuite din
trilioane de celule. Celulele au forme și mărimi variate, și fac lucruri
diferite, dar în esență reprezintă cărămizile din care este alcătuit corpul
nostru.
Relatări ale Luptătorilor Wahls
Primul meu episod asociat cu scleroza multiplă s-a
petrecut la vârsta de 33 de ani și a implicat senzații de amorțeală facială și
de vertij. În următorii șapte ani am experimentat o oboseală din ce în ce mai
mare și o intoleranță la căldură. Am luat Copaxone timp de cinci ani, dar am
fost nevoit să renunț la el când nu mi-a mai rămas nici un spațiu injectabil
tolerabil pe corp. În următorii opt ani am experimentat un declin al stării de
energie, un declin masiv al toleranței la căldură și o amplificare a ceții
mentale și a senzației de oboseală. În final, nu am mai reușit să lucrez decât
două zile pe săptămână.
Am descoperit accidental Dieta Wahls, după ce am ascultat
prelegerea TEDx a dr. Wahls. Am început să aplic dieta în iulie 2012. După doar
două săptămâni mi-am sunat fiul și i-am spus că mă simt de parcă aș avea
ochelari noi: totul mi se părea mai clar și mai viu. Am experimentat o îmbunătățire
atât de masivă la nivelul clarității mentale și al oboselii încât îmi venea să
mă ciupesc pentru a mă convinge că nu visez! Încă nu mi-am revenit din șoc
văzând de câtă energie dispun și faptul că nu mai trebuie să dorm în cursul
zilei. Calitatea somnului meu s-a îmbunătățit la rândul ei considerabil, iar
atunci când dorm în timpul zilei, nu mai am nevoie de mai mult de 10 minute
pentru a mă trezi la fel de odihnit ca dimineața. Cred că înțelegi acum de ce
acest protocol mi se pare miraculos!
- Jan W.,
Steamboat Springs, Colorado
Celulele
nu pot funcționa în orice condiții. Ele au nevoie de anumite substanțe
nutritive pentru a te menține în viață și într-o stare de sănătate optimă. Fără
aceste substanțe nutritive, ele încep să se deterioreze, iar în final mor. De
unde provin aceste substanțe nutritive? De bună seamă, din alimentele pe care
le consumăm. Dacă nu le furnizăm substanțele nutritive și mediul de care au
nevoie, celulele nu mai funcționează la fel de bine, iar disfuncțiile care apar
la nivel celular pot influența starea generală de sănătate a organismului.
Genetica poate determina ce anume nu
funcționează corect, dar dacă celulele nu își primesc combustibilul necesar,
corpul nu poate funcționa corect, și anumite mecanisme din interiorul lui încep
să o ia razna.
Oamenii se
întreabă adeseori dacă starea de sănătate este în principal o chestiune de
genetică. Depinde buna funcționare a celulelor de ADN? Dacă ar exista un astfel
de determinism, nu ar mai conta foarte mult ce mâncăm și cum ne trăim viața. La
ora actuală se știe însă că nu este cazul.
Dat fiind
că locuim în Iowa, pe la noi se vorbește foarte mult despre porumb. De aceea,
doresc să folosesc acest exemplu asociat cu originea mea din regiunea Midwest
pentru a ilustra importanța combustibilului pentru mitocondrii, și prin
extensie pentru celule, organe și întregul organism, inclusiv pentru creier.
Boabele de porumb conțin același ADN, dar dacă sădești un pumn de boabe în
pământul negru fertil din Iowa și altul într-o groapă de gunoi toxică acoperită
de mizerii, plantele care vor rezulta vor fi extrem de diferite. Boabele
cultivate în gunoi fie nu vor germina, fie vor fi fragile și vor produce foarte
puțini coceni (dacă îi vor produce), întrucât nu au avut la dispoziție
suficiente substanțe nutritive pentru a se hrăni în mod adecvat. Avem așadar
de-a face cu același ADN, dar cu rezultate extrem de diferite.
Celulele
și organismul tău nu diferă prea mult de aceste plante. Dacă celulele tale nu
primesc substanțele nutritive de care au nevoie pentru a funcționa corect și nu
sunt protejate de anumite toxine nocive, tu te vei ofili. Mitocondriile tale nu
vor produce suficientă energie (vom mai vorbi în scurt timp despre
mitocondrii), sau nu într-o manieră eficientă, dând astfel naștere unei cascade
de reacții biochimice disfuncționale care vor conduce în final la o boală
cronică. (Vom mai vorbi despre maniera în care se acumulează toxinele în
organism în capitolul 8, Reducerea toxinelor din corp.)
Nu doresc
să fiu înțeleasă greșit: genetica joacă într-adevăr un anumit rol. Celulele
noastre se bazează pe enzimele care facilitează procesele biochimice vitale,
iar producerea acestor enzime este determinată de gene, adică de ADN. Se știe
astăzi că există sute de gene diferite (poate mai mult) care pot amplifica
șansa ca cineva să sufere de scleroză multiplă. Acestea pot influența o serie
de factori relevanți: ineficiența anumitor enzime, interferența anumitor
procese cu controlul inflamațiilor, eliminarea eficientă a toxinelor, absorbția
substanțelor nutritive, eficacitatea hormonilor și cea a producției de
neurotransmițători.
Foarte
puține boli sunt cauzate însă exclusiv de o mutație singulară la nivelul
ADN-ului. Marea majoritate a bolilor sunt generate de o interacțiune între mai
multe gene uneori 50, sau chiar 100 care modifică eficacitatea enzimelor ca
reacție la mediul exterior, inclusiv la deficitele nutriționale și la expunerea
la toxine. Mediul exterior determină în mare măsură ce gene vor rămâne tăcute
(adică inhibate) și care vor deveni active. Spre exemplu, este posibil să ai
o predispoziție genetică pentru a te îmbolnăvi de cancer, dar dacă organismul
tău este hrănit corect și nu este expus la foarte multe toxine, există o șansă
foarte mică să te îmbolnăvești efectiv de această boală. Chiar dacă te
îmbolnăvești, este posibil ca celulele tale albe din sânge să fie suficient de
puternice pentru a ucide celulele canceroase de îndată ce apar, astfel încât să
nu experimentezi niciodată simptomele propriu-zise și să nu fi diagnosticat cu cancer.
Alternativ, dacă ești diagnosticat totuși, există o șansă mult mai mare să te
vindeci. Prin intermediul alegerilor legate de un stil de viață optim, tu îți
poți inhiba genele cele mai nocive și le poți activa pe cele care promovează
starea de sănătate.
Universul Wahls
Epigenetica
este știința care își propune să înțeleagă în ce fel determină mediul exterior
genele care se activează și cele care rămân inactive (sau inhibate). La ora
actuală sunt cheltuite sute de milioane de dolari pentru studii de epigenetică,
întrucât se crede că această știință deține răspunsurile referitoare la
apariția bolilor cronice precum cancerul și a bolilor procesului de
îmbătrânire. Cu siguranță vor continua să apară foarte multe informații în
acest domeniu, dar ce rost are să aștepți până când oamenii de știință vor
dezvolta medicamente noi și scumpe bazate pe epigenetică, în condițiile în care
poți afla cum să îți optimizezi chiar acum mediul pentru genele tale, prin
folosirea Protocolului Wahls?
Pe scurt,
ADN-ul joacă un rol remarcabil de minor în dezvoltarea unei boli particulare
precum scleroza multiplă, chiar dacă aceasta a făcut ravagii în familia ta. Cea
care determină ce gene devin activate, influențând decisiv riscul de
îmbolnăvire, este epigenetica. Oamenii de știință cred că mediul determină
între 70-95% din riscul dezvoltării bolilor autoimune, obezității, bolii
cardiace și problemelor de sănătate mentală. Prin mediu înțelegem ceea ce
mănânci, ce bei, aerul pe care îl respiri, apa în care te îmbăiezi, felul în
care te miști și chiar felul în care gândești și interacționezi cu ceilalți
oameni. Ceea ce contează cu adevărat este maniera în care interacționează
genele cu alegerile tale cumulate. De această interacțiune depinde dacă te vei
bucura de o stare de sănătate bună sau dacă vei suferi de o boală cronică.
Secretul constă în a ști ce poți face pentru a schimba șansele probabilistice,
mărindu-le pe cele de a te bucura de o sănătate optimă (ținând cont de genele
cu care te-ai născut) prin transformarea mediului tău intern (celular)
într-unul cât mai favorabil posibil.
Universul Wahls
Termenul
științific pentru o mutație la nivelul ADN-ului este polimorfism nucleotid singular sau SNP. Se știe că oamenii cu SNP-uri specifice, care afectează producția de enzime
pentru prelucrarea vitaminelor B și a sulfului sunt mai predispuși către boala
cardiovasculară, bolile creierului, tulburări emoționale și/sau probleme
autoimune. Această situație poate fi compensată însă printr-un regim
nutrițional specific, dacă știm care sunt enzimele afectate și ce vitamine sau
alimente pot ajuta persoana să depășească un SNP
particular. Dacă o boală a făcut ravagii în familia ta, acest lucru ar putea
indica faptul că tu și rudele tale aveți un SNP
particular. Un doctor de medicină funcțională poate face anumite predicții
referitoare la SNP-uri pornind de
la istoricul familiei și de la testele genetice, și poate recomanda un plan de
acțiune personalizat. (Pentru informații suplimentare, vezi capitolul 12,
Recuperarea.)
Oamenii de
știință continuă să acumuleze informații referitoare la maniera în care
factorii stilului de viață precum infecțiile anterioare, dieta, poluanții din
mediu, cantitatea și tipul exercițiilor fizice practicate, nivelul vitaminei D,
echilibrul hormonal, ba chiar și atitudinea față de viață pot activa genele
nocive, pot interfera cu uzina noastră biochimică și pot conduce la
transformări negative la nivelul absorbției substanțelor nutritive, producției
de hormoni, funcției neurotransmițătorilor, etc. Ceea ce se știe însă cu
siguranță este că o înclinație genetică nu va conduce niciodată la o boală sau
alta atât timp cât organismul rămâne sănătos și hrănit în mod corespunzător.
Disfuncția celulară cauzată de deficitul de substanțe nutritive și/sau de
prezența toxinelor (inclusiv de cele generate de organism în perioadele de
stres excesiv) pot fi suficiente pentru a genera o astfel de schimbare
genetică.
Cu alte
cuvinte, genele nu îți modelează destinul. Tu ai libertatea de a decide în ce
fel dorești să trăiești, și astfel deții un control foarte mare asupra genelor
tale care vor deveni active. Chiar dacă suferi de o boală cronică precum SM, nu
este niciodată prea târziu pentru a interveni. Prin corectarea stilului tău de
viață, tu poți nu doar să oprești progresul bolii, dar de multe ori o poți
chiar inversa. Alegerile mai sănătoase pot inhiba genele nocive și le pot
activa pe cele care promovează starea de sănătate. Revenim astfel la celule.
Combustibilul celular provine din alimentele pe care le consumi. Acesta este
unul din cele mai importante lucruri pe care doresc să le reții în urma
lecturii acestei cărți: combustibilul
folosit de celulele corpului tău pentru susținerea chimiei vieții provine
direct de la alimentele pe care le ingerezi. Hrana pe care o consumi este direct legată de maniera în care
funcționează corpul tău, de activarea sau nu a susceptibilităților tale
genetice și de apariția sau nu a unei boli cronice, inclusiv de recuperarea în
urma unei boli cronice care te-a lovit deja.
Dacă pui
zahăr în rezervorul de benzină al unei mașini, aceasta nu va merge bine. Dacă
îți lipsesc jumătate din părțile unei jucării ce trebuie asamblată, aceasta nu
va funcționa. Acest concept nu este deloc nou, dar dintr-un motiv sau altul
oamenii au tendința să nu îl aplice celulelor lor. Ei au o viziune de ordin
general care îi face să creadă că omul este ceea ce mănâncă sau că anumite
alimente sunt sănătoase ori nesănătoase, dar realitatea este mult mai
concretă decât atât. Dieta alimentară este corelată direct cu capacitatea
celulelor de a funcționa.
Doresc să
repet: nutriția celulelor este cel mai important lucru din lume pentru
sănătate. Ea reprezintă însuși fundamentul stării de sănătate. Totul se rezumă
la celule, căci atunci când acestea funcționează incorect, organele ajung și
ele (mai devreme sau mai târziu) să funcționeze incorect, și astfel, tu însuți ajungi să funcționezi
incorect. Boala de care suferi la ora actuală a început la nivel celular, și
chiar dacă susceptibilitatea la boala respectivă are o componentă genetică,
activarea sau inhibarea genelor respective depinde direct de ceea ce le oferi
sau nu celulelor tale. Nu este niciodată prea târziu să inversezi o disfuncție
celulară, dar dacă nu știi exact cum să faci acest lucru, pornind de la necesitățile
reale ale celulelor tale, tu nu faci decât să ghicești.
Probabil
că ai auzit expresia că trebuie să îi oferi corpului tău ceea ce are nevoie,
dar eu îți propun o întrebare mai bună: tu le oferi mitocondriilor tale ceea ce au nevoie? Aici începe totul de la sănătatea
celulară. Dacă îți dorești să fi sănătos, puternic și în formă, celulele tale
trebuie să fie sănătoase, și ele nu vor fi sănătoase decât dacă mitocondriile
lor sunt sănătoase. Acesta este nivelul pe care începe orice disfuncție a
corpului, și tot pe el îți poți recupera starea de sănătate.
Relatări ale Luptătorilor Wahls
Diagnosticul
de scleroză multiplă care mi-a fost pus a fost un veritabil semnal de trezire
pentru mine. Din fericire, dr. Wahls a creat un manual perfect prin care predă
importanța nutriției. Îmbunătățirea mea a fost dramatică! Nu numai că mi-a
revenit energia fizică, într-o măsură pe care nu o pot sublinia îndeajuns, dar
am experimentat inclusiv o îmbunătățire fantastică în ceea ce privește
echilibrul, oboseala, claritatea mentală, reducerea durerilor neurologice, și
lista poate continua. Este într-adevăr uluitor ceea ce mi s-a întâmplat. Nu am
mai folosit bastonul din aprilie 2011. Ce-i drept, încă mai am probleme
asociate cu scleroza multiplă. Continui să îmi pierd uneori echilibrul și să
cad, mai am episoade de nevrită optică, mi se mai întâmplă să obosesc, dar una
peste alta mă simt de o sută de ori mai bine decât în trecut! Dr. Wahls a
dovedit cât de profund ne afectează alimentația corpul, boala, perspectiva și
claritatea mentală. Dieta Wahls reprezintă cea mai bună dovadă a vechiului
dicton care spune: Tu ești ceea ce mănânci.
- Pam J.,
Pecatonica, Illinois
Mitocondriile
nu sunt un subiect comun în cărțile despre dietă, ci mai degrabă în lucrările
științifice medicale. Cuvântul nu este ușor de rostit, așa că nu are cine știe
ce priză la public. Metaforic vorbind, mitocondriile nu sunt sexy. Și totuși,
ele sunt caii-putere ai celulelor noastre, jucând un rol incredibil de important pentru viața și sănătatea noastră. Fără
mitocondrii, o celulă ar fi precum caroseria unei mașini. Ea ar arăta ca o
celulă, dar fără un motor intern nu ar putea face mare lucru. O astfel de
celulă nu te-ar ajuta să funcționezi și ar fi incapabilă să expulzeze
substanțele nocive prin țeava de eșapament. La fel ca orice motor însă,
mitocondriile au nevoie de combustibil, și nu de orice combustibil, ci din cel
mai bun tip.
Pentru a
înțelege mai bine cum funcționează acest proces, doresc să îți explic ce este o
celulă, și îndeosebi cum este alimentată ea de organitele din interiorul ei
numite mitocondrii.
Poate că îți
mai amintești de lecțiile de biologie din liceu, în care trebuia să desenezi o
celulă, dar nu și cum arăta aceasta. În general, o celulă conține un nucleu,
care conține ADN-ul, sau instrucțiunile genetice ale organismului. Nucleul este
inima unei celule, în care sunt concentrate toate informațiile de care are
nevoie aceasta. Există însă și alte lucruri care plutesc prin acest spațiu
celular, inclusiv motoarele care conferă energie celulei. Aceste motoare sunt
numite mitocondrii. La singular, termenul este: mitocondrie.
Evoluția mitocondriilor
În urmă cu
aproximativ 1,5 miliarde de ani, când singurele forme de viață de pe pământ
erau bacteriile, micile bacterii le-au invadat pe cele mai mari, dar în loc să
le facă rău, ele au început să le asiste prin generarea de energie într-o
manieră mai eficientă.
Efectul
acestor bacterii invadatoare mai mici a constat într-un proces de
specializare, fapt care le-a permis bacteriilor mai mari să evolueze în
organisme pluricelulare încă și mai mari, care au devenit mai târziu animale.
La rândul lor, bacteriile mai mici au evoluat în mitocondrii. Interesant este
faptul că un proces similar pare să se fi petrecut inclusiv în lumea plantelor,
unde cianobacteriile au înghițit bacteriile mai mici care erau capabile de
fotosinteză, evoluând astfel în plante cu cloroplaste organite care
realizează procesul fotosintezei. Aceste cloroplaste extrem de puternice, pline
de substanțe nutritive și capabile să genereze energie sunt unul din motivele
pentru care verdețurile sunt atât de sănătoase pentru noi.
Marea
majoritate a celulelor din organismul uman conțin mitocondrii. Unele dintre ele
conțin însă mult mai multe decât altele. Cu cât o celulă particulară are nevoie
de mai multă energie, cu atât mai multe mitocondrii necesită ea pentru a
produce această energie. Spre exemplu, celulele creierului, retinei, inimii și
ficatului conțin mult mai multe mitocondrii decât majoritatea celulelor din
alte părți ale corpului, întrucât gândirea, vederea, pomparea sângelui și
procesarea toxinelor sunt activități cu un mare consum de energie.
Celulele
au nevoie de combustibil pentru numeroasele funcții pe care le îndeplinesc,
precum cele de construcție, întreținere, reparare și eliminarea substanțelor
toxice. Toxinele pot proveni din medicamente, pesticide, erbicide și poluare,
precum și din produsele secundare derivate din funcționarea de bază a celulelor
însele (orice motor produce deșeuri). O toxicitate prea mare poate copleși
celulele și organele. Din fericire, versatilele mitocondrii muncesc din greu
pentru a alimenta cu energie celulele care procesează toxinele solubile în
grăsimi, convertindu-le în substanțe solubile în apă care pot fi eliminate prin
activitatea depusă de ficat și rinichi, care lucrează la fel de intensiv.
Între
altele, mitocondriile sunt cele care orchestrează moartea celulelor. Toate
celulele mor mai devreme sau mai târziu, iar moartea la timp a acestora este
absolut crucială pentru sănătatea organismului în ansamblul lui. Atunci când
mitocondriile dau semnalul, celula se deschide și este inundată cu calciu, care
o ucide. Este un fel de sinucidere pre-programată la nivel celular. (Termenul
tehnic este: apoptoză.) Celulele care
nu mor atunci când le vine timpul vor continua să crească pe socoteala celorlalte
celule, sfârșind prin a deveni tumori canceroase.
Ilustrație
Rolul mitocondriilor în derularea vieții și în moartea
celulelor
Mitocondriile
ca generator de energie al celulei
Mitocondriile
ca factor de declanșare a morții celulei
Zahăr
Oxigen
Mitocondrie
Nucleu
ATP
Energie
Celula
funcționează normal atunci când mitocondriile produc ATP/energie
Semnal
extern care declanșează moartea celulei
Leziuni
interne
Mitocondrie
MORI!
Nucleu
Nu mai produc
ATP sau energie
Celula se
pregătește să moară atunci când mitocondriile secretă anumite molecule cheie
care induc procesul de apoptoză
De
asemenea, trebuie să știi câte ceva despre ATP. Mitocondriile produc o
substanță numită ATP (adenozin trifosfat), care stochează energia în legăturile
dintre moleculele sale. ATP-ul ajută organismul să producă proteine și
anticorpi. El este combustibilul folosit pentru a alimenta procesele chimice
ale celulelor pentru toate activitățile lor. Fără el, celulele nu ar putea
funcționa corect și ar muri prematur. Așa cum unele mașini au nevoie de un
combustibil fără plumb, în timp ce altele au nevoie de combustibil diesel, iar
avioanele de kerosen, celulele au nevoie de un tip particular de combustibil
pentru a putea funcționa, iar substanța care li-l furnizează este ATP-ul.
Pentru a
produce în mod eficient ATP, mitocondriile au nevoie de anumite ingrediente
particulare, dintre care cele mai importante sunt glucoza sau cetonele din
grăsimi (mai multe informații în capitolul 7) și oxigenul. Mitocondriile se pot
descurca exclusiv cu aceste substanțe, dar nu vor putea produce foarte mult
ATP. În acest scop, ele au nevoie inclusiv de tiamină (vitamina B1),
riboflavină (vitamina B2), niacinamidă (vitamina B3),
acid pantotenic (vitamina B5), minerale (îndeosebi sulf, zinc,
magneziu, fier și mangan) și antioxidanți. În plus, mitocondriile au nevoie de
L-carnitină, acid alfa-lipoic, creatină și ubichinonă (cunoscută și sub nume
precum coenzima Q, coenzima Q10, CoQ sau CoQ10), toate din abundență, pentru a
atinge o eficacitate maximă. În sfârșit, ele trebuie să fie protejate de toxine
precum plumbul, mercurul și arsenicul.
Dacă nu
dispui de toate aceste substanțe nutritive sau dacă ești expus la prea multe
toxine, producția ta de ATP va fi mai puțin eficientă, fapt care va genera două
categorii de probleme:
1.
Celulele tale vor produce mai puțină energie și nu vor reuși să își
îndeplinească perfect toate funcțiile.
2. Ele vor
genera mai multe deșeuri decât este necesar, sub forma radicalilor liberi.
Fără
sursele corecte de substanțe nutritive capabile să alimenteze producția de ATP
din mitocondrii care să producă apoi energia necesară proceselor celulare
necesare pentru a susține viața mitocondriile vor deveni înfometate, iar celulele
nu își vor putea îndeplini corect funcțiile. Mai mult, dacă mitocondriile sunt
prea tensionate, ele vor începe să se dezintegreze. Atunci când numărul
mitocondriilor dintr-o celulă devine prea mic, presiunea asupra celor rămase de
a produce energie crește. Această presiune poate transmite un semnal nucleului
că a sosit timpul să moară, caz în care celula se sinucide prematur. Acest
lucru conduce la o îmbătrânire prematură a organelor și a organismului în
ansamblul lui, îndeosebi a creierului, unde acțiunea mitocondriilor este cu
deosebire importantă. Așa se ajunge la așa-numita ceață mentală (o stare de
confuzie, tulburări ale memoriei și senzația că nu te integrezi) sau chiar la
micșorarea creierului.
Iar acum,
haide să sintetizăm ce am învățat până în prezent: atunci când mitocondriile
lucrează la apogeu, celulele dispun de energia de care au nevoie pentru ca
organismul să funcționeze la capacitate maximă, fără a fi nevoite să compenseze
pentru deficitele de energie și de substanțe nutritive. Celulele produc mai
puțini radicali liberi, minimizând astfel deteriorarea celulară. O dietă
corectă facilitează acest proces, în timp ce una incorectă îl dă peste cap,
conducând la tensiuni la nivelul mitocondriilor, la accelerarea procesului de
îmbătrânire și la boli cronice (sau la înrăutățirea acestora).
Universul Wahls
Toate
procesele chimice implică eliminarea de deșeuri. În această categorie intră
radicalii liberi pe care îi produce corpul pentru a obține energia de care are
nevoie. Radicalii liberi sunt molecule cu un electron lipsă, fapt care le face
extrem de reactive din punct de vedere chimic. Ei pot cauza probleme în
interiorul celulelor prin faptul că încearcă în permanență să oxideze ceva (cu
alte cuvinte, să distrugă), pentru a scăpa astfel de legătura lor instabilă.
Radicalii liberi generează probleme prin schimbarea formei proteinelor, a
membranei celulare sau chiar a ADN-ului, schimbându-le astfel funcțiile. Dacă o
celulă devine prea deteriorată de radicalii liberi, ea nu mai funcționează corect
și poate chiar muri prematur. Prea multe celule moarte prematur conduc la
îmbătrânirea rapidă a organelor interne, și implicit a organismului.
Cei care
ne vin în ajutor sunt antioxidanții! Compușii antioxidanți din plante
acționează prin stimularea producției de enzime din interiorul celulelor pentru
neutralizarea acestor electroni liberi înainte ca ei să apuce să producă daune
în interiorul celulei. Ei fac astfel ca procesele biochimice să fie mult mai
eficiente, protejând astfel celulele de radicalii liberi.
Imaginează-ți
cum ar arăta casa ta dacă nu ai face niciodată curățenie sau dacă nu ai arunca
gunoiul. Mai devreme sau mai târziu, acesta ți-ar înfunda ventilația și
canalizarea, ar interfera cu rețeaua electrică și ar degrada întreaga structură
până când ți-ar fi imposibil să mai locuiești în casa ta. Antioxidanții sunt
echipa ta de curățenie, care te ajută să îți întreții casa și să ții la
distanță radicalii liberi. Ei mătură gunoiul cauzat de producția de ATP. (Vom
discuta mai târziu despre cele mai bune surse de antioxidanți.)
Semne ale înfometării mitocondriilor
Probabil
că ai înțeles cât de importante sunt mitocondriile pentru sănătatea ta, și pe
bună dreptate! Probabil că te gândești de asemenea că ai nevoie de mai multe
substanțe nutritive pentru ca mitocondriile tale să dispună de tot ceea ce le
este necesar pentru a putea produce ATP substanțe nutritive precum vitaminele
B, mineralele, coenzima Q și antioxidanții. Ai dreptate și de această dată: cei
mai mulți dintre oameni nu obțin o cantitate suficientă din substanțele
nutritive de care au nevoie.
Cum poți
ști însă dacă mitocondriile tale sunt hrănite corect sau nu? Nu te poți uita în
oglindă pentru a-ți vedea mitocondriile sau pentru a le evalua starea de
sănătate. Din fericire, există o serie de indicii pe care le-am descoperit în
practica mea medicală, care arată în ce măsură primesc sau nu mitocondriile tot
ce au nevoie pentru a menține buna funcționare a sistemului, la o capacitate
optimă:
·
Experimentezi
o stare de oboseală. Dacă te simți tot timpul epuizat și lipsit de energie,
chiar dacă dormi suficient, este posibil ca mitocondriile tale să nu primească
vitaminele, mineralele și antioxidanții de care au nevoie pentru a produce
energie la nivel celular. Lipsa de energie la nivel celular se poate traduce
prin lipsa de energie pe care o resimți tu.
·
Ai o dietă
prea bogată în glucide și amidon. Prea multă făină albă, zahăr și sirop
de porumb bogat în fructoză îți pot înfunda mitocondriile, reducându-le
eficacitatea. Zaharurile și amidonul rafinat au două tipuri de efecte nocive
asupra organismului: 1) sunt bogate în calorii, dar sărace din punct de vedere
nutrițional, astfel încât te satură, dar nu îți oferă substanțele nutritive de
care ai nevoie, înfometându-ți astfel celulele; și 2) stimulează dezvoltarea
bacteriilor și drojdiilor nesănătoase din intestine, care pot conduce la foarte
multe alte probleme. (Vom mai vorbi despre acestea în cartea de față.)
·
Ai peste
50 de ani. Capacitatea de a produce coenzima Q, un nutrient
important pentru sănătatea și eficiența mitocondriilor, se reduce încetul cu
încetul pe măsură ce avansăm în vârstă. Dincolo de vârsta de 50 de ani,
eficacitatea mitocondriilor intră la rândul ei în declin, îndeosebi dacă
aportul nutrițional nu este optim.
·
Iei medicamentele
statine. Statinele reduc colesterolul, motiv pentru care foarte
mulți medici le recomandă pacienților cu risc de boală cardiovasculară sau care
au colesterolul prea mare. Unii le recomandă chiar ca un remediu preventiv. Din
păcate, această clasă de medicamente menite să reducă colesterolul îngreunează
producția de coenzima Q. Dat fiind că colesterolul crește de regulă la oamenii
mai vârstnici, ei sunt cei mai predispuși să ia medicamente statine. În plus,
foarte mulți oameni cu vârsta peste 50 de ani au deja probleme în producerea
coenzimei Q, fapt care complică și mai mult lucrurile. Mai multe studii au
arătat că îmbunătățirea nivelului coenzimei Q reduce simptomele la pacienții
care suferă de boala neurodegenerativă a creierului. Dacă medicul tău ți-a
prescris statine, nu renunța la ele fără a discuta cu el, dar ține totuși cont
de aceste informații și sporește-ți consumul de coenzima Q pentru a compensa.
·
Iei în mod
regulat medicamente cu sau fără prescripție medicală. Foarte multe
medicamente comune care sunt prescrise de medici sau cumpărate direct de oameni
reduc rezervele organismului de vitamina B, minerale și coenzima Q. Cu cât iei
mai mult timp aceste medicamente, cu atât mai golite devin rezervele tale.
Între medicamentele care interferează cu coenzima Q se numără:
o
antidepresivele triciclice
o
benzodiazepinele
o
sulfonilul
o
tiazida
o
diureticele
o
beta blocantele
o
acetaminofenul (Tylenol)
Între
medicamentele care pot interfera cu absorbția vitaminei B și cu metabolismul se
numără:
·
diureticele
·
metforminul și alte medicamente comune pentru diabet
·
pastilele anticoncepționale
·
medicamentele care reduc aciditatea stomacului
·
unele antibiotice
·
benzodiazepinele
·
antidepresivele triciclice
·
NSAIDs (medicamentele antiinflamatorii nesteroidiene,
precum ibuprofenul)
·
aspirina
·
inhibitoarele pompei de protoni, precum Prilosec
·
Diureticele
și medicamentele care reduc aciditatea stomacului pot interfera inclusiv cu
absorbția mineralelor. Golirea rezervelor de substanțe nutritive asociată cu
consumul de medicamente pe termen lung poate explica de ce atât de multe boli
continuă să progreseze deși sunt tratate cu medicamente.
·
Suferi de
migrene cronice sau de dureri de cap generate de tensiune. Există o
corelație între durerile de cap cronice cauzate de tensiune și disfuncția
mitocondriilor.
·
Suferi de
o boală cronică. Lista problemelor de sănătate asociată cu mitocondriile
crește de la o zi la alta. La ora actuală, ea include: diabetul, insuficiența
cardiacă, hepatita C, fibromialgia, schizofrenia, tulburările emoționale, epilepsia,
atacul cerebral, neuropatia, problemele de memorie și bolile autoimune.
Bolile
cronice sunt cea mai evidentă manifestare a disfuncției mitocondriale pe termen
lung. Atunci când mitocondriile nu alimentează corect corpul cu energie, totul
este dat peste cap, producând o spirală negativă a unor reacții în lanț care
conduce la îmbătrânire celulară, disfuncții ale organelor și boli cronice.
Știința prezintă de la o zi la alta din ce în ce mai multe dovezi că problemele
la nivelul mitocondriilor stau la baza celor mai multe dintre bolile cronice
care afectează societatea modernă. Îți dorești să devii mai sănătos? Dacă da,
restaurează-ți mitocondriile astfel încât să funcționeze la un nivel optim.
Dacă te-ai
regăsit în simptomele sau în categoriile enumerate mai sus, cu siguranță ai
avea foarte mult de câștigat de pe urma unei regenerări a mitocondriilor tale.
Toate aspectele Protocolului Wahls au în vedere acest scop, de a asista direct
sau indirect funcția mitocondrială, dar cel mai important între toate rămâne
dieta. Dieta recomandată de Protocol îți va inunda organismul cu vitamine B,
minerale, antioxidanți și aminoacizi de care are nevoie organismul tău pentru
a-și alimenta așa cum se cuvine mitocondriile, astfel încât toate celelalte
aspecte ale sănătății tale, de la nivelul celular în sus, să înceapă să se
repare singure.
Relatările Luptătorilor Wahls
Am fost
diagnosticată cu scleroză multiplă în ianuarie 2003, la vârsta de 46 de ani,
deși am avut boala timp de foarte mulți ani până la primirea diagnosticului.
Ani la rând, am rămas cantonată în medicina convențională. Am luat
medicamentele Avonex, Tysabri și Copaxone, dar declinul meu a continuat.
Neurologul mi-a sugerat să iau Gilenya, dar am refuzat, întrucât a cauzat
numeroase decese și avea efecte secundare periculoase, așa că am început să
caut alternative. Astfel am ajuns la dr. Terry Wahls.
Practic
deja de șase luni Dieta Wahls și terapia e-stim. Îmi simt mintea mult mai
clară, declinul meu fizic s-a oprit și mi-a revenit o parte din puterea fizică.
Picioarele mele au o culoare mai bună și fac 20-30 de minute de exerciții
fizice în fiecare zi, meditez, fac exerciții de respirație profundă și îmi
petrec o parte din timp în aer liber. Dr. Wahls este modelul meu în viață. O
consider o eroină din multe puncte de vedere. (Și eu sunt o mamă gay cu doi
copii deveniți adulți.) Le-am pus ani la rând doctorilor întrebări despre
dietă, exerciții fizice și stres, dar m-au tratat cu indiferență. Apreciez
incredibil de mult profunzimea cercetărilor dr. Wahls și dorința ei de a-și
împărtăși experiența personală. O consider o salvatoare de vieți!
- Ann P.,
Houston, Texas
Noua ta rețetă prescrisă: alimentația
Celulele
tale au aproximativ 4000 de sisteme enzimatice diferite și peste 1000 de
semnale chimice diferite, care realizează trilioane de reacții chimice în
fiecare secundă. Au fost identificate 250 de substanțe chimice diferite (și
probabil că mai există alte câteva mii neidentificate) importante pentru o
sănătate optimă. Tu crezi că le obții pe toate din alimentația ta? Cel mai
probabil nu.
Mai mult
decât atât, sunt intestinele tale capabile să digere corect alimentele pe care
le consumi și să absoarbă substanțele nutritive de care ai nevoie în fluxul de
sânge, asigurându-le astfel celulelor tale cantități suficiente din vitaminele,
mineralele, acizii grași esențiali și antioxidanții de care au nevoie pentru a
înflori? Și aceasta ar putea fi o problemă pentru tine.
Biochimia
este un domeniu elaborat, iar activitățile organismului uman sunt inimaginabil
de complexe și de interconectate. Deși ne-am făcut o idee în privința
cerințelor nutriționale ale mitocondriilor, noi nu înțelegem încă pe deplin la
ora actuală toate necesitățile acestora ca să nu mai vorbim de toate nevoile
nutriționale ale tuturor tipurilor de celule ale organismului uman. Atunci când
vorbim despre nutriția globală sau despre necesitățile de ansamblu ale
organismului nostru, este bine să înțelegi că deși se știe că avem nevoi
nutriționale pentru mii de funcții diferite, noi nu le înțelegem încă pe toate.
Natura le
înțelege însă. Acesta este principalul motiv pentru care nu ne putem baza în
totalitate pe vitamine și pe suplimentele nutriționale pe care le luăm.
Alimentele reale conțin toate secretele pe care nu le înțelegem încă, motiv
pentru care Protocolul Wahls este special conceput pentru a folosi alimentele
reale într-o manieră extrem de specifică, cu scopul de a împlini amplele nevoi
nutriționale ale celulelor, inclusiv miile de cerințe pe care nu le înțelegem
încă.
Ceea ce se
știe cu siguranță este că atunci când nivelul vitaminelor, mineralelor și
antioxidanților din organism scade sub un anumit nivel optim, rezultatul este
un declin evident în starea de sănătate. Aceasta nu este o simplă teorie. Dr.
Bruce Ames, un biochimist care studiază nutriția la nivel celular, a adus
dovezi care ilustrează cât de mult se accelerează procesul de îmbătrânire și
dezvoltarea cancerului atunci când nivelul vitaminelor și mineralelor din corp
este prea mic, chiar dacă pe termen scurt omul se simte bine. Spre exemplu,
atunci când nu dispune de suficientă vitamina K, organismul își stabilește o
ordine de priorități pentru cantitatea limitată de care dispune. El produce
proteine care creează cheaguri de sânge atunci când te tai, dar nu și
proteinele necesare pentru menținerea flexibilității vaselor de sânge și
valvelor cardiace. În consecință, chiar dacă nu vei sângera până la moarte din
cauza unei răni produse în prezent, dacă deficitul va continua pe termen lung,
vei suferi de o rigiditate a valvelor cardiace și/sau de hipertensiune.
Rezultatul va fi că vei avea nevoie de o operație pentru înlocuirea valvelor
tale cardiace sau de medicamente pentru reducerea tensiunii arteriale.
A existat
un studiu foarte interesant care a măsurat nivelele diferitor vitamine,
minerale, acizi grași esențiali și antioxidanți în sângele unor persoane mai
vârstnice, pentru a analiza astfel impactul asupra sănătății creierului,
inclusiv asupra mărimii acestuia și capacității de gândire. Studiul din Oregon
referitor la Îmbătrânirea Creierului a analizat datele pentru 104 adulți (cu
vârsta medie de 87 de ani). Astfel, cercetătorii au analizat nivelele
diferitelor substanțe nutritive în sânge, au măsurat mărimea creierului cu
ajutorul aparatelor RMN și capacitatea de gândire prin diferite teste
neuropsihologice, după care au realizat o analiză prin regresie pentru a măsura
relația dintre nivelele substanțelor nutritive, mărimea creierului și
performanța cognitivă. Rezultatele au fost extrem de revelatoare. Cei mai
puternici factori de predicție a unei stări de sănătate mentală au fost
nivelele ridicate de vitamine B1, B2, B6, B9,
B12, C, D și E, precum și de acizi grași. În plus, nivelele ridicate
de vitamina A și K, precum și de antioxidanți, au corespuns cu un volum mai
mare al creierului și cu o capacitate de gândire mai performantă.
De
asemenea, studiul a examinat substanțele nocive sau așa-numiții
anti-nutrienți. Ei au remarcat astfel că cu cât cantitatea de grăsimi trans
(ulei vegetal hidrogenat) în sânge este mai mare, cu atât mai mic devine
creierul și cu atât mai redusă este capacitatea de gândire, potrivit testelor
cognitive realizate. Cu alte cuvinte, ingerarea tuturor caloriilor de care ai
nevoie din alimente care conțin substanțele nutritive de care are nevoie
creierul tău este probabil cel mai bun lucru pe care îl poți face pentru a-ți
proteja acest organ important. Dacă îți dorești un creier mai mic care gândește
inadecvat, consumă mai mulți anti-nutrienți precum alimentele procesate pline
de grăsimi trans. Consumă zi de zi alimente fast-food (sau cel puțin de trei
ori pe săptămână) și poți fi convins că avansezi cu pași repezi către o demență
senilă prematură!
Ce-i
drept, alimentele nu pot face absolut totul pentru starea de sănătate. Doresc
să precizez acest lucru de la bun început. Personal, încă mai sufăr de scleroză
multiplă și încă mai am leziuni la nivelul măduvei spinării în zona cervicală.
Unele cicatrice și degenerări sunt permanente. Multe altele nu sunt însă. De
pildă, leziunile mele nu mă mai împiedică să merg. Le pot vedea pe fotografiile
RMN, dar nu mă mai afectează la fel de mult ca altădată. Alimentele pot
influența în mare măsură ravagiile produse de incendiul din interiorul
corpului. Tu pentru ce optezi: pentru alimentarea focului, sau pentru stingerea
lui prin alimentarea organismului tău cu substanțele nutritive de care are
nevoie pentru a combate efectele debilitante ale unei boli autoimune,
recuperându-și astfel starea de sănătate și vitalitatea?
Micronutrienții de care are nevoie creierul tău în momentul
de față
Nutriția
celulară este absolut crucială pentru starea de sănătate a întregului organism.
Cât despre bolnavii care suferă de SM și de alte boli care afectează creierul,
încă și mai importantă este nutriția care are ca scop starea de sănătate a
acestui organ. Creierul este un organ uimitor și complex, care are nevoie de
foarte multe resurse pentru a putea funcționa corect. Una dintre cele mai
importante structuri care trebuie reparate și menținute în interiorul
creierului este mielina, care este atacată de sistemul imunitar la oamenii cu
SM.
Mielina
este un strat alcătuit din grăsimi care izolează celulele nervoase. Există zece
miliarde de celule ale creierului, care formează zece trilioane de conexiuni.
Toate aceste legături conective trebuie izolate cu mielină. Ceea ce nu îți va
spune probabil doctorul tău sunt substanțele nutritive de care au nevoie
celulele creierului tău pentru a funcționa într-o manieră optimă, ca să nu mai
vorbim de repararea stricăciunilor produse. De altfel, este puțin probabil ca
doctorul tău să știe el însuși aceste lucruri, căci medicii sunt foarte puțin
educați în privința nutriției. Din fericire, eu am descoperit aceste lucruri.
Pentru a putea produce o mielină sănătoasă, tu ai nevoie să consumi tiamină
(vitamina B1), folați (vitamina B9), cobalamină (vitamina
B12), acizi grași omega-3 (îndeosebi cel docosahexaenoic sau DHA) și
iod. (Mai târziu în această carte îți voi dezvălui alimentele pe care trebuie
să le consumi pentru a beneficia de toate aceste substanțe esențiale.)
Creierul
tău depinde inclusiv de neurotransmițători. Este vorba de niște molecule de
care se folosesc celulele creierului pentru a comunica unele cu celelalte.
Atunci când neurotransmițătorii nu funcționează cum trebuie, rezultatul poate
fi depresia, anxietatea, iritabilitatea și durerile. Mulți medici le dau
pacienților lor cu probleme emoționale medicamente precum Prozac, pentru a le
stimula producția anumitor neurotransmițători, dar ușurarea pe care o simt
aceștia este de regulă redusă, în parte tocmai pentru că nu consumă substanțele
nutritive de care au nevoie celulele creierului lor pentru a produce
respectivii neurotransmițători. Prozac-ul nu dă rezultate foarte bune atât timp
cât creierul nu dispune de cărămizile necesare pentru a-și derula procesele
chimice. Pentru ca neurotransmițătorii să funcționeze corect, celulele
creierului au nevoie îndeosebi de anumiți aminoacizi, de sulf și de piridoxină
(vitamina B6).
Celulele creierului: cum operează substanțele nutritive
în interiorul acestora
Informații biologice de bază:
·
Corpul tău este alcătuit din multe tipuri de celule
·
Alimentele încărcate cu substanțe nutritive furnizează
energie celulelor, pentru ca acestea să își poată desfășura funcțiile specifice
·
Celulele au nevoie de hrană (energie) pentru:
o
a funcționa corect
o
a elimina toxinele sau deșeurile acumulate în ele
o
a-și repara stricăciunile
o
a proteja organismul
o
a vorbi cu alte celule din corp
Coenzima Q
Omega-3
Iod
Vitamine B
Vitamina D
Magneziu
Izolarea
cu mielină
Vitamine B
Omega-3
Iod
Fructe și
legume colorate
Antioxidanți
Eliminarea
deșeurilor
Consumă
toate culorile curcubeului
Alege
fructe și legume cu o varietate cât mai mare de culori
Comunicarea
între celule
Neurotransmițători
Vitamine B
Sulful
este necesar pentru comunicarea celulară
Când am
început pentru prima oară să cercetez substanțele nutritive care alimentează
biochimia corectă a celulelor, îndeosebi a celor ale creierului, am identificat
micronutrienții despre care oamenii de știință au declarat că sunt extrem de
importanți pentru eficacitatea mitocondriilor și pentru o funcționare optimă a
celulelor creierului. Am enumerat mai sus acești micronutrienți și principalele
lor funcții. De asemenea, am creat o listă cu grupele de alimente care
reprezintă surse excelente pentru caloriile consumate din alimentul propriu-zis
(nu cu vitamine adăugate după procesare). Este important să reții că vitaminele
de sinteză nu au aceeași formă ca și cele naturale și nu formează legături cu
toate celelalte elemente pe care le conțin alimentele integrale. În sfârșit,
ți-am prezentat un anti-nutrient cheie asociat cu înrăutățirea stării de
sănătate a creierului.
Dincolo de alimentație: Protocolul Wahls
Alimentația
este principala componentă a Protocolului Wahls, pornind de la premisa că
nutriția celulară și cea destinată creierului îți pot influența starea de
sănătate pentru tot restul vieții. Protocolul Wahls nu se rezumă însă exclusiv
la alimentație, iar dieta nu a fost singurul lucru pe care l-am schimbat în
viața mea pentru a-mi inversa atât de drastic simptomele. Au existat numeroși
alți factori care au contribuit la procesul meu continuu de recuperare. Între
aceștia s-au numărat: reducerea toxinelor, stimularea electrică a musculaturii,
un program de exerciții fizice regulat și corect, mai multe suplimente cheie și
angajamentul de a-mi asuma un program special conceput pentru reducerea
stresului.
Toate
acestea alcătuiesc Protocolul Wahls și reprezintă lucruri pe care le poți
introduce cu ușurință în viața ta. În combinație cu o dietă îmbunătățită, tu îi
poți oferi corpului tău cea mai bună șansă de a se vindeca. De-a lungul cărții de
față, te voi conduce pas cu pas prin diferitele componente ale Protocolului
Wahls, pe care l-am conceput pentru a mă ajuta să mă vindec și pe care l-am
sistematizat pentru a-i ajuta pe alții. Iată un preambul al elementelor de bază
pe care le conține Protocolul:
Dieta Wahls
Acesta
este axul central al procesului de restaurare biochimică. Te voi conduce pas cu
pas prin etapele pe care trebuie să le parcurgi pentru a trece de la dieta ta
curentă, probabil deficitară în anumite substanțe nutritive de care au nevoie
celulele tale pentru a se vindeca, la ceea ce am ajuns să numesc Dieta Wahls.
Există trei nivele ale dietei, dar poți începe pe oricare dintre ele, atât timp
cât te simți confortabil. Nivelul cel mai de bază, Dieta Wahls, presupune
adăugarea anumitor elemente și eliminarea altora. Următorul nivel, Wahls Paleo,
devine un pic mai strict. În sfârșit, Dieta Wahls Paleo Plus se adresează celor
care își doresc o intervenție serioasă și rapidă. Pașii dietetici pot părea
dificili la început, dar te asigur că vei consuma astfel numai alimente
integrale și naturale de cea mai bună calitate, inclusiv foarte multe legume,
fructe, carne roșie, carne albă, fructe de mare, nuci, semințe și chiar câteva
alimente surprinzătoare pe care probabil că nu te-ai gândit să le încerci până
acum. Cu siguranță nu îți va fi foame. Dimpotrivă, va trebui să mănânci foarte multă mâncare. În mod paradoxal,
dacă ești supraponderal, vei constata că surplusul de kilograme se topește de
la sine (acesta fiind unul din bonusurile Protocolului Wahls!). Oricum, nu
trebuie să fii nervos, căci nu va trebui să introduci toate aceste schimbări
dintr-o dată. Eu te voi călăuzi de-a lungul lor, astfel încât să înțelegi exact
ce faci și de ce trebuie să încerci ceva atât de radical.
Tabelul 1 Lista substanțelor nutritive critice pentru sănătatea
celulelor creierului
|
Nutrient
|
Funcția principală
|
Principalele surse alimentare
|
Vitamina A, retinol (forma animală a vitaminei A)
|
Este implicată în sinteza pigmenților vizuali ai retinei
|
Ulei din ficat de cod, ficat
|
Vitamina B1 (tiamină)
|
Facilitează folosirea glucozei și producerea mielinei
|
Organe (de origine animală), semințe, nuci
|
Vitamina B2 (riboflavină)
|
Contribuie la producerea energiei de către mitocondrii
|
Ficat, verdețuri
|
Vitamina B3 (niacină)
|
Ajută la producerea energiei de către mitocondrii
|
Ficat, carne de pui
|
Vitamina B6 (piridoxină)
|
Asistă producția de neurotransmițători
|
Pește, verdețuri
|
Vitamina B9 (acid folic)
|
Facilitează producția de mielină
|
Ficat, verdețuri, sparanghel
|
Vitamina B12 (cobalamină)
|
Facilitează producția de mielină
|
Ficat, fructe de mare
|
Vitamina C
|
Combate infecțiile, furnizează antioxidanți intracelulari
|
Verdețuri, citrice
|
Vitamina D
|
Contribuie la mai buna citire a ADN-ului, protejează celulele din creier
|
Ulei din ficat de cod, lumina soarelui
|
Vitamina E
|
Promovează semnalele dintre celule; protejează moleculele care transportă
colesterolul de procesul de oxidare; reduce moartea celulelor creierului, protejând
astfel împotriva îmbătrânirii
|
Nuci, semințe, avocado
|
Fier
|
Contribuie la aprovizionarea cu oxigen a creierului
|
Organe, verdețuri, melasă
|
Cupru
|
Promovează echilibrul fier/cupru implicat în funcțiile superioare ale
creierului
|
Organe, crustacee, nuci, semințe
|
Zinc
|
Asistă percepția
|
Ficat, crustacee, nuci, semințe
|
Iod
|
Este implicat în procesul inteligenței și în producția de mielină
|
Alge, fructe de mare, sare de mare iodată
|
Magneziu
|
Stabilizează celulele împotriva glutamatului în exces (care stimulează
prea tare)
|
Verdețuri, nuci crude înmuiate în apă, alge
|
Seleniu
|
Protejează împotriva stresului oxidativ
|
Nuci de Brazilia, semințe de floarea soarelui, alge, fructe de mare
|
Licopen, luteină, zeaxantină, alfa- și beta-caroten, beta- criptoxantină
|
Antioxidanți, care protejează membranele celulelor și mitocondriile
|
Legume viu colorate și fructe de pădure
|
Carnitină
|
Asistă producția de energie a mitocondriilor
|
Inimă, rinichi, ficat, carne de vită și toate celelalte tipuri de carne, inclusiv
de pui
|
Nutrient
|
Funcția principală
|
Principalele surse alimentare
|
Acid lipoic
|
Contribuie la producția de energie a mitocondriilor
|
Inimă, rinichi, ficat
|
Coenzima Q
|
Contribuie la producția de energie a mitocondriilor
|
Inimă, rinichi, ficat
|
Creatină
|
Contribuie la producția de energie a mitocondriilor
|
Organe, vânat
|
Acid pantotenic (vitamina B5)
|
Contribuie la producția de energie a mitocondriilor
|
Ficat, ciuperci, avocado
|
Vitamina K
|
Contribuie la întărirea mielinei și a vaselor de sânge
|
Verdețuri
|
Colesterol
|
Întărește membranele celulare, promovează producția de hormoni
|
Grăsimi de origine animală
|
Acid alfa-linolenic (ALA)
(forma vegetariană a acizilor grași omega-3)
|
Contribuie la producerea membranelor celulare și a mielinei
|
Nuci, ulei din semințe de in și de cânepă
|
Acizi grași omega-3, acid eicosapentaenoic (EPA), acid docosahexaenoic
(DHA)
(acizi grași omega-3 de origine animală)
|
Contribuie la producerea membranelor celulare și a mielinei, reduce
excesul de inflamații
|
Hering și somon sălbatic, carnea animalelor hrănite cu iarbă
|
Acizi grași omega-6, acid linoleic (LA), acid arahidonic (AA)
|
Contribuie la producerea membranelor celulare și a mielinei, le
semnalează moleculelor să contribuie la comunicarea intercelulară (o
cantitate prea mare poate conduce la inflamații; trebuie să fie în echilibru
cu acizii grași omega-3)
|
Semințe și nuci (LA); organe de origine animală, carne (AA)
|
Acid gras gama-linolenic (GLA)
|
Reduce inflamațiile
|
Limba mielului, primula de seară, ulei de cânepă
|
Antinutrienți nocivi
|
Grăsimile trans
|
Deteriorează membranele celulare și mitocondriile
|
Grăsimi parțial hidrogenate, alimente prăjite în ulei de origine vegetală
(îndeosebi de tip fast food)
|
Expunerea la toxine
Lumea
modernă este sufocată de substanțe chimice. Multe din acestea interacționează
cu celulele noastre, dând peste cap procesele chimice naturale. Voi explica mai
târziu maniera în care multe din aceste substanțe sunt asociate cu principalele
cauze ale bolilor în America. De asemenea, te voi ajuta să identifici în ce
circumstanțe ești expus la astfel de substanțe și ce poți face pentru a reduce
această expunere. Îți voi explica în ce fel procesează corpul tău substanțele
chimice toxice și cum le elimină el. Încă și mai important, îți voi prezenta
pașii specifici prin care îți vei putea fortifica și optimiza sistemul de
eliminare a toxinelor din organism, astfel încât să reduci treptat și în
siguranță povara toxinelor acumulate în grăsimea ta.
Exercițiile fizice și E-Stim
Creierul
și corpul tău au nevoie să își folosească musculatura și să se miște, chiar dacă suferi de o boală
degenerativă. Exercițiile fizice sunt importante pentru menținerea echilibrului
hormonal corect în interiorul creierului și al corpului. În plus, protejează
musculatura de atrofiere. Dacă suferi de o boală cronică, este important să
faci suficiente exerciții, dar nu prea multe, și mai ales să faci tipul corect
de exerciții pentru nevoile tale. După ce voi vorbi despre exercițiile fizice,
îți voi spune mai multe despre stimularea electrică (e-stim), un proces care a
avut un efect dramatic asupra mobilității și stării mele de spirit.
Suplimentele, medicamentele și tratamentele de medicină
alternativă
Personal,
cred cu toată convingerea că cele mai multe substanțe nutritive trebuie să
provină din alimentație, dar în funcție de nevoile tale particulare, există
anumite suplimente care te-ar putea probabil ajuta. Îți voi spune mai târziu în
această carte ce suplimente recomand eu și pe care le consider contraindicate.
De asemenea, îți voi da o serie de informații referitoare la medicamente și îți
voi explica dacă trebuie sau nu să renunți la ele atunci când începi Protocolul
Wahls. În sfârșit, îți voi prezenta perspectiva mea de medic convențional
convertit în avocat al medicinii funcționale asupra tratamentelor de medicină
alternativă pe care merită să le încerci și asupra celor pe care ar trebui să
le eviți (după părerea mea). Vei afla astfel ce metode sunt dovedite și care
dintre ele sunt simple speculații, care sunt sigure și care nu.
Tehnici de reducere a stresului
Reducerea
stresului este absolut critică pentru optimizarea capacității organismului tău
de a se vindeca. Reacția la stres a organismului generează o veritabilă cascadă
de schimbări în organism, care pot fi extrem de benefice pe termen scurt, dar
absolut distructive pe termen lung. Îți voi explica în detaliu de ce și ce poți
face pentru a ieși din modul luptă sau fugi.
O privire retrospectivă asupra vieții tale
Sper că nu
ai uitat complet de perioada în care te simțeai bine. Te puteai duce la
serviciu sau te puteai distra toată ziua și te simțeai perfect (sau cel puțin
normal) în corpul tău. La un moment dat, ai observat probabil anumite schimbări
subtile. Poate că ai remarcat că nu te mai poți mișca la fel de liber, că nu
mai gândești la fel de clar, sau ai început să experimentezi dureri. Aceste
prime simptome au reprezentat un semnal că biochimia ta se schimbă. Semnalele
dintre celulele corpului tău au devenit încetul cu încetul din ce în ce mai
confuze.
Ți-ai dat
seama atunci că nu te simți bine, dar nu puteai explica ce anume nu era în
regulă. În cele din urmă te-ai dus la doctor, care te-a examinat și a ordonat
niște analize medicale, dar nu a găsit nimic în neregulă cu tine. Poate că ți-a
spus să te întorci la el peste un an. Când ai făcut-o, te simțeai puțin mai rău
decât cu un an înainte, dar analizele ți-au ieșit din nou bune, iar doctorul a
continuat să insiste că ești bine. Poate că acest dans a continuat ani de
zile, dacă nu chiar decenii la rând, înainte ca organismul tău să devină
suficient de deteriorat pentru ca o analiză sau alta să iasă anormale. În
sfârșit, doctorul tău a început să te investigheze mai serios, pentru a-ți pune
în final un diagnostic. Doctorul tău nu a fost pregătit în medicina
funcțională, așa că a ratat numeroase oportunități care te-ar fi putut ajuta să
îți recuperezi vitalitatea, timp în care procesul inexorabil al declinului
biochimic a continuat, în pofida analizelor aparent bune și a încercării
doctorului tău de a te liniști. Corpul tău a început să producă și să acumuleze
molecule deteriorate în celulele și în organele tale. În toată această
perioadă, ai simțit probabil că muzica vieții tale se deteriorează încetul cu
încetul, notă cu notă, pierzându-și melodia și armonia, și transformându-se
dintr-un concert simfonic superb într-o cacofonie disonantă. Cel puțin așa m-am
simțit eu.
Vestea cea
mai bună este că Protocolul Wahls te ajută să preiei din nou controlul asupra
corpului tău. Este extrem de ușor să te simți neajutorat, pierdut și dependent
de doctori sau de membrii familiei atunci când starea ta de sănătate intră în
declin. Protocolul Wahls te ajută să te eliberezi în bună măsură de această
dependență. Va trebui să continui să îți iei medicamentele, cel puțin pe
moment. Va trebui să continui să faci ce îți spun doctorii. Vei continua să ai
nevoie de ajutorul familiei, dar cine nu are? Există însă foarte multe lucruri
pe care le poți face pentru tine însuți, iar acest autocontrol va crește dacă
vei urma Protocolul Wahls. Tu ai încă un viitor, iar acesta nu trebuie să fie
neapărat unul întunecat.
În
impresionanta și emoționanta carte a lui Viktor Frankl, Căutarea semnificației de către om, autorul declară că depinde
numai de noi cum reacționăm în fața evenimentelor din viața noastră. El susține
că între orice eveniment și reacția noastră există un spațiu, care ne permite
să ne afișăm tăria de caracter. După ce am fost diagnosticată cu SM, am luat
decizia să mă dau jos din pat în fiecare zi, să continui să mă duc la serviciu
și să îmi îndeplinesc sarcinile, indiferent cât de obosită m-aș simți. Am
stabilit atunci ce anume mai pot face, și nu m-am focalizat prea tare asupra lucrurilor
pe care nu le mai puteam face. M-am decis să fac tot ce îmi stătea în puteri
pentru a-mi încetini declinul. Reține: la acea vreme, toți doctorii mi-au spus
că odată pierdute, funcțiile mele biologice vor dispărea pentru totdeauna, și
că odată intrată în faza a doua a sclerozei multiple progresive, nu va urma
decât un lung declin, lent și inevitabil. Prin urmare, atunci când am început
această călătorie, singurul lucru pe care îl mai speram era să îmi încetinesc
acest declin.
Nu aș fi
reușit să fac niciodată tot ce am realizat să mă dau jos din scaunul cu
rotile, să dezvolt Protocolul Wahls și să încep să îi ajut pe alții dacă nu
aș fi luat atunci acea decizie inițială de a nu renunța la luptă și de a
continua să fiu cea care sunt, în pofida bolii. Acesta este mesajul meu pentru
tine: să optezi pentru viață, nu pentru handicap, pentru bunăstare și sănătate,
nu pentru boală, oricât de dificil ți s-ar părea la ora actuală (chiar dacă nu
mai vrei să te dai jos din pat).
Frumusețea
Protocolului Wahls constă în faptul că indiferent ce deficite ai avea și ce
enzime defecte funcționează în corpul tău, și indiferent ce ai mâncat, ce ai
băut, ce ai gândit și ce ai făcut până acum, tu poți începe totuși să îți
regenerezi organismul. Vorbim de o paradigmă nouă, dar ironia face ca exact
aceasta să fie maniera în care a fost setat corpul tău să funcționeze. Celulele
tale sunt cele care determină dacă declinul tău va continua sau dacă vei începe
să te vindeci. Dacă vei avea celule mai sănătoase, te vei simți mai puternic,
mai inteligent și mai tânăr. Personal, asist în fiecare săptămână la acest
proces în practica mea de medicină primară, în cadrul clinicilor mele de
medicina stilului de viață și pentru tratarea politraumatismelor cerebrale.
Obișnuiesc
să îmi sunt pacienții și pe mulți dintre cei care îmi scriu pentru a afla
amănunte despre succesul lor ca Luptători Wahls, căci chiar așa îi consider
niște luptători care își câștigă dreptul de a prelua din nou controlul asupra
vieții lor. Și tu poți fi unul dintre ei. Nu este niciodată prea târziu pentru
toate lucrurile bune pe care ți le dorești de la viață. O poți lua oricând de
la început. Așadar ești dispus să ni te alături?
A apărut în: 2019-03 |
Fii primul care își spune opinia! |
|
|
|
|
 | Genialimente Tot ce trebuie să mănânci ca să fii deștept, fericit, eficient |
|
|
|
|
 | Studiul China Cel mai complet studiu despre nutriție realizat vreodată, cu implicații extraordinare asupra dietei, pierderii în greutate și sănătății pe termen lung |
|
|
|
|
|
 | Arta magică a durutului în cot Ce poți face pentru a nu-ți mai pierde timpul pe care nu îl ai cu oameni pe care nu îi suporți, făcând lucruri pe care nu dorești să le faci |
|
|
|
|
 | Terapia tatălui Cum să îți vindeci problemele legate de tată, astfel încât să te poți bucura de viața ta |
|
|
 | Studiul China Cel mai complet studiu despre nutriție realizat vreodată, cu implicații extraordinare asupra dietei, pierderii în greutate și sănătății pe termen lung |
|
|
 | Cum să nu mori Descoperă alimentele dovedite științific că previn și inversează boala |
|
 | Mirodenii vindecătoare Cum poți folosi 50 de mirodenii obișnuite sau exotice pentru a-ți îmbunătăți starea de sănătate și pentru a vindeca bolile |
|
|
|
|
 | Erbivori fericiți Rețete vegane dietetice, sărace în calorii, pentru un corp suplu și sănătos |
|
|
|
Cele mai noi cărți ADEVĂR DIVIN
|
Noutăți pe site
|
Retipăriri
| |
|
 |
|
 |
|