Ghid complet împotriva diabetului

Volumul include informații actualizate în legătură cu noi produse, tipuri de insulină, medicamente și dispozitive în tratamentul diabetului. Insistând asupra unei diete corecte și precise, care evită excesul de carbohidrați. dr. Bernstein explică legătura dintre supraalimentație, obezitate și diabet, punând în evidență mecanismele bolii. în așa fel încât pacienții să-și

poată înțelege și controla mai bine afecțiunea. Secțiunea dedicată planificării dietei include recomandări pentru crearea unui regim alimentar personalizat, precum și un set de cincizeci de rețete sărace în carbohidrați și bogate în proteine.

Cuvânt-înainte (dr. Frank Vinicor) ... 7
Prefață la ediția recent revăzută și adăugită ... 9 Viața mea cu diabet: după 65 de ani și mai departe ... 11 Mulțumiri ... 19
Înainte și după: paisprezece pacienți își împărtășesc experiențele ... 23

PARTEA I ÎNAINTE SÃ ÎNCEPEȚI

1. Diabetul: elemente de bază ... 45 2. Analize: criterii de referință ale afecțiunii și profilul dumneavoastră de risc ... 61
3. Instrumentarul dumneavoastră diabetic: materialele de care veți avea nevoie și de unde să le obțineți ... 73
4. Cum și când să vă măsurați nivelul glicemiei ... 81 5. Înregistrarea valorilor glicemiei: utilizarea fișei de date GLUCOGRAF III ... 87
6. Biologie bizară: fenomene specifice diabetului care pot afecta glicemia ... 94
7. Legile numerelor mici ... 104
8. Stabilirea unui plan de tratament: planurile fundamentale de tratament și modul în care le structurăm ... 110

PARTEA A II-A TRATAMENTUL

9. Grupele alimentare de bază: sau mare parte din ce vi s-a spus despre dietă este, probabil, greșit ... 121 10. Principii dietetice esențiale pentru tratamentul tuturor diabeticilor ... 133
11. Elaborarea unui plan alimentar personalizat ... 159 12. Pierderea în greutate - dacă sunteți supraponderal ... 173
13. Cum să vă reduceți pofta de carbohidrați sau supraalimentația: dacă sunteți chinuit de pofte, acest capitol vă poate schimba viața ... 183
14. Rolul exercițiilor fizice în creșterea sensibilității la insulină și încetinirea procesului de îmbătrânire ... 197 15. Agenți orali pentru creșterea sensibilității la insulină, analogi de insulină și alte opțiuni ... 216
16. Insulină: principiile fundamentale ale autoinjectării ... 228
17. Informații importante despre diferitele tipuri de insulină ... 241
18. Administrarea simplă a insulinei ... 251 19. Administrarea intensivă a insulinei ... 257 20. Cum să preveniți și să corectați hipoglicemia ... 283 21. Cum să faceți față deshidratării, sindromului de deshidratare și infecției ... 304
22. Golirea întârziată a stomacului: gastropareza ... 315 23. Vizite periodice de rutină la medic ... 334 24. La ce să vă așteptați în cazul unei glicemii aproape normale ... 337

PARTEA A III-A CARTE DE BUCATE PENTRU DIABETICI

25. Rețete pentru mese cu conținut redus de carbohidrați ... 343

ANEXE
Anexa A. Cum rămâne cu mult recomandatele restricții alimentare la grăsimi, proteine și sare, precum și cu actuala modă a alimentelor bogate în fibre? ... 387
Anexa B. Nu lăsați spitalizarea sau procedurile ambulatorii lungi să vă afecteze monitorizarea glicemiei ... 403 Anexa C. Medicamente care pot afecta valorile glicemiei ... 406
Anexa D. Îngrijirea piciorului la diabetici ... 415 Anexa E. Sindromul ovarelor polichistice ... 418

Glosar ... 421
Index de rețete ... 429
Index general ... 431
Despre autor ... 453

Este într-adevăr un cerc vicios. Dar observați că grăsimea în cauză nu este grăsimea alimentară.
Trigliceridele se află permanent în fluxul sangvin într-o anumită concentrație. Nivelurile ridicate de trigliceride nu sunt neapărat rezultatul unui aport de grăsimi alimentare, ci al consumului de carbohidrați și al grăsimii corporale existente. (Vom discuta mai multe despre carbohidrați, grăsime și rezistență la insulină în capitolul 9, „Grupele alimentare de bază".) În realitate, vinovatul este un anumit tip de grăsime corporală. Obezitatea viscerală este o formă de obezitate în care un anumit tip de grăsime este concentrat în jurul părții mediane a corpului, mai ales în jurul intestinelor (viscere). Un bărbat care suferă de obezitate viscerală are circumferința taliei mai mare decât a șoldurilor. O femeie care suferă de obezitate viscerală are o talie de cel puțin 80% din circumferința șoldurilor. Toate persoanele obeze și în special cele cu obezitate viscerală sunt rezistente la insulină. În cele din urmă, cei care nu pot produce destulă insulină suplimentară pentru a-și menține glicemia normală devin diabetici.
Deși tratamentul are multe elemente similare – și multe dintre efectele adverse ale hiperglicemiei sunt identice –, diabetul de tip 2 diferă de cel de tip 1 în multe privințe importante. Debutul diabetului de tip 2 este mai lent și mai discret, dar chiar și în primele lui faze valorile anormale ale glicemiei, deși nu foarte ridicate, pot afecta nervii, vasele de sânge, inima, ochii și altele. Diabetul de tip 2 este adesea denumit ucigașul tăcut, iar nu rareori este descoperit printr-una dintre complicațiile sale, precum hipertensiunea, afecțiunile oculare sau infecțiile recurente.
Diabetul de tip 2 este, la început, o boală mai puțin gravă – pacienții nu se transformă în apă cu zahăr și nu mor în câteva luni de zile. Cu toate acestea, tipul 2 poate fi mult mai insidios, prin glicemia – cronic, dar mai puțin alarmant – ridicată. Deoarece afectează atât de mulți oameni, diabetul de tip 2 cauzează, probabil, mai multe atacuri de cord, atacuri cerebrale și amputații decât forma mai gravă, diabetul de tip 1. Tipul 2 este o cauză majoră a hipertensiunii, afecțiunii cardiace, insuficienței renale, orbirii și disfuncției erectile. Nu există nicio îndoială că aceste complicații serioase ale diabetului de tip 2 ajung să progreseze, deoarece boala este la început mai blândă și, de aceea, netratată sau tratată necorespunzător.
Persoanele cu diabet de tip 2 încă produc insulină și multe dintre ele nu vor avea niciodată nevoie să-și injecteze insulină pentru a supraviețui, deși, dacă boala este tratată necorespunzător, în cele din urmă își vor epuiza celulele beta pancreatice și vor avea nevoie de injecții cu insulină. Din cauza rezistenței lor la acțiunea insulinei de reducere a glicemiei (dar nu la acțiunea ei de producere de grăsime), mulți diabetici de tip 2 supraponderali produc, în realitate, mai multă insulină decât nondiabeticii slabi.

GLICEMIA: NONDIABETICI VERSUS DIABETICI

Întrucât hiperglicemia este trăsătura specifică a diabetului și cauza tuturor complicațiilor de durată ale bolii, e important să discutăm despre originea glucozei serice și despre cum este sau nu este utilizată de organism.
Sursele noastre alimentare de glucoză sunt carbohidrații și proteinele. Un motiv pentru care ne place gustul zahărului – o formă simplă de carbohidrat – este că stimulează în creier secreția de neurotransmițători (în primul rând serotonina) care reduc anxietatea și pot induce un sentiment de bine sau chiar de euforie. De aceea, carbohidrații pot crea dependență persoanelor al căror creier produce niveluri inadecvate de sau este lipsit de sensibilitate la acești neurotransmițători, mesagerii chimici prin care creierul comunică cu sine sau cu restul organismului. Când nivelul glicemiei este scăzut, ficatul, rinichii și intestinele pot, printr-un proces pe care îl vom discuta curând, să transforme proteinele în glucoză, dar foarte încet și ineficient. Organismul nu poate converti glucoza înapoi în proteine, nici grăsimea în zahăr. Celulele adipoase pot totuși transforma, cu ajutorul insulinei, glucoza în grăsime saturată. Gustul proteinelor nu ne place atât de mult precum cel al carbohidraților – ar fi foarte neobișnuit ca un copil să țopăie într-un magazin alimentar și să-și roage mama să-i cumpere carne sau pește în loc de prăjituri. Proteinele alimentare au un efect de tip glucoză mai lent și mai redus pe care, după cum veți vedea, noi, diabeticii, îl putem folosi în avantajul nostru pentru normalizarea glicemiei.

Nondiabeticul

În cazul nondiabeticului care nu a consumat alimente, și chiar la majoritatea celor cu diabet de tip 2, pancreasul secretă permanent un nivel constant și scăzut de insulină. Acest nivel de referință sau bazal de insulină împiedică ficatul, rinichii și intestinele să transforme în mod inadecvat proteinele organice (din mușchi și organe vitale) în glucoză și, prin aceasta, să crească glicemia, un proces cunoscut sub numele gluconeogeneză. De regulă, persoanele fără diabet mențin perfect glicemia într-un interval restrâns – de obicei între 70 și 95 mg/dl (miligrame per decilitru), majoritatea oamenilor oscilând în jurul valorii de 83 mg/dl. Uneori, acest interval se poate extinde în sus sau în jos – până la 160 mg/dl sau până la 65 mg/dl –, dar, în general, la nondiabetici astfel de oscilații sunt rare.
Veți observa că, în anumite lucrări despre diabet, „normal" poate fi definit ca 60-120 mg/dl sau chiar 140 mg/dl. Acest „normal" este cu totul relativ. Niciun nondiabetic nu va avea un nivel al glicemiei de 140 mg/dl decât după ce va consuma mulți carbohidrați. „Normal" în acest caz are legătură mai degrabă cu ceea ce medicul obișnuit consideră „rentabil" de tratat. întrucât o glicemie postprandială mai mică de 140 mg/dl nu este clasificată drept diabet.