Ce ne îndeamnă să râvnim la acele lucruri care nu ne aparțin, devenind 
invidioși, sau chiar să ni le însușim uneori, nesocotind, astfel, unul 
dintre principiile morale esențiale? Avem oare de-a face cu un atribut 
uman primar, mai mult sau mai puțin îmblânzit de-a lungul veacurilor? 	 
	În mituri și basme, furtul și pierderea sunt prezente ca mecanisme 
declanșatoare ale unor serii de evenimente fatidice sau, din contră, ca 
germeni ai unei noi stabilități, superioară celei anterioare. Trecând 
dincolo de simpla narațiune a acestora, cartea de față ne dezvăluie, 
printr-o fină analiză psihologică, aspectele, motivațiile, rațiunile 
interioare ale hoției, acelea care scapă adesea privirii moralizatoare, 
precum și înțelesurile ascunse ale pandantului său, pierderea. 	Hoțul
 interior este o lectură utilă și în același timp plăcută pentru 
psihologi, psihoterapeuți, asistenți sociali, avocați și, totodată, 
pentru toți aceia care doresc să înțeleagă rațiunile ascunse ale 
comportamentelor respinse, în general, de societate. 	 	Un mit
 esențial despre hoție este povestea Lânii de Aur. Această legendă are 
cel puțin 3000 de ani și reprezintă o primă ilustrare a furtului unui 
lucru de preț. [...] Studiind acest mit, vom vedea că Iason, eroul 
compromis, se comportă, în parte, ca un adolescent care încă nu s-a 
maturizat ca bărbat, ca un tânăr ce consideră că i se cuvinte totul și 
care nu-și poate recunoaște limitările. Viitoarea sa soție, Medeea, își 
ucide mai târziu copiii făcuți cu Iason, pentru a evita rușinea 
pierderii statutului ei și pentru a-și afirma propria idee de justiție 
în fața nedreptății lui Iason, pe care ea o resimte ca pe o privațiune. 
Însă lunga lor poveste mai conține și o altă întrebare: când hoția 
oprește brutal procesul de individuare? – Robert Tyminski 	 	Stăteam
 în cabinetul meu de la școală, când a intrat o profesoară și mi-a spus:
 „A făcut-o din nou.” Am întrebat cine a făcut-o din nou, iar ea mi-a 
replicat: „Kyle. A furat ceva din poșeta mea,dar una dintre celelalte 
profesoare l-a prins după aceea, când încerca sa ascundă ce a luat în 
ghiozdan.” Am întrebat ce furase și mi-a răspuns: „Rujul. La fel ca data
 trecută.” A continuat: „E un hoț de farduri. Din toate lucrurile de 
furat, el e obsedat de farduri. Măcar știm, în sfârșit, cine tot lua 
rujurile.” La vremea aceea, Kyle avea doar 5 ani. – Robert Tyminski 	 	Robert Tyminski este
 membru al Institutului C.G. Jung din San Francisco și analist jungian, 
specializat în lucrul cu adulți, adolescenți și copii. De asemenea, este
 profesor la University of California. |