Acesta era Nicolae, mare sfânt și Gură-de-Aur al zilelor noastre. Crescând cu trupul, micul Velimirovici creștea încă și mai mult cu duhul. Precum buretele se îmbibă cu apă, așa primea și el cunoștințele.
15.00 14.25 RON (Stoc 0)
Drumul către viața cea veșnică și fericită a Împărăției lui Dumnezeu trece prin multe necazuri și ispite în această scurtă viață, iar noi avem nevoie de ajutor în aceste încercări, ajutor pe care nici un om nu poate să ni-;l dea.
6.00 RON (Stoc 0)
Părintele Paisie Olaru va rămâne pentru totdeauna în rândul marilor Duhovnici și Sfinți care au răsărit din neamul românesc. A ajuns la un înalt nivel duhovnicesc tocmai prin smerenia pe care a avut grijă să o păstreze până la finalul vietii pământesti.
8.00 7.60 RON (Stoc 0)
Mărturiile din această carte readuc în prim plan Slava cu care Sfânta Fecioară a fost încununată de Ziditorul lumii, fiind însă doar o infimă parte din ajutorul pe care Maica Domnului l-a acordat și îl acordă neîncetat de-a lungul celor 2000 de ani de creștinism.
9.00 8.55 RON Cumpără
Scopul acestei carti nu este unul defaimator, de aceea prigonitorii nu sunt pomeniti cu numele lor. Pentru zidirea noastra nu conteaza numele acestora, ci fenomenul probatoriu pe care l-au declansat: NU PARASITI BISERICA! nici daca va asupreste pe nedrept un frate crestin, un preot, un ierarh, un sinod chiar.
12.00 RON (Stoc 0)
Dr. Pavel Chirila a inteles ca Sfanta Scriptura este o carte de medicina duhovniceasca si a ales multe versete care vorbesc despre sanatatea duhovniceasca, despre bolile duhovnicesti si despre metoda prin care omul se poate tamadui. Mitropolit Hierotheos Vlachos.
35.00 RON (Stoc 0)
„Cel ce te-a chemat pe tine de pe pământ la lumea cea cerească ține și după moarte neschimbat trupul tău, Sfinte. Căci tu în Asia ai fost dus prizonier și acolo te-ai unit cu Hristos, Ioane. Deci pe Acela roagă-L să mântuiască sufletele noastre.” - Troparul Sfântului Ioan Rusul
8.62 RON (Stoc 0)
Marele Sfant Nectarie din Eghina isi continua misiunea in fiecare zi, prin nenumarate minuni, chiar daca a plecat de pe pamant de multa vreme. Acest aspect - si nu numai - am dorit sa-l aratam si prin cartea de fata, in care am inclus mai multe marturii despre ajutorul primit de la Sfantul Nectarie.
După ce am citit pe larg viața Sfântului Serafim, acesta și-a făcut loc în inima mea; astfel am considerat publicarea mărturiilor de mai jos necesară pentru cinstirea și mângâierea atât a celor care îl iubesc, cât și a celor care nu cunosc prea multe despre Sfântul Serafim de Sarov.
8.00 7.60 RON Cumpără
Spitalul are in centru altarul, in jurul caruia medici, preoti si bolnavi descopera sensul suferintei si viata in Hristos. Spitalul crestin acorda o asistenta legata indisolubil, axiomatic chiar, de sansele mantuirii. Caci „trupul este vindecabil sau nevindecabil, dar sufletul este intotdeauna vindecabil“.
20.00 19.00 RON Cumpără
Studiul de fata isi propune sa trateze pe scurt despre sansa si lucrarea Bisericii noastre in contextul actual si da exemple incurajatoare din Cuvantul cel vesnic al Sfintei Scripturi, din istoria Bisericii, din Invatatura Ortodoxa, precum si idei, conceptii si sugestii actuale, insa toate in contextul Sfintei Traditii Ortodoxe.
Acest ghid practic ne propune mai multe metode de echilibrare a curenților yin și yang de bioenergie și de canalizare a forțelor primordiale universale astfel încât să eliminăm problemele de sănătate și să ne bucurăm de vitalitate și echilibru emoțional.
44.95 38.21 RON (Stoc 0)
Conform medicinei chineze, sănătatea este menținută de circulația qi-ului, energia vitală cu care ne naștem, iar exercițiile de qi gong, bazate pe respirația ritmică, lentă, în sincron cu mișcările corpului, au efecte benefice asupra sistemului nervos și cresc imunitatea organismului.
29.95 26.96 RON (Stoc 0)
Cine am fi noi fara dragoste? Cum ar fi dragostea fara noi? Intr-o lume a iubirii si a povestilor de viata, Emma, femeia rebela si inocenta in acelasi timp, cauta raspunsuri la propriile intrebari. Sa le gaseasca o ajuta Greg, barbatul creator si omul ei de incredere, alaturi de care traieste bucurii si dezamagiri, resimtite in dialoguri si reflectii.
35.00 31.50 RON Cumpără
Lucrarea de fata face parte dintr-un proiect mai amplu de restitutie a unei institutii culturale traditionale si de mare lungime istorica a romanilor, colindatul si colinda.
19.01 14.26 RON Cumpără
Lucrarea noastra incearca sa se inscrie in seria impresionanta de cautari in care ideea paradisului a fost indexata printre valorile de schimb ale societatii moderne si postmoderne intr-un ucigator proces de secularizare progresiva lung de mai bine de patru secole.
Dacă însă acest marș era și unul întrerupt de intervenția dură, brutală, a autorităților, interesul agențiilor și canalelor devenea, desigur, maxim: se prefigurau chiar ca „evenimentele de la Praga“. Ceea ce ar fi antrenat atenția guvernelor occidentale.
29.90 RON Cumpără
Cartea aceasta își propune să arate cum s-a putut produce acest lucru de-a lungul timpului, care au fost prioritățile și cum au evoluat lucrurile deopotrivă în context local, regional, național și european.
69.90 55.92 RON Cumpără
Persoanele aparținând grupei de sânge B sunt robuste, puternice și agere, au o condiție fizică flexibilă, sunt echilibrate și calme și răspund la stres prin creativitate...
13.00 12.74 RON (Stoc 0)
In toata aceasta experienta umana avem alaturi de noi fiinte de lumina dornice sa ne ajute și sa ne indrume, dar pentru ca aceste fiinte pline de iubire sa intervina in viata noastra este nevoie ca noi sa le invitam si sa le cerem ajutorul.
66.64 53.32 RON Cumpără
Sugestie: Rotiți telefonul pentru a vedea mai multe detalii