În căutarea unității

pag. 26-27

În ciuda asemănărilor tocmai remarcate, știința nu poate și nu trebuie să fie combinată cu mistica. Sfera și stilul de abordare al științei sunt cognitive și, spre deosebire de mistică, întrebările sunt puse mai ales cu mintea. Dacă diferențele menționate implică și unele asemănări evidente, altele par a fi mult mai importante. După cum am putut eu însămi observa, știința cerceteză lucrurile fracționându-le în elemente din ce în ce mai mici. Într-un fel această analiză extrem de precisă și minuțioasă reprezintă punctul forte al științei, dar îi poate fi și punctul slab. Fragmentând natura, știința pierde simțul întregului. Un și mai mare preț plătit este dispariția semnificației - atât a întregului, cât uneori chiar a detaliilor. Este o problemă pe care oamenii de știință intervievați încearcă să se confrunte, la fel ca și cu pretenția că știința a acut ființa ”obiectivă” și ”dincolo de judecățile de valoare”. Ca și cum cerința obiectivitătii nu ar fi o valorizare! Ea afirmă că ”a fi dincolo de judecățile de valoare este ceva bun”. Dar este doar o opinie, fiind supusă imperfecțiunii opiniilor omenești.
Totuși resping clișeul conform căruia omul de știință ar fi neapărat lipsit de emoții, distant și tăcut în fața problemei valorilor. Omul de știință mărinimos contribuie din plin la căutarea noastră de sine, așa cum o putem vedea și în aceste dialoguri. Majoritatea misticilor din paginile care urmează privesc știința ca pe o altă perspectivă asupra căii lor - acel laborator lăuntric care le este la fel de obișnuit precum laboratorul de fizică oamenilor de știință. Un pericol neîncetat care paște mistica este ispita de a se dedica întru totul fondului, minimalizând forma (pentru a împrumuta din terminologia gestaltismului) de la suprafață - de a exagera transcendența în detrimentul imanenței. Știința îi poate redeștepta misticului interesul pentru lumea de zi cu zi, facându-l să vadă lucrul particular în deplina și complexa lui frumusețe.
Relația dintre simplitate și multiplicitate, universal și particular, apare în carte ca o chestiune fundamentală. Mi-am pus întrebarea privitoare la ce ar putea învăța unul de la altul omul de știință și misticul. Un anumit răspuns s-a ivit de-a lungul odiseei pe care o relatez, într-un chip mai degrabă personal, sugerându-mi că așa cum, familiarizându-se cu mistica, știința poate deveni mai profundă, mistica poate fi la rândul ei lămurită prin știință. Totul mi-a devenit limpede într-un mod neașteptat. După ce am predat vreme de câțiva ani filosofia orientală, am ajuns, datorită experienței mele în domeniul chimiei, să privesc într-o nouă lumină o metaforă adesea întâlnită în Upanișade. Experiența este legată de identificarea unui (element) ”necunoscut” în analiza calitativă.
Scopul era de a extrage un solid, precipitatul, care zăcea ascuns în lichidul limpede și incolor din eprubeta înmânată de instructorul de laborator și care - urmând etapele chimice necesare - putea fi făcut să se dezvăluie pe fundul eprubetei sub forma unui element cu o culoare caracteristică, cromul de exemplu. Până atunci nevăzut, el fusese tot timpul acolo, în amestecul omogen. Discutând despre upanișada Svetasvatara, cu enigmatica ei metaforă despre creație, rememoram cu deosebită însuflețire experiența din laboratorul de chimie. ”Ca untul ascuns în lapte este [obârșia] ce le pătrunde pe toate.” Aici avem un mit al creației de o surprinzătoare eleganță, care dă seama de întreaga diversitate printr-un principiu unic care se transformă pornind de la fundamentul său. În cosmologia indiană, lumea fenomenală este solidul, precipitatul cristalizat în timp și spațiu de conștiința cosmică în care plutește. Mă uimește eficiența acestui model care explică diversitatea din univers apelând la un singur principiu care, din temeiul său subtil și nevăzut, devine densitate și vizibilitate. Câțiva ani mai târziu, atunci când am întâlnit cosmologia ordinii implicite a lui David Bohm, cu modelul materiei dense și subtile pe care îl propune, i-am recunoscut apropiata înrudire cu cosmologia mistică indiană.
Mistica indiană se axează pe reuniunea omului cu natura, pe experimentarea efectivă a unicului principiu - și obârșie - de la baza universului. Este o afirmație amețitoare, care îl lasă perplex chiar și pe cel familiarizat cu misticismul. Cerința experimentării uniunii...