Adevăr Divin
Suntem la librărie! Comenzile plasate le expediem în cel mai scurt timp posibil. Vă mulțumim.
▷ Filozofie

Despre substanta nimicului si a intunericului

Autor:
Autor: Fredegisus
Editura:
Activând oficial ca teolog și pedagog, Fredegisus este neoficial unul dintre filosofii din „lumea nouă” construită la curtea lui Carol cel Mare.
Despre substanta nimicului si a intunericului

35.00 28.00 RON (Stoc 0)

× Anunță-mă când „Despre substanta nimicului si a intunericului” e disponibil(ă)

• Adresa de e-Mail la care dorești să primești notificarea

×

Detalii:

Elev preferat de Alcuin, profesor al familiei imperiale, abate al importantei mănăstiri din Tours, cancelar al curții, anglo-saxonul Fredegisus se evidențiază, prin ceea ce s-a păstrat scris de la el și prin mărturiile contemporanilor, în primul rând ca un filosof cu mare încredere în puterea rațiunii umane. Activând oficial ca teolog și pedagog, Fredegisus este neoficial unul dintre filosofii din „lumea nouă” construită la curtea lui Carol cel Mare.
Așadar, în opinia unor exegeți, sunt premise ca Fredegisus să fie considerat unul dintre primii filosofi – dacă nu chiar primul filosof în adevăratul sens al cuvântului – ai Renașterii carolingiene: „unul dintre rarii gânditori dotați cu spirit filosofic din Evul Mediu”, iar epistola De substantia nihili et tenebrarum este primul text fără niciun echivoc filosofic al noi Europe.
Stoc
Stoc Stoc 0
Preț
Preț 35.00 RON
Discount
Discount 20%
Preț final
Preț final 28.00 RON
I.S.B.N.
I.S.B.N. 978-973-633-139-8
×

Trebuie să fii autentificat pentru a scrie review-uri

Recomandări:

Nu sunt produse la această categorie

0725.931.146 | adevardivin@gmail.com

×

Coșul de cumpărături

Titlul
Preț RON
-%
Redus RON
 
Subtotal
Șterge
produs(e) în coș, preț total:

Sugestie: Rotiți telefonul pentru a vedea mai multe detalii

Golește coșul Continuă cumpărăturile Finalizează
×

Adăugat în coș

Titlul
Preț
Redus
Preț final

Sugestie: Rotiți telefonul pentru a vedea mai multe detalii

Continuă cumpărăturile Vezi coș