Metafizica - Dimitrie Cantemir
…cum ar fi să începi să pictezi universul si pe creator, privind aici si
privind dincolo? Cum ar fi dacă descrierea transcendentului nu s-ar mai
încurca în cuvinte – greu de tradus, greu de interpretat –, ci s-ar
limita la forme si culori, mai usor de trecut de la unul la altul, ca
senzatie, dar si ca mesaj, ca emotie, dar si ca sentiment? Cum ar fi
dacă divinitatea însăsi ti-ar poza pentru un tablou pe care fiecare
generatie îl încearcă si îl ratează?
Si cum ai separa negrul de negru, cel de aici si cel de dincolo, dacă ti
s-ar lărgi orizontul dincolo de imediat, de senzitiv, de stiinta
exactă?
Cât de uimit ai fi si cât de greu ti-ar fi să povestesti totul celorlalti!
Dar menit să ajungă el însusi maestru ascendent si să-i ghideze pe altii
în eforturile lor, Dimitrie Cantemir (1673-1723) reuseste să picteze în
cuvinte cercetarea universului si a ceea ce este dincolo de el,
surprinzând continua miscare, aparentul paradox si necesitatea
compasiunii pentru a cuprinde întregul.
„La început apăreau întunecimi foarte dese și foarte obscure, cărora le
lipsea curentul de aer și, fiind lipsite de un început, nu aveau nici o
dimensiune în înălțime, profunzime sau lățime. După ele văzui un abis de
apă elementală care nu se putea sonda. Ea nu era altceva decât o apă
curată și fără gust, dar lipsită de o formă specială, ca și cum era un
corp fără corp. Îi zic o apă abisală, nu deasă și condensată pentru că,
fiind lipsită de cele trei dimensiuni ale corpurilor, excludea orice
formă specifică. Și îi zic elementală pentru că, fiind prima dintre
toate corpurile, e răspândită peste tot, lipsită de cantitate, calitate
și de situație locală și de aceea de obicei nu e numită pur și simplu
apă, ci în scrierile sfinte e numită abis, iar în ale noastre gaz de
apă, și, în fine, în limba noastră din cauza lipsei de termeni proprii, e
numită haos.”
Prima scriere filosofică românească originală, Sacrosanctae scientiae…,
este din motive de corectitudine politică interpretată a fi o metafizică
ortodoxă, dar… ea este profund influentată de Van Helmont, din opera
căruia a alcătuit o serie de note de lectură și i-a închinat o Laudă
cătră izvoditoriu și cătră virtutea învățăturii lui pentru a asimila
instrumente susceptibile de a-i combate eficient pe adepții științei
senzitive.
Van Helmont (1580-1644), alchimist, medic si filosof avea adeseori
viziuni si, poate în urma acestora, a unei conversatii cu arhanghelul
Rafael, si-a ales cariera de medic, apoi a avut si deschiderea de a
căuta rostul arheului si a lumii nevăzute, ambele cu rol fundamental în
acest univers. De altfel, vezi influenta în citatul anterior, Van
Helmont a dat nastere cuvântului gaz cu rădăcina haos. Tot de la el,
Cantemir a preluat blas, cuvânt inventat pentru a descrie radiatia
astrelor, „forța pulsivă a stelelor”.
Asa că, mai degrabă teosof poate fi considerat autorul, cel putin în
acea perioadă a vietii în care, aflat la Constaninopol, si trecut deja
printr-o primă etapă de pregătire sub îndrumarea lui Ieremia Cacavela,
la rândul lui cu bogate influente protestante, scria această lucrare.
Cartea a II-a, Creațiunea sacră a Universului, este alcătuită din
treizeci și trei de capitole. Numărul capitolelor este considerat a avea
o semnificație importantă în simbolistica creștină, dar să nu uităm de
semnificatia numărului în masonerie, iar comparatiile cu Facerea nu pot
fi rezervate exclusiv ortodoxiei. Nu este, de altfel, niciun secret
faptul că mulți masoni l-au revendicat de-a lungul timpului pe Cantemir.
Se poate spune astfel că Sacrosanctae Scientiae Indepingibilis Imago,
publicată în 1700, este o lucrare filosofică care încearcă să integreze
fizica într-un sistem teist, în linia lui Bacon, un fel de împăcare
între știință și religie (aspecte regăsite nu doar în Masoneria
Simbolică, ci și în cea Filosofică), între determinismul științific și
metafizica medievală. Cantemir manifestă un interes deosebit pentru
astrologie și științele oculte, sacre, specifice Renașterii. |
Adevăr Divin
