pag. 24-25
NEBUNUL SE LASÃ PURTAT ca un
bob în vânt, învârtindu-se precum o pană sau o fărâmă de cristal, iar
ea-l vede pe Magician. îl privește pe băiatul inițiat în misterele
elementelor, învățând, acesta devine stăpânul conjurațiilor, al
întrunirilor și al legăturilor.
într-o zi, ea nu mai poate rezista și îi atinge ochii cu degete de
vânt; el deschide ochii, tresărind. ”Cine ești?” întreabă el, însă atât
de iute, încât spiritul se preschimbă într-un armăsar care o ia la
goană.
El pornește în urmărirea calului prin pădure. Acesta nu se lasă
prins. Picioarele sale goale se afundă în pământ. Undele de aer se
strecoară prin părul său. Soarele îl bate pe umeri. Fulgerul amăgitor
cutreierând povârnișurile îl amăgește chinuitor, până când...
A dispărut, iar el a rămas singur.
Așezat pe o stâncă, privește darurile care i-au fost lăsate.
Rămășițele elementelor strălucesc în lumina soarelui, mâinile sale
acoperă ofrandele, un zâmbet răsare pe buzele sale, însuflețit de forță.
Semnificatie: Originalitate, creativitate, talent, voință de fier,
încredere în sine, îndemânare, prestidigitație. înțelegerea domeniului
invizibil și transformarea acestuia în realitate; transfigurarea
inefabilului în substanță a existenței. Acest Magician este inspirat de
vestigiile provenite din elementele naturale: focul din lanternă, vocea
mării din cochilie, respirația vântului din pana corbului. El știe ce
vrea, poate atrage evenimentele dorite prin exercitarea conștientă a
voinței sale și prin cunoștințele sale, care îi conferă puterea
manipulării lumii. |