Adrian
Green este un homosexual român care se mută la Londra pentru că… e
obosit. Deși nu prea mai are chef de muncă, își găsește, totuși, un job:
administrator de cimitir. Pe măsură ce interacționează cu diverși
clienți, vii sau morți, Adrian ne spune exact ce crede el despre
religie, bani, sex sau moarte, concepte pe care le descrie cu o
sinceritate crudă, foarte mult umor și sarcasm. Cimitirul Wormholt
devine spațiul în care Green își dă seama că fericirea stă în acceptarea
adevărului propriu, și nu în ochii celor din jur. “Singurul
sfat pe care eu pot să îl dau cu inima împăcată este: Dormiți! Dormiți,
fraților, că somnul n-a făcut rău nimănui! Ești trist? Culcă-te! Ești
nervos? Culcă-te! Vrei să mori? Culcă-te, poate ai noroc și mori în
somn!” Odată ce treci peste “urbanismul” limbajului și
disecțiile întâlnirilor amoroase ale lui Adrian Green, Cimitirul îți
propune un personaj care își îmbrățișează cu curaj imperfecțiunile, și
le înțelege și acceptă, și care navighează cu mult umor într-un univers
plin de personaje bizare, aproape suprarealiste. (Monica Bîrlădeanu) Deși
am citit recent multe cărți bune, nu mi s-a mai întâmplat de câțiva ani
să mă arunce una din ele atât de puternic într-un film anume, cum a
făcut-o Cimitirul. (Cristina Nemerovschi) Singurul
mesaj pe care îl am pentru tine e următorul: Nu îmi doresc să te învăț
nimic, dar îmi doresc să îți placă ce am scris. Ceea ce ai acum în mână e
o carte pe care ai fi putut să o scrii și tu. E o carte scrisă simplu,
fără pretenții, pentru că eu nu sunt scriitor. Deschide cartea la prima
pagină și vei vedea că tot ce fac eu în primele rânduri faci și tu în
fiecare zi. Relaxează-te, finalul e mereu același! (Autorul) |